Arhive Zilnice: 11 februarie 2025

Fostul edil de Ulmeni, actual deputat de Maramureş, a reuşit să depună un amendament la Legea Bugetului de stat. Prin actul legislativ, oraşului pe care l-a condus i-a fost alocată o sumă de bani. „În urma ședinței din Parlamentul României, prin depunerea amendamentului deputatului Lucian...

Primarul comunei Şieu a ieşit public cu alte explicaţii privind situaţia microbuzului şcolar sechestrat în contul unor datorii mai vechi ale primăriei. Astfel, chiar dacă ar întreprinde acţiuni de recuperare a maşinii, aceasta tot nu ar putea fi folosită legal. „Chiar dacă sechestrul pe microbuz...

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), publicată în Monitorul Oficial la 29 ianuarie, face curăţenie în mai multe instituţii judeţene. Directori, dar şi funcţionari publici au fost trimişi forţat în pensie. Măsura le-a fost comunicată de la o zi la alta, aşa...

Primăria Baia Mare intenţionează să modernizeze complet Piaţa Izvoarele printr-un proiect de zeci de milioane de lei. Pentru a-şi face cunoscută investiţia, conducerea instituţiei s-a întâlnit, la faţa locului, cu cei care îşi comercializează produsele acolo. „Situația Pieței Izvoarele ne preocupă pe toți de mulți...

Doar Donald cu Elon ne mai pot scoate din ridicol, fiind ei ceva mai penibili. Dar e totuși alt nivel, ei fac pros­tii mari, nu mărunțișuri. Ce se mai petrece în politichia noastră? Îți vine să râzi și să plângi în același timp. Șefa intransigentă...

Transferul lui Yolou Guigui, de la CSM Sighetu Marmaţiei la CS Minaur Baia Mare, anunţat în exclusivitate de “Graiul Maramureşului” în cotidianul de luni, 10 februarie, a devenit oficial. Într-o postare pe pagina de socializare Facebook, Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmaţiei a confirmat despărţirea de...

Gloria Bistriţa-Năsăud – CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-9) Tineretul Minaurului a oferit o nouă partidă memorabilă. După victoria fantastică de sâmbătă împotriva liderului Corona Braşov (34-32), fetele antrenate de Simona Maior Paşca au reuşit o revenire spectaculoasă în confruntarea de duminică cu Gloria Bistriţa. Conduse...

Echipa de tineret a CS Minaur, care activează în Seria A a Campionatului Naţional, a pierdut la scor meciul din etapa 10. Băimărenii au pierdut confruntarea din deplasare cu CSU Suceava, 42-30 (20-19), astfel că formaţia moldavă a ajuns la a 13-a victorie consecutivă,...

Un băimărean a postat pe rețelele de socializare un apel de ajutorare a unui tânăr care doarme sub podul peste Săsar, de pe bd. Unirii. „Acest bărbat, tânăr sărman, locuiește de mai multe săptămâni sub podul peste Săsar de pe Bd. Unirii. Nu are nicio...

Pentru a marca Ziua Îndrăgostiților, Asociația Esperando va organiza un Carnaval al iubirii, cu tematica country-western. Participanții sunt așteptați să ia parte la diverse jocuri și activități amuzante. Evenimentul va avea loc în data de 14 februarie, de la ora 12, la Centrul de...

Autoritățile publice din Baia Mare fac eforturi pentru a reduce abandonul școlar în rândul categoriilor vulnerabile. În acest sens, Centrul Comunitar Multifuncțional joacă un rol important, deoarece le oferă copiilor posibilitatea de a beneficia de activități de educație sau recreere, în afara orelor de...

Oficialii Consiliului Județean Maramureș anunță că în apropiere de Șomcuta Mare se construiește un Parc de Specializare Inteligentă. Proiectul este finanțat de ADR Nord-Vest prin Regio Nord-Vest din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene. „Într-o eră în care inovația este cheia progresului, județul...

Administrația locală a municipiului a organizat, recent, o întâlnire în care au fost prezentate o serie de obiective de investiții care se realizează de către primărie în colaborare cu CJ Maramureș. La masa discuțiilor au fost prezenți mai mulți factori implicați direct în materializarea proiectelor....

După 5 ani de peregrinări prin străinătate, una dintre cele mai frumoase comori ale Europei preistorice, cea de la Sarasău, s-a întors acasă, la Muzeul Național de Istorie din București - a anunțat istoricul și publicistul, Teofil Ivanciuc. Obiectele au avut o soartă mai fericită...

Pe grupurile de părinți din mai multe unități de învățământ, de la nivelul județului Maramureș a apărut un mesaj îngrijorător din partea cadrelor didactice. Acestea semnalează părinților că în școli a fost introdus un nou tip de drog. Copiii pot fi ușor înșelați, deoarece aspectul...

Asociația pentru SMURD Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, organizează o sesiune de formare esențială pentru cadrele didactice. Astfel, profesorii vor învăța cum să acorde primul ajutor, în caz de urgență. Evenimentul are loc în data de 12 februarie, de la ora 16.00,...

Primăria Boiu Mare a făcut un apel tuturor posesorilor de utilaje agricole motorizate ce se supun legilor rutiere. Asta dacă nu vor să fie amendați sau chiar mai rău. „Acțiunile de control ale poliției rutiere s-au intensificat, inclusiv pe raza comunei noastre. Doar într-o singură...

Salvamontiștii din Maramureș au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cetățean ucrainean, rătăcit în Munții Maramureșului. Acesta a cerut ajutor spunând că se deplasează greu, fiind de câteva zile prin munți. În plus, acesta acuza dureri la unul din membrele inferioare, respira greu,...

O nouă activitate inedită a fost găzduită de Centrul Rivulus Pueris din Baia Mare. De data aceasta, elevii Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” au aflat mai multe despre siguranță, chiar de la polițiștii din cadrul IPJ Maramureș. “Ne preocupăm constant de siguranța copiilor! Tocmai de aceea,...

Direcția pentru Agricultură Județeană Maramureș organizează în acest an cursuri de calificare de „nivel 2”, cu 360 ore de pregătire în meseria de „lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură”, în cea de „lucrător calificat în creșterea animalelor”, precum și de „pomicultor”. Tariful este...

Patru noi focare de pestă porcină au fost identificate în Maramureș, în trei localități diferite. Acestea sunt localizate în zona Codru-Chioar: Tămaia, Tămășești și Cătălina. Autoritățile sanitar-veterinare trag încă o dată un semnal de alarmă asupra riscurilor pe care le presupune achiziționarea din surse...

Duminică 9 februarie, la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia a fost oficiat Parastasul de pomenire pentru Părintele Arhimandrit Serafim Man, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 12 ani. Părintele stareț Serafim Man a trecut la Domnul în 12 februarie 2013. „Anul 2025 este...

Zilele trecute, sub escorta efectivelor specializate ale Jandarmeriei Maramureș, s-a executat un transport special de bunuri culturale din categoria patrimoniu. Este vorba despre tabloul pictorului băimărean Mattis Teutsch Hans - ,,În mină” care se află în posesia Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia...

Câţiva dintre beneficiarii Locuințelor Maxim Protejate din Groși au avut parte de o zi de neuitat, la Izvoare. Pe lângă faptul că aceștia s-au bucurat din plin de zăpadă, au făcut o vizită și la herghelia deschisă, unde caii au fost răsfățați cu mângâieri. „Dorul...

Polițiștii de frontieră, împreună cu jandarmi și polițiști ai IPJ Satu Mare au desfășurat o acțiune pentru combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, respectiv menținerea unui climat de siguranță și ordinea publică. Activitatea s-a derulat pe comunicațiile Satu Mare - Petea și Carei -...

Duminică, 9 februarie, a început Triodul, o perioadă prepascală, care ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului, până în Sâmbăta Mare, în total 10 săptămâni. În Biserica Ortodoxă, Perioada Triodului cuprinde: Duminicile pregătitoare, Postul Mare, Săptămâna Patimilor. Săptămâna care urmează Duminicii Vameșului și...

În perioada 10 februarie - 7 martie, 17 studenți ai Academiei de Poliție sunt în practică la Inspectoratul de Poliție Județean. Aceștia au fost întâmpinați de către specialiștii Serviciului pentru pregătire profesională, care alături de alți specialiști i-au informat cu privire la activitățile pe care...

Sâmbătă, 8 februarie, jandarmii au fost sesizați de către un pădurar că o persoană taie, fără drept, material lemnos în pădure, în locul numit Sub Ciuroi, pe raza Ocolului Silvic Sighetu Marmației. La fața locului, jandarmii au identificat un bărbat, în vârstă de 51 de...