Florentin Năsui

700 ARTICOLE 0 COMENTARII

Ieri, un grup al ansamblului folcloric MARA al Centrului Cultural Sighet a participat la Festivalul internaţional de colinde de la Ujgorod, organizat de Secţia pentru Cultură a Administraţiei Regionale de Stat, cu prilejul Bobotezei şi Sfântului Ioan, pe rit vechi. Au participat ansambluri din...

La Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei, 150 de elevi şi profesori au asistat la programul cultural-artistic dedicat Zilei Culturii Naţionale, poetului Mihai Eminescu. Prof. dr. Raluca Lozba a vorbit despre poetul omagiat şi despre universul folcloric românesc”, iar elevi de la Colegiul Naţional “Dragoş...

Interviu cu PETER HURLEY, irlandezul patriot de România Pe Peter Hurley, irlandezul cu care m-am împrietenit de vreo 7 ani, de cum l-am văzut în Maramureşul şi lui drag, l-am reîntâlnit, în aceste zile, în municipiul dintre ape. N-am apucat bine să ne salutăm, că...

După trei zile de sărbătoare a Crăciunului pe rit vechi, ieri, 10 ianuarie, centrul istoric al municipiului Sighetu Marmaţiei a fost din nou animat de circa cinci sute de ucraineni veniţi din Ucraina, Ungaria, nouă judeţe din România şi 17 localităţi din judeţul Maramureş,...

Dacă iniţial Primăria Sighetu Marmaţiei a anunţat că taxele şi impozitele vor putea fi plătite abia din 14 ianuarie 2016, iată că termenul a fost devansat. Impozitele pe maşini s-au putut plăti de joi, iar celelalte taxe şi impozite pot fi achitate de luni,...

După Crăciunul pe rit vechi, duminică, 10 ianuarie, va avea loc la Sighetu Marmaţiei ediţia cu numărul 23 a FESTIVALUL DE COLINDE, DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂ LA UCRAINENI, organizat de Uniunea Ucrainenilor din România. Paricipă ansambluri şi colindători ucraineni din Budapesta, Kiev, Verhovina,...

În 2014, s-a redeschis finanţarea campusului şcolar al Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei. Modernizarea s-a realizat în cadrul unui program european în valoare de 4,2 milioane euro. Proiectul prevedea extinderea şi renovarea liceului cu încă opt săli de clasă, construcţia unei săli de...

În martie, ar fi împlinit 81 de ani. Mereu tânărul Pătru Godja Pupăză - meşterul popular din Valea Stejarului, comuna Vadu Izei - s-a ridicat duminică la stele, să horească şi să strige ca la  nuntă, îngerilor. Cu securea lui iscusită, va ciopli cerul, dar...

Aşa începe Nota de protest semnată de Tiberiu MORARU, preşedinte al Asociaţiei MORĂRIŢA din Oradea, partener oficial al proiectelor culturale ale Bihorului şi Maramureşului istoric din dreapta Tisei-Ucraina: ”La Bucureşti, în prima decadă a lunii decembrie, a avut loc prima ediţie a Galei premiilor...

În ultimul număr (90) al periodicului Apşa, gazetă regională social politică din Transcarpatia, editată de Uniunea Regională ”Dacia” a românilor din Transcarpatia, cu sediul în Apşa de Jos (director, dr. Ion M. Botoş, redactor şef, Echim Vancea) sunt relatate evenimentele din ultima perioadă petrecute...

Institutul de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române a emis un document, intitulat "Punct de vedere asupra statutului românilor din Transcarpatia (Ucraina)" în care explică statutul regiunii din punct de vedere istoric. "Teritoriul actual al regiunii Transcarpatia, Ucraina, cu raioanele Rahău (Rahiv), Teceu (Teaciv)...

În noaptea dintre ani, la Sighetu Marmaţiei, temperatura de afară a devenit normală, scăzând până la minus 12 grade Celsius, în zori. Dacă în alţi ani era o plăcere să priveşti cerul înflorit de artificii multicolore, de astă dată, la miezul nopţii,  abia s-au...

În organizarea Municipiului  şi a Muzeului Ma­ramureşului din Sighetu Marmaţiei, ieri s-au desfăşurat  lucrările  SESIUNII  DE COMUNICĂRI PE TEME DE ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR ”Marmaţia 2015”. Din cele 38 de  comunicări ştiinţifice prezentate, enu­merăm: Dr. CAMELIA BURGHELE,  Zalău, ”Cră­ciunul - Sărbătoarea Sărbătorilor”; OLIMPIA MUREŞAN, Zalău, ”Pomii...

Duminică seara, la finalul primei zile a Festivalului Internaţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă de la Sighetu Marmaţiei, în cadrul spectacolului de gală, care s-a derulat mai bine de două ore, pe scena din Parcul Central, primarul Ovidiu Nemeş a anunţat câştigătorii Ediţiei...

Aproape 4 miliarde de ani, Pământul s-a rotit în jurul aceleiaşi stele, Soarele, fără urmă de om pe Terra. Omul biped a apărut doar în urmă cu vreo două sute de mii de ani. Tot atâţia ani strămoşii noştri îndepărtaţi au trăit în strânsă...

În organizarea Protopopiatului Ortodox Român Sighet, Primăriei şi Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei, azi, 19 decembrie, de la ora 15, la Palatul Cultural, în Sala de Festivităţi "Episcop Dr. Vasile Stan", va avea loc concertul de colinde "Crăciun în Maramureş". În prezenţa Preasfinţitului Justin Sigheteanul, ...

Din recentul număr al revistei Colegiului Medicilor Maramureş vom menţiona în primul rând articolul „Anomalii ale maturării şi diferenţierii celulare survenite în metaplazie” semnat de dr. Gh. Grădinaru şi dr. Berko Flaviu, apoi „Factori de risc psihosociali într-un Inspectorat Teritorial de Muncă”, autori ing....

La Festivalul de datini şi obiceiuri de Iarnă „Cum e datina străbună” organizat de CLUBUL COPIILOR Sighet, la Sighetu Marmaţiei, în perioada 12-18 decembrie, participă circa 700 de copii şi elevi - colindători din Republica Moldova, Ucraina şi din judeţele Maramureş, Iaşi, Brăila, Alba...

Înfiinţat şi dirijat de  25 de ani de către prof. Rodica Gheorghiu,   corul CRISTOS REGE al Bisericii greco-catolice din Sighetu Marmaţiei susţine duminică, 13 decembrie, de la ora 19, concertul aniversar de Crăciun. Cei 30 de corişti vă invită aşadar, duminică seara, la Biserica...

Vineri, de la ora 16, la Sala Radio România Sighet din municipiul dintre ape, va fi vernisată expoziţia de artă plastică intitulată „Picături de alb în sfere colorate”. Expun: Ion Bledea - sculptură, Valentin Petreuş - pictură, Mircea Sas - pictură, Ani Ulici -...