Arhive Zilnice: 30 iunie 2017

Editorial Graiul Maramureşului

Pleacă omul de acasă cu motocicleta, pe bulevard este victima unui accident de circulaţie şi se întoarce în sicriu... Nu există familie să nu fi pierdut pe cineva drag în evenimente rutiere, semnal de alarmă pentru societate să ia măsuri mai dure contra celor...

În ziua de 24 iunie se sărbătoreşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, întâi mergătorul iar în tradiţia populară în această zi este sărbătoarea ”Sânzâienelor” care conform mitologiei sânt zâne bune care umblând pe pământ umplu holdele de rod şi de fecunditate. În acest sfârşit de iunie...

Ieri, 29 iunie 2017, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcop Europei de Nord, a sosit în vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Cu această ocazie, a vizitat Centrul Eparhial din Baia Mare, iar apoi, însoţit de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a vizitat biserica cu...

Poprirea electronică - Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă este funcţională din data de 23 iunie. Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă şi eficientă a actelor de executare...

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în luna mai a acestui an, cu 0,9% faţă de aprilie 2017, pînă la 279,524 miliarde lei. Conform datelor Băncii Naţionale a României, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 47,6 milioane lei, fiind de 106,126 miliarde...

• deficitul bugetar de 0,27% din PIB Pe primele cinci luni din 2017, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 2,2 miliarde lei, 0,27% din PIB, faţă de 0,8 miliarde lei, 0,1% din PIB, în aceeaşi perioadă din 2016. Deşi veniturile bugetului general...

Plafonul de la care firmele trebuie să se înregistreze în prezent în scopuri de taxa pe valoarea adăugată (TVA) urmează să fie majorat pînă la 300.000 lei, de la 220.000 lei, cît este în prezent, în urma unui proiect adoptat în Senat. Propunerea legislativă pentru...

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut, în luna mai 2017, cu 0,7% (0,4%, în termeni reali) faţă de luna aprilie 2017, pînă la nivelul de 224,784 miliarde lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (1,1%, în termeni reali), în timp...

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna mai 2017, se cifrează la 6,09 miliarde lei, în creştere cu 0,06% faţă de suma raportată în aprilie 2017, iar restanţele la creditele în valută au coborât cu 3,7%, la...

Duminică, 2 iulie 2017, începînd cu ora 8, la Mănăstirea „Acoperămînul Maicii Domnului” de la Rohiiţa - Boiereni, lăcaş de cult ortodox, de talie naţională, se va distinge hramul acestei mănăstiri.  La ora 8,30  va fi oficiată Sfinţirea apei, iar de la 9 Sfîntul...

Astăzi, 30 iunie, de la ora 20.30, la Podul Viilor 9 e seară de film. Opt scurt­metraje premiate în cadrul festivalului Short to the Point (STTP) vor rula în 30 de spații alternative din tot atâtea orașe din țară, în ultima săptămână din lună....

Numărul de autovehicule introduse în parcul auto din România a crescut cu 80%, în primele cinci luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar vârsta medie a acestora s-a majorat la 12 ani şi trei luni, de la 8 ani, în 2016 -...

Miercuri, la ora 11.30, poliţia a fost sesizată că, pe strada Victoriei, s-a produs un accident de circulaţie. Un băimărean, în vârstă de 64 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe fondul consumului de alcool, a acroşat bordura din partea dreaptă şi a...

Având în vedere temperaturile ridicate, pompierii recomandă câteva măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe perioada caniculei, pe timpul lucrului cu foc deschis: • focul se va face în condiţii meteorologice fără vânt • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate • izolarea...

În data de 20 iunie a.c., o băimăreancă, de 79 de ani, a sesizat poliţia că, a fost tâlhărită în casa scării imobilului în care locuieşte, de pe strada Culturii. O persoană necunoscută i-a sustras, prin violenţă, lănţişorul de la gât. Activităţile de cercetare şi...

Ameninţări, presiuni, şantaj practicat între elevi Se înmulţesc cazurile de ameninţări şi şantaj în şcoli. Semnalul de alarmă a fost tras de oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Mai mult, utilizarea tehnologiei digitale creează cadrul perfect pentru ameninţările între elevi. Nici părinţii nu par să fie...

Ieri, la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş, s-a întrunit Comitetul consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice. Tema întâlnirii a fost “Asigurarea serviciilor medicale şi sociale pentru persoanele vârstnice cu necesităţi deosebite”. Ştefan Lupşa, preşedintele Consiliului judeţean al persoanelor vârstnice, a arătat că tot...

Ieri, o furtună intensă cu vânt puternic a rupt zeci de copaci de pe marginea drumului dintre Cavnic şi Ocna Şugatag, aruncându-i pe carosabil. La intrarea în Cavnic un copac gros ajuns pe carosabil a blocat complet circulaţia, creând un ambuteiaj pe ambele sensuri de...

După o bine meritată vacanţă, echipa masculină a Clubului Sportiv Minaur se întoarce pe 17 iulie în sala de sport pentru o perioadă intensă de pregătire pentru sezonul competiţional 2017-2018, în care vor fi disputate 11 meciuri, atît în deplasare, cît şi pe teren...

Va fi a treia întîlnire dintre FC Prietenia Baia Mare şi Vestra Elsaco Botoşani, meciul dintre cele două formaţii urmînd să se dispute azi, 30 iunie, de la ora 18.00, pe Stadionul "Viorel Mateianu". Precedentele două s-au încheiat cu goluri multe, 6-5 pentru FC...

Corespondenţă specială de la Năvodari Parcă ieri a fost 2003, când debuta, la Năvodari, pe malul mării, Festivalul Naţional de Interpretare „Delfinul de Aur”. Un eveniment inedit, fiindcă iniţiator era şi a rămas, Palatul Copiilor din Baia Mare, având alături parteneri de nădejde. Care s-au...

Adrian Dedea, component al Academiei de Hand­bal Minaur Baia Mare, a fost convocat, de urgenţă, la naţionala de juniori a României. Pivotul echipei antrenate de Florin Mironescu şi Silviu Surducan este al patrulea jucător al Academiei convocat la acest lot, unde se mai află Viorel...

AS Independenţa Baia Mare participă, de azi, la turneul final al Campionatului Naţional de Junioare Under 15, ce se va desfăşura la Odorheiu Secuiesc. 12 echipe au ajuns în ultima fază la această categorie, echipele fiind împărţite în patru grupe. Junioarele antrenate de prof. Octavian...

Asociaţia YMCA Baia Mare pregăteşte taberele pentru copii din luna iulie. Astfel, în perioada 10-14 iulie 2017 se va desfăşura Sesiunea I – Shine Talent Camp – Tabăra micilor talente, iar în 24-28 Iulie 2017 – Sesiunea II – Shine Leadership Camp – Tabăra...

Pe stadionul din Seini s-a desfăşurat partida de fotbal dintre echipa Unirea din localitate şi Sport Team Baia Mare. Meciul a fost în mare parte la discreţia echipei din Seini, care a avut în lot mai mulţi jucători din cadrul echipei de Liga a IV-a....

La început de vacanţă, copiii de la Colegiul Tehnic "C.D. Neniţescu", alături de colegii de la alte şcoli din Baia Mare au "depănat" poveşti despre meşteşugurile tradiţionale. Practic, ei au putut afla informaţii despre spaţiul în care s-au aflat, dar şi despre tradiţii. În...

În cadrul Zilelor Filmului Rusesc, astăzi, 30 iunie, de la ora 19, la Bastionul Măcelarilor poate fi urmărită producţia „Zboară cocorii”. Realizat în 1957, filmul este câştigătorul marelui premiu al Festivalului de Film de la Cannes – Palme d’Or 1958. Mai are în palmares menţiunea...

Vineri, 30 iunie 2017 – Soborul Sfinţilor 12 Apostoli – Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin liturghiseşte şi predică, în sobor de ierarhi, la Mănăstirea Bârsana, Protopopiatul Sighet. Sâmbătă, 1 iulie 2017 - Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin târnoseşte biserica din incinta Penitenciarului Baia Mare. Liturghiseşte şi predică. Duminică,...

Azi, vineri, 30 iunie 2017, sărbătoarea Sfinţilor 12 Apostoli, este hramul Mănăstirii Bârsana. Ca în fiecare an, şi de data aceasta aici va sluji un sobor de Arhierei, cărora li se vor adăuga  zeci de preoţi. Soborul slujitor este format din 8 arhierei: Înaltpreasfinţitul Părinte...