Sâmbătă după-amiază, doctorul octogenar şi încă activ Ioan Lujerdean, vicepreşedinte al Filialei Maramureş a Asociaţiei Medicilor Pensionari şi preşedinte pe zona Sighet – Borşa, a dat din nou adunarea, la un local cochet din Sighetu Marmaţiei. Invitaţiei de a-l sărbători împreună, la un pahar de şampanie, pe Sfântul Luca, ocrotitorul medicilor, au răspuns 24 de colegi. Doamnele şi domnii doctori vestiţi de-a lungul a 4-5 decenii în urbea dintre ape au fost: pediatri, chirurgi, internişti, anestezişti, psihiatri, neurologi, radiologi, stomatologi, igienişti, dermatologi sau medici primari în boli infecţioase. Domniile lor au rămas în conştiinţa localnicilor ca medici din generaţia de aur. O parte dintre aceştia mai profesează şi azi, într-o policlinică privată sau la Spital. Dacă vreo câţiva dintre ei se folosesc de baston, pe doctorul radiolog Alexandru Maak l-am revăzut suplu şi sprinten, la cei 80 de ani ai săi, după o vechime de peste 5 decenii lucrate în mediu radioactiv. Toţi erau veseli şi plini de umor. După urarea de bun venit adresată de organizatorul dr. Lujerdean, mai tânărul şi apreciatul medic internist, dr. Gheorghe Ştef, director medical la Spitalul Municipal Sighet a transmis salutul din partea Consiliului de Administraţie şi a conducerii operative a Spitalului, din partea Primăriei şi a Consiliului Local Sighet.
Asociaţia din Sighet numără 40 de medici pensionari, din care doar 25 sunt cu cotizaţia la zi. Decanul de vârstă are 93 de ani, iar 8 sunt trecuţi de 80. Anual, de sărbătorile mari, Asociaţia acordă diverse sume de bani medicilor pensionari care sunt în dificultate. Medicamente gratuite nu primesc, deşi s-a solicitat asta. Dar nu asta e problema! Toţi ar da oricât să fie sănătoşi sau mai tineri cu 20 de ani!































