Arhive Zilnice: 14 iulie 2015

Editorial Graiul Maramureşului

De multă vreme lumea se întreabă: când se va repara drumul peste Gutâi? Este o arteră esenţială care leagă Maramureşul Istoric cu partea de vest a ţării. A Europei, dacă vreţi. De atâta aşteptare, drumul peste Gutâi a intrat în legendă. Una în care...

Astăzi, 14 iulie, la Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din Baia Mare, vor fi afişate rezultatele obţinute la proba scrisă a examenului naţional de definitivare. Din cei 245 de profesori care aveau dreptul de a participa la această testare, 22 au absentat. Cadrele didactice nemulţumite...

Ieri (13 iulie), în prezenţa primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost semnat contractul de extindere şi modernizare a Grădiniţei cu program prelungit nr. 9 din oraş (str. N. Iorga 3A). Potrivit estimărilor, preşcolarii care frecventează această unitate de învăţămînt se vor bucura...

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul PONTA VICTOR VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat “Ponta Victor-Viorel”, în...

În perimetrul comunei Strîmtura, pădurarul şi şeful Pepinierei silvice „Podul Slătiorii” este Ioan Hîrb. Pepiniera vizitată de noi aparţine Ocolului silvic Mara, şef, ing. Adrian Danci, un specialist  consecvent în plantaţiile silvice. Hîrb ne-a spus, printre altele: „Pepiniera noastră se întinde pe o suprafaţă...

993 de profesori maramureşeni sînt aşteptaţi miercuri, 15 iulie, de la ora 10, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” şi Şcoala gimnazială „Lucian Blaga” din Baia Mare, pentru a susţine proba scrisă din cadrul Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţămîntul preuniversitar....

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în week-end, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 222 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproape 74.000 lei. Sîmbătă, 11 iulie, la ora...

- 19 dosare penale • bunuri confiscate însumînd 14.115 lei - În perioada 10-12 iulie, peste 400 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în domeniul unităţilor de alimentaţie publică, unităţilor recreative (cluburi, discoteci, baruri), în centrele comerciale...

Duminică, 12 iulie, poliţiştii din Borşa au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier produs pe strada Victoriei. Poliţiştii au constatat că, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a acroşat...

În Baia Mare Duminică, 12 iulie, în jurul orei 12, un biciclist, în vîrstă de 14 ani, care se deplasa pe strada Victoriei, a virat brusc la stînga, fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar în aceeaşi direcţie...

• Pe raza localităţii Câmpulung la Tisa, poliţiştii au depistat un tînăr, de 22 de ani, din comuna Golăeşti, judeţul Iaşi, care se deplasa cu un autoturism deşi avea dreptul de a conduce suspendat. • La Borşa, poliţiştii au identificat un tînăr, de 15 ani,...

Intervenţia jandarmilor a calmat spiritele încinse Duminică, la ora 21, jandarmii care asigurau ordinea şi liniştea publică la Festivalul cîntecului şi dansului "Maramureşu` Răsună" din Satulung au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi cetăţeni. Pe fondul neînţelegerilor, situaţia a degenerat într-un scandal, fiind...

Seinenii au demonstrat din nou că ştiu să se distreze şi mai ales să se bucure de ziua lor. Au fost prezenţi „cu mic, cu mare” la programul oferit de organizatori, primarul Gabriela Tulbure, partener Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Local şi Casa Orăşenească de...

Epigramistul Ioan Şiman, cunoscut pentru activitatea sa la Clubul „Spinul”, vechi colaborator al cotidianului nostru, a publicat, de curând, volumul de rondeluri şi fabule „Secţiuni în cotidian”, lucrare editată de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Lucru mai puţin obişnuit, cartea este prefaţată de...

Pentru iubitorii folclorului, o carte de referinţă este recent apărutul volum „Nicolae Sabău - Petale recoltate din Complinium” (Colecţie), Editura Eurotip, Baia Mare, 2015. Cartea cuprinde gânduri ale unor artişti, ziarişti, oameni de cultură despre Nicolae Sabău (printre aceştia, foarte numeroşi, amintim pe Teodor...

În această perioadă, în Baia Mare, sînt deschise următoarele grădiniţe: “Step by Step” (str. V. Babeş 2), nr. 28 (Aleea Filaturii 4) - pînă în 24 iulie; nr. 30 (str. Iza 7) - pînă în 27 iulie; “Ion Creangă” (Piaţa 1 Iunie 1), “Otilia...

FC Municipal Baia Mare a disputat al doilea amical al verii, în deplasare, duminică, la Debrecen, cu echipa locală, ce activează în prima ligă maghiară. Debrecen a trecut de primul tur preliminar din Liga Europa, după 3-0 şi 0-2 cu FK Sutjeska Niksic (Muntenegru)....

Sîmbătă, 11 iulie a.c., a avut loc, pe arena din Satulung, a zecea ediţie a Cupei "Ciprian Ungur" la fotbal. În competiţie s-au înscris 9 echipe, toate din comună. În final, pe primele patru locuri s-au clasat, după cum urmează: I. CS Satulung; II....

Pe terenul din satul Săsar, s-a desfăşurat partida amicală dintre echipa nou promovată în Liga a III-a, ACS Comuna Recea, şi Sport Team Baia Mare. Meciul a avut loc pe un teren foarte bun, cu echipa gazdă avînd în lot 80% din jucătorii care...
Recoltă bună de mere în satul Odeşti

Statul alocă în perioada 2015-2020 suma de 282.344.256 euro pentru dezvoltarea sectorului pomicol. Pentru acest an, 2015: 70.586.064 de euro, sumă compusă din contribuţia Guvernului României şi contribuţia Uniunii Europene, din care 5.000.000 euro pentru obţinerea de material de înmulţire şi plantare fructifer. Se...