Arhive Zilnice: 10 februarie 2022
Modificări ale etapelor 19, 20 și 21
Comitetul Director al Federației Române de Handbal a aprobat modificarea datelor în care erau planificate câteva etape din Liga Zimbrilor. Aceste modificări erau necesare pentru ca lotul național de tineret să își poată urma calendarul.
Astfel, etapele 19, 20 și 21 din cadrul campionatului național...
„Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate”
Copiii sunt viitorul. Proiectul “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate” este gândit să ofere măsuri integrate comunității marginalizate din Baia Sprie, iar o atenție deosebită se acordă copiilor, știut fiind că aceștia au nevoie de ajutor special.
Specialiști ai Asociației ASSOC, Primăriei Baia Sprie și Liceului...
Crina Chilat – subprefect în Maramureș
Joi, 10 februarie, premierul Nicolae Ciucă a semnat ordinul de numire a social democratei CRINA FIORELA CHILAT în funcția de subprefect al județului Maramureș, desemnarea fiind stabilită în cadrul Comitetului Executiv Județean PSD.
Președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel ZETEA, a precizat că d-na Crina Chilat...
Femeie în vârstă, înșelată cu 3.600 euro
Atenție pe rețelele de socializare!
Legarea unor prietenii pe rețelele de socializare cu persoane necunoscute poate duce la diferite situații de victimizare, inclusiv prin înșelăciune. A fost cazul unei femei, de 72 de ani, din Baia Mare, care a reclamat că a fost înșelată de...
Doi sârbi, reținuți pentru tentativă de înșelăciune
Miercuri, 9 februarie, în jurul orei 16, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către dispecerul unei firme de pază al unui amanet, cu privire la faptul că a avut loc o înșelăciune.
La fața locului, polițiștii au constatat că doi cetățeni sârbi, de 20 și...
Elevi din Târgu Lăpuș depistați în localuri, în timpul orelor de curs
Miercuri, în intervalul orar 9-11, polițiștii împreună cu cadre didactice din cadrul unui liceu din oraș, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii absenteismului școlar și a prevenirii victimizării minorilor.
Au fost verificate 8 localuri publice și au fost legitimate 19 persoane.
În două dintre localurile...
Dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni
Miercuri, la ora 11.25, în Bârsana, polițiștii maramureșeni au oprit pentru verificări un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 37 de ani, din Călinești.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta deține un permis de conducere eliberat de autoritățile din străinătate, care...
Gura lumii ☺ Magistrala nu se grăbește nicăieri…
Se vorbește că, în ciuda asigurărilor date de edili că lucrările la magistrala de gaz înaintează...magistral, adevărul e puțin diferit.
Adică pe dos. Țeava de gaz încă nu a trecut de pe Valea Izei pe a Vișeului, pe Botoaia. Doar ceva îndreptări pe traseu s-ar...
Invitație la săniuș în Băiuț
„Dacă avem zăpadă, noi mergem la săniuș. Dacă ai Lenker/sanie și au ruginit tălpile, nu mai sta pe gânduri, pregătește-l de concurs”, este invitația venită din partea autorităților locale din Băiuț.
Primăria și Consiliul Local Băiuț alături de sponsori vă invită duminică, 13 februarie, pe...
Dispozitive asistive pentru copii și adulți – GRATUITE
Din dorința de a oferi sprijin persoanelor cu nevoi speciale și familiilor acestora, Asociația Esperando oferă dispozitive asistive, în mod gratuit, celor care fac sau vor dori să facă recuperare în cadrul centrului. Este vorba despre: verticalizatoare, fotolii rulante adulți și copii, sisteme de...
În Vișeu de Sus • Reabilitarea termică a blocurilor, în impas!
Administrația publică locală din Vișeu de Sus adresează un apel asociațiilor de proprietari să se prezinte la sediul primăriei pentru a pune la punct proiecte de reabilitare termică.
Având în vedere că în acest an vor exista multiple posibilități de finanțare, iar dorința primăriei Vișeu...
Activități pe tema igienei personale
Igiena personală este un proces care face parte din rutina oricărui om care vrea să aibă grijă de sine și de aspectul său. În mod evident, această activitate ar trebui să fie recurentă și repetitivă, nu doar ocazională. Beneficiile sunt multiple și țin atât...
Programul „A doua șansă”, modificat
Metologia Programului „A doua șansă”, pentru adulții care nu au finalizat învățământul primar, care se aplică începând cu anul școlar viitor, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Clasele din program se pot constitui acum cu un număr minim de 10 cursanți și un număr maxim...
Primii patiseri de la Rozavlea
Cel mai nou curs organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș (AJOFM) în cadrul Proiectului „Pregătit pentru viitor” a început în 1 februarie, în localitatea Rozavlea.
Acesta este destinat tinerilor NEETs care au vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, sunt...
Concurs de schi la Borșa
Serviciul Cultură Borșa și Clubul Orășenesc Borșa organizează sâmbătă, 19 februarie, un concurs de schi. Startul competiției se dă la ora 11, la Telegondola și Pârtia Olimpică din Borșa. Înscrierile se fac în ziua concursului, în intervalul orar 9-10.30.
La CTF Tompa Sighetu Marmației • Discuții despre tulburările de comportament ale tinerilor și cauzele acestora
Când în cartea de vizită a copilului se întâlnesc rezultate școlare slabe, retragere socială, agresivitate, probleme cu alimentația sau somnul, există toate datele menite să arate tulburări de comportament.
Pe măsură ce copilul crește, acesta poate să manifeste tulburări de comportament precum: absenteism, limbaj obscen,...
Salvatorii montani, în luptă pentru viața unui bărbat de 73 de ani
După un weekend extrem de aglomerat pe pârtiile din Maramureș, cu 15 intervenții, cu 17 persoane salvate și predate echipajelor medicale, luni dimineață, salvatorii montani au fost solicitați să intervină în cazul unui bărbat în vârstă de 73 de ani, care acuza dureri toracice...
236 locuri de muncă disponibile în Maramureș
În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș pune la dispoziția celor interesați 236 locuri de muncă vacante.
Se caută: ambalator manual, ajutoare bucătari, casieri, cofetari, cameriste, confecționeri, dulgheri, electricieni, femei de serviciu, lăcătuși mecanici, lucrători comerciali, manipulanți mărfuri, maseuri, muncitori...
8 școli din Maramureș, în topul celor mai dezavantajate 750 din țară
Într-un raport publicat ieri, Asociația „Human Catalyst” demonstrează că, în programele naționale, școlile cele mai dezavantajate sunt excluse de la șansa de a fi sprijinite cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a-și diminua decalajele.
Pa baza datelor statistice oficiale, asociația...
În Sighetu Marmației: 19 lei – taxa de salubrizare
Ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Sighetu Marmației a avut 3 puncte pe ordinea de zi, două dintre ele având impact asupra cetățenilor municipiului: păstrarea taxei de salubrizare la 19 lei și rezilierea contractelor de finanțare privind reabilitarea unor instituții de învățământ.
„A avut loc...