Copii din Ieud, la Rozariul Copiilor
Copiii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” Ieud s-au rugat luni, 18 octombrie, cu noi și pentru noi, la Rozariul Copiilor organizat de Radio Maria. „Vă mulțumim din suflet, Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească și să vă îndrume pașii pe calea Lui! Mulțumim și...
Preasfințitul Vasile Bizău deschide lista celor care doresc a fi vaccinați
În cadrul celei de-a doua etape a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 este prevăzut a fi vaccinat și personalul cultelor religioase astfel că, în această perioadă, se pregătesc datele necesare pentru programare. În cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău deschide lista...
Sprijin financiar pentru Casa Memorială Justinian Chira
Cei care doresc să dea o mână de ajutor la construcția Casei Memoriale Justinian Chira pot să contribuie financiar, direcționând 2% din impozitul pe 2020 către Fundația Arhiepiscopul Justinian. Formularul 230 poate fi completat și semnat de persoane fizice sau juridice, iar apoi scanat...
Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia
Duminică, 17 ianuarie 2021, duminica a XXIX-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, după ce cu o zi înainte s-au închinat şi au aprins lumânări, în cimitirul mănăstirii, la mormintele înaintaşilor – Înaltpreasfinţitul...
PS Vasile, la funeraliile episcopului de Cluj-Gherla
Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, participă astăzi, 16 ianuarie, la funeraliile episcopului Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. De la ora 11, trupul Preasfinției Sale Florentin va fi depus pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu, iar la ora 12,...
Sfântă Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rohia
Duminică, 17 ianuarie 2021, a 29-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, slujește, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana”.
Sfântul Macarie cel Mare
Sfântul Macarie, unul dintre întemeietorii monahismului, s-a născut în satul Șabșir, Menuf, Egipt, aproximativ în anul 300 d.Hr., din părinți drepți și credincioși. Tatăl său se numea Avraam, iar mama lui Sara și nu au avut multă vreme copii.
Într-o noapte, tatălui său i s-a...
PS Florentin Crihălmeanu a trecut la casa Tatălui Ceresc
Marți, 12 ianuarie, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, s-a stins subit din viață la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.
”În ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu COVID-19 și se apropia de sfârșitul...
Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare
Duminică, 10 ianuarie 2021, prima duminică după Botezul Domnului, care este a Începutului propovăduirii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Istorică din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul a...
PS Vasile: „Botezul Domnului ne aduce aminte că și noi am fost botezați”
În omilia rostită cu ocazia sărbătorii „Botezul Domnului”, în biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, a afirmat: „Botezul Domnului este o sărbătoare atât de însemnată pentru că ne aduce aminte că și noi am fost botezați. Și...
9 ani de la cel de-al treilea cardinal român
În 6 ianuarie s-au împlinit 9 ani de când Papa emerit Benedict al XVI-lea anunța lista cardinalilor pe care urma să-i creeze în cadrul Consistoriului din 18 februarie 2012.
Printre noii cardinali se află și Preafericitul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu...
În Vima Mare, s-a sfințit Casa parohială
Preotul protopop de Lăpuș, dr. Florin Stan, ne-a informat că “împreună cu preotul secretar Mihai Gheduțiu am săvârșit slujba Sfeștaniei și am binecuvântat casa parohială din Parohia ortodoxă din comuna Vima Mare. În ultimele luni ale anului 2020, într-un timp record și cu un...
Sărbătoarea Bobotezei
Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită azi, 6 ianuarie 2020. Împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit la 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului.
Credincioșii și preoții consideră că apa de la Bobotează are o...
Preasfinţitul Vasile: „Binecuvântarea are de-a face cu plinătatea vieţii”
Vineri, 1 ianuarie, de sărbătoarea „Tăierea împrejur a Domnului Nostru Isus Hristos”, zi în care este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare şi se începe Anul Nou civil, Preasfinţitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureş, a celebrat Sfânta Liturghie arhierească la biserica „Sfânta Maria” din...
Preasfinţitul Crihălmeanu, infectat cu SARS-Cov-2
Urmare a testării pozitive la virusul SARS CoV-2, confirmat şi prin testul RT-PCR, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a fost invitat de către DSP la o evaluare clinică, la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca (Clujana), în data de 2 ianuarie.
”După o internare...
Nou preot în Dumbrava
Având în vedere că preotul paroh de la Biserica ortodoxă română din satul Dumbrava, părintele Augustin Oniga, a fost transferat în Cupșeni, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în Dumbrava a fost instalat noul preot paroh, Mihiş Liviu Bogdan.
Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Duminică, 3 ianuarie 2021, duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui solbor de preoţi şi diaconi.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr....
Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare
Vineri, 1 ianuarie 2021, praznicul Sfântul Vasile cel Mare şi începutul Noului An civil, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul...
Nunțiul Apostolic în România, decorat de Președinte
Președintele României i-a conferit E.S. Mons. Miguel Maury Buendía, Decanul Corpului Diplomatic și Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Mare Cruce” în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea și aprofundarea relațiilor pe...
Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare
• 4 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin ca chiriarh al locului, Ziua tinerilor din Episcopie şi lansare de carte
Duminică, 27 decembrie 2020, sărbătoarea Sfântului Apostol, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte...