Sînt subiecte ale lumii contemporane româneşti care obosesc de atîta solicitare. Îţi vine să le laşi în plata Domnului, că nu le mai dai de capăt. Nu simţi că au apucat o cale dreaptă, statornică, de folos. Unul dintre acestea este învăţămîntul. Despre care au scris veniţi şi neaveniţi. În numele unei democraţii care dă dreptul mai ales la rele, am văzut vulturi, păuni, vrăbii şi ciori care căutau lîngă cenotaful unui domeniu fundamental pentru fiinţa naţională. Din ce în ce mai mult mă conving că sinceritatea mea este provincială, anacronică, toacă la urechea surzilor. Dacă peste douăzeci de miniştri nu au reuşit să pună corabia pe linia de plutire, chiar mă gîndesc, ce rost mai au cuvintele mele scrise de atîtea ori? Pe loc mă răzgîndesc şi vă anunţ că nu putem lăsa să treacă visul pe lîngă noi fără să-i dezlegăm tîlcul. Pentru cazul meu, mi-am luat aliaţi cu notorietate. Fermi şi fără echivoc. Astăzi o am ca argument pe distinsa doamnă Ana Blandiana, poetă de anvergură europeană, cetăţean insistent al acestei ţări. Doamna Blandiana a adresat, la mijlocul lunii februarie, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei Naţionale în care demonstrează că reforma preconizată este inacceptabilă. Are în vedere destinul istoriei în şcoală. De ani de zile, mari istorici ai ţării îşi fac datoria, ieşind în spaţiul public pentru a atrage atenţia – pentru a protesta – împotriva eliminării treptate a istoriei naţionale din programele şcolare. Atît prin scăderea numărului orelor de istorie, cît şi prin predarea ei integrată în istoria universală. Vom ajunge să considerăm lupta noastră de importanţă în concertul vuitor al lumii o zădărnicie? Să rămînem epigoni ai unei istorii care nici nu se va cunoaşte.
Timp de aproape două decenii, prin Şcoala de Vară de la Sighetu Marmaţiei, doamna Blandiana (nu singură) a încercat să se opună procesului de degradare intelectuală şi de deznaţionalizare. Cîteva mii de adolescenţi, care au trecut pe la Şcoala de la Sighet, au ascultat mari istorici, sociologi, filozofi români şi străini. Au făcut lecţii deschise la Muzeul Memorial, care a devenit „un drum prin trecut spre viitor”. Am fost şi eu în mulţi ani în băncile Şcolii de la Sighet, al cărei rector este istoricul Stephane Courtois. L-am ascultat pe istoricul Alexandru Zub, detaşat şi sentimental, timid şi pătrunzător, academic şi colocvial. Ori istoricii Dennis Deletant, Marius Oprea, Radu Portocală. Ori prezenţa lui Bukovski la Sighet. Aici, cei atenţi au observat cu tristeţe scăderea îngrijorătoare a nivelului de cunoştinţe dobîndite în gimnaziu şi liceu, ceea ce făcea tot mai dificilă adaptarea la formatul Şcolii de la Sighet (Ana Blandiana). De aici au pornit în mai multe rînduri memorii către Ministerul Educaţiei, încercînd să oprească fenomenul. Ultimul a fost scris chiar de profesorii de istorie, în care prezentau nu numai revolta şi îngrijorarea, ci şi propuneri de profesionişti pentru redresarea situaţiei. Istoria, ca obiect de studiu în gimnaziu şi liceu, este alungată din manuale, fiind înlocuită cu „Educaţia pentru societate”. Strig şi eu: nu avem nevoie să inventăm discipline, ci să le îmbogăţim şi să le adecvăm pe cele care sînt. Tot mai des auzim că se dictează de la Bruxelles. Aflu un document din 1997, intitulat „Consiliul Europei şi Istoria în şcoală”, în care se spune: „Este legitim ca programa de istorie să fie un mijloc de dezvoltare şi menţinere a unui sentiment de identitate naţională”. Atunci de unde vine necazul? Distinsa poetă presupune că matematicienii de sus au propus scoaterea umanioanelor – latina şi gramatica limbii române, din programe. Dan Barbilian (alias Ion Barbu) s-ar întoarce în mormînt dacă matematica ar fi transformată într-un rival al culturii umaniste. Cred că se va opri degradarea. Academia şi Facultăţile de istorie au protestat. Chiar am discutat zilele trecute pe această temă, la Cluj, cu academicianul Ioan Aurel Pop, istoric, proaspăt reales rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, care crede că situaţia se poate întrăma. Responsabilii acestei ţări se vor trezi la timp. Cei ce vin să nu se piardă într-un viitor fără memorie. Şcoala de la Sighet rămîne un reper.
