Arhive Zilnice: 25 noiembrie 2017

În 16-19 noiembrie 2017, a avut loc Tîrgul de Turism al României, găzduit de Romexpo Bucureşti. Standul judeţului nostru a fost amplasat chiar lîngă scena principală, fapt care a adus foarte mulţi vizitatori. La concursul EDEN, iniţiat de Ministerul Turismului, regiunea Ţara Chioarului a...
Capela bisericii din Şurdeşti, demolată în postul Crăciunului!4

Credincioşii din Şurdeşti sunt revoltaţi după ce au fost nevoiţi să îşi dărâme capela din lemn, care a fost folosită multă vreme pe post de altar pentru slujbele religioase. Motivul: realizarea unei căi de acces, exact de-a lungul construcţiei, ce a stat la baza...

Cornel Poienar, administratorul pîrtiilor de schi din Cavnic, are veşti proaspete pentru schiori: “Prin producere de zăpadă artificială, în aşteptarea temperaturilor negative, unele pîrtii ar putea fi deschise la 1 decembrie 2017. Pe domeniile „Roata”, tunurile de producere a zăpezii artificiale sînt pregătite, aşteptăm...

Satele din comuna Vima Mică, Vima Mare, Sălniţa, Peteritea, Dealu Corbului şi Aspra se pregătesc de iarnă, toamna fiind pe sfîrşite. Gospodăriile bine întemeiate nu se tem de anotimpul rece. La sediul Primăriei, am stat de vorbă cu primarul Liviu Balint, care bate mereu la...

Consilierii judeţeni s-au întîlnit, ieri, în şedinţa ordinară condusă de preşedintele Gabriel Zetea, pentru a dezbate cele 20 de proiecte aflate pe ordinea de zi. Primul proiect a fost cel privind taxele şi tarifele pentru anul 2018. A fost votată apoi rectificarea bugetului de...

În 15 noiembrie 2017, Consiliul Judeţean Maramureş a depus spre finanţare, prin Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020, proiectul "Sincronizarea operaţională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă Maramureş - Ivano Frankivsk”. CJ are calitatea de aplicant lider, respectiv va gestiona acest proiect...

Federaţia Oierilor de Munte din România informează autorităţile că nu sînt păşuni pentru toţi oierii, că uneori licitaţiile pentru păşuni stau la bunul plac al autorităţilor locale, că animalele sălbatice fac ravagii în turme, legea nu permite alegerea medicului veterinar, identificarea şi acţiunile sanitar-veterinare...

Ieri, 24 noiembrie 2017, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfînta Liturghie Arhierească în Paraclisul de la Centrul Eparhial din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi. În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a hirotonit întru preot pe...

Marcarea unui veac de la Marea Unire nu se face în pripă nici cu o sută de serbări populare. Este atît de profund momentul acela şi atît de rîvnit astăzi să se destrame încît trebuie repede să devenim un popor extrem de serios şi...

CS Minaur Baia Mare - CSM Bucureşti 21-28 (12-13) Lucrurile devin tot mai clare în ceea ce priveşte situaţia echipelor care vor accede în play-off după terminarea sezonului regulat. Din păcate, CS Minaur Baia Mare este puţin probabil să se regăsească printre acestea, după rezultatul...

În perioada 17-19 noiembrie, în Pardubice, Cehia, s-a desfăşurat cea de a IX-a ediţie a Campionatului European de Karate Shotokan WSF, la care Clubul Sportiv Condor Baia Mare a obţinut o medalie de aur, trei de argint şi 7 de bronz la categorii individuale. Pentru...

Pentru anul viitor, care este marcat de împlinirea Centenarului Marii Uniri de la 1918, Muzeul Judeţean de Mineralogie "Victor Gorduza" din Baia Mare pregăteşte un proiect de suflet. Este vorba despre expoziţia "Minerale româneşti" care îşi propune să valorifice "cele aproximativ 35 de minerale...

Mâine, 26 noiembrie, de la ora 19, spectatorii au ocazia să vadă o nouă producţie a Teatrului Municipal Baia Mare, ”Dra­gă Doamnă Profesoară” de Ludmila Razumovskaia, regia Andrei Măjeri, scenografia Irina Chirilă, coregrafia Raul Hotcaş. Din distribuţie fac parte: Inna Andriucă, Andrei Dinu, Denisa...

Ateneul Copiilor şi Teatrul "Şapte" vin în Baia Mare cu o frumoasă poveste de iarnă. Spectacolul va avea loc miercuri, 6 decembrie, de la ora 18, la Sala Sporturilor "Lascăr Pană" din Baia Mare. ,,Povestea de Iarnă" se adresează celor cu vârsta între 2...

O nouă seară muzicală de excepţie, dedicată exclusiv necuvântătoarelor va fi organizată astăzi, 25 noiembrie, de la ora 20, în Symphony Pub, de Imobiliare Bayza. Va fi ediţia a II-a concertului ,,Prieteni cuvântători cântă pentru prieteni necuvântători''. În cadrul acestui eveniment vă puteţi delecta...

"Lărgiţi şi voi INIMILE voastre" este invitaţia adresată maramureşenilor de invitatul unei seri duhovniceşti care va avea loc mâine, 26 noiembrie, la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Invitatul evenimen­tului organizat de Aso­ciaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Baia Mare este preotul...

Eveniment de excepţie la Catedrala Episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. Sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 17, răspunsurile liturgice la slujba Vecerniei săvârşită în lăcaşul de cult vor fi date de membrii Grupului Psaltic "Tronos" al Patriarhiei Române. Alături de ei vor cânta...

În data de 21 noiembrie 2017, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 27 (director: Mia Vălenaş) a avut loc o inedită şi, sincer, instructivă activitate modelatoare, o întrevedere între copiii din grupa mijlocie, care frecventează această instituţie, părinţii lor şi cunoscutul şi îndrăgitul actor...

  În perioada 13-19 noiembrie 2017, la nivelul Şcolii Gimnaziale din comuna Lăpuş, s-a desfăşurat o campanie de colectare de legume şi fructe pentru copiii cu dizabilităţi de la Centrul şcolar de educaţie incluzivă din Tg. Lăpuş şi pentru bătrînii aflaţi în îngrijirea Unităţii de...

Mai mulţi tineri din Austria, Franţa, Olanda, Italia, Portugalia şi Spania au ajuns în judeţul Maramureş pentru voluntariat. Proiectul va dura 7 luni şi este finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Erasmus Plus. Şi aşa, voluntarii vor merge ( acţiunea a început deja) în...