Arhive Zilnice: 20 octombrie 2025

Timp de trei zile, Baia Mare a fost locul unde se întâlnesc devotamentul, profesionalismul și vocația celor care, zi de zi, poartă grija pacienților cu empatie și dăruire. Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare în parteneriat cu Universitatea de Medicină și...

O nouă investiție s-a finalizat în Sighetu Marmației. Este vorba despre parcul de joacă pentru copiii din cartierul Bogdan Vodă. Locul oferă condiții moderne pentru ca cei mici, alături de părinți, să-și petreacă timpul liber cât mai plăcut. „Locul a fost creat pentru a oferi un...

Sâmbătă, în Baia Mare a avut loc închiderea oficială a sezonului moto, organizată de clubul de motocicliști Nord 6 Riders. Ediția a fost și una aniversară, spun iubitorii de adrenalină. „Este o ediție aniversară, de 20 de ani Nord 6 Riders, o nouă închidere de...

După ce un raport al Curții de Conturi a scos la iveală faptul că platforma informatică a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este depășită din multe puncte de vedere, oficialii instituției au anunțat că aceasta va fi modernizată. Noul sistem informatic va...

Echipa de kinetoterapeuți din cadrul Asociației Esperando a participat la un curs de instruire „Scolioza și lanțurile miofasciale - metoda Kiho”, privind o metodă modernă de tratare a scoliozei. Evenimentul a avut loc în Cluj-Napoca. „Acest curs le-a oferit colegelor noastre oportunitatea de a aprofunda...

Lucrările de modernizare a Străzii 4 continuă, anunță administrația orașului Tăuții – Măgherăuș. În această etapă s-a realizat stratul de fundație din piatră spartă cilindrată (stratul de bază de rezistență), care asigură stabilitatea și durabilitatea viitorului carosabil. De asemenea, s-a efectuat turnarea podețelor de...

Tragedia de la nivel național aduce din nou în prim-plan discuțiile privind infecțiile intraspitalicești și metodele prin care acestea pot fi cel puțin limitate, dacă nu eradicate. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare spune că dorește să facă un audit intern privind infecțiile...

Comuna Bocicoiu Mare a accesat finanțare GAL pentru dotarea cu utilaje, inclusiv buldoexcavator cu lamă pentru propriile activități administrative. Urmează, la fel, o finanțare pentru tomberoane pentru materialele textile. O problemă este însă lipsa de personal, ne spune primarul Flaviu Boldan, primăria are 8 angajați...

Elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare, însoțiți de doamna învățătoare Gogea Rodica, au participat la o activitate educativă dedicată igienei orale, desfășurată la Centrul Rivulus Pueris. „Activitatea a fost susținută de specialiștii Cabinetului Stomatologic Studențesc, din subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS)...

La Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Baia Mare, activitatea „Cartea vie” a adus împreună elevii clasei a IV-a C (prof. înv. primar Gutman Ionela) și pe cei mai mari din clasele a V-a A și a VII-a C, într-o întâlnire de suflet care a...

Măsurile impuse prin legea Bolojan în sistemul de învățământ au adus mai mult consum nervos în cazul directorilor de școli. Un ches­tionar aplicat de Asociația Comunitatea pentru excelență în management școlar (CEMS) pe 144 de directori din 31 de județe arată că „starea de...

În cadrul vizitei oficiale efectuate în Baia Mare, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a efectuat o deplasare și în Comuna Cernești. Asta pentru a analiza proiectele aflate în desfășurare, dar și pentru a identifica noi oportunități de dezvoltare la nivel local. „Împreună cu...

Asociația ASSOC a organizat un eveniment menit să demonstreze că o afacere care aduce plusvaloare comunității se poate transforma într-un business de succes. Astfel, în cadrul evenimentului „Afaceri cu suflet – Pentru oameni și comunități”, organizat de echipa ASSOC din proiectul „Sprijin și inovare...

Politica mondială, dar și evenimentele interne au luat deja caracteristicile unui taifun, ale unui carusel. Nimeni nu știe ce urmează toți „predicționiștii” de meserie se pot lăsa, să-și caute un serviciu serios. Analiștii nu pot decât să se dea cu părerea la ce s-a...

În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș s-a votat și finalizat transferul către unitățile administrativ-teritoriale beneficiare a celor 31 de microbuze achiziționate din fonduri europene. Rolul Consiliului Județean a fost acela de intermediar, respectiv de a achiziționa și de a asigura că fiecare microbuz ajunge...

Duminică, 19 octombrie 2025, a XX-a după Sfintele Rusalii, când se citește Sfânta Evanghelie despre învierea fiului văduvei din Nain, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Săsar, Protopopiatul Baia Mare, unde a binecuvântat capela de cimitir,...

În Rona de Jos, primarul Ion Herbil ne arată o seamă de construcții reabilitate și  înnoite grație finanțărilor din ultima vreme. Prin PNRR se face centru pentru copii, prin AFM s-au reabilitat corpul doi de școală ce găzduiește grădinița, sala de festivități și cea...

La Casa Corpului Didactic Maramureș, a fost lansat cel de-al doilea număr al revistei „Lectură, (in)formare, documentare”. Revista, editată la Editura „Maria Montessori” și realizată sub egida CCD Maramureș, reunește proiecte educaționale din 30 de unități de învățământ din județul Maramureș. Este o publicație dedicată...

Săptămâna trecută, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive în mai multe unități de învățământ din județul Maramureș. Sâmbătă, 18 octombrie, cu prilejul Zilei Europene de Luptă împotriva traficului de persoane, polițiștii s-au adresat elevilor din cadrul Liceului...

Retorica aparține lui Trump și Putin, liderii marilor puteri militare, Statele Unite și Rusia. Recent, la declarațiile lor războinice, s-a alăturat și președintele Chinei, personaj misterios și imprevizibil Xi Jinping. Zilele trecute, a dat de înțeles că nu mai este dispus să accepte China...