Arhive Zilnice: 13 februarie 2020
823 doze de vaccin antigripal pentru Maramureş
În judeţul Maramureş au ajuns 823 doze de vaccin antigripal. O parte din aceste doze au ajuns în teritoriu. 615 copii între 6 luni şi 4 ani au fost vaccinaţi, la fel, 208 copii între 5 şi 14 ani. De vaccinul antigripal mai beneficiază...
Parastas după Părintele Arhimandrit Serafim Man
Miercuri, 12 februarie 2020, se împlinesc șapte ani de când vrednicul de pomenire Arhimandrit Serafim Man s-a născut în Împărăția Lui Dumnezeu. Parastasul și slujba de pomenire la împlinirea celor 7 ani de la trecerea la Domnul pentru Părintele Serafim Man vor fi oficiate,...
Regia de cămin, redusă cu 50%
În urma demersurilor realizate de Liga Studenților “Pintea Viteazul”, regia de cămin pe luna martie va fi redusă cu 50% pentru studenții Centrului Universitar Nord din Baia Mare care nu au stat în cămin pe durata vacanței de iarnă.
„Caravana liceenilor”, aproape de final
Proiectul „Caravana liceenilor”, inițiat anul trecut de Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), este aproape de final.
„Am fost în toate liceele în care ne-am propus, am făcut prezentări și am înființat filiale ale asociației. Astfel, în prezent, avem filiale în: Vișeu, Târgu Lăpuș, Seini, Șomcuta...
VLD Trans, distanță de cinci puncte
• LIGA I
Rezultatele și marcatorii etapei 17: Young 1967 - Dr Browns 1-1 (Nicolae Ruscal, respectiv Adrian Malinetescu); Pick-Up Pub - Redex 5-4 (Marius Pricop - 3, Cristian Iațu - 2, respectiv Adrian Șanta - 3, Denis Domocoș); Wembley - VLD Trans 3-5 (Paul...
Proiect educațional-caritabil la “Racoviță” și “Petre Dulfu”
În cadrul proiectului educațional-caritabil „Din suflet pentru suflet(e)”, în luna februarie, la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare este prevăzută vizita tematică „Povești de viață”.
Potrivit activităților propuse, în luna decembrie a anului trecut, s-au oferit cadouri elevilor Școlii Gimnaziale „Petre Dulfu” din Baia...
Tratamentul medicamentos și limitele lui
Despre tratamentul medicamentos s-au scris mii de pagini. Și cu siguranță se vor mai scrie. Ne-ar fi azi imposibil să ne imaginăm lumea contemporană fără antibiotice, calmante ale durerii și tulburărilor psihice, fără vaccinuri, compuși antivirali, hormoni, citostatice și multe altele.
De mii de ani...
În Maramureș, profesorii așteaptă promulgarea Legii protecției cadrelor didactice
La începutul acestei luni, Legea de protecție a cadrelor didactice a primit votul senatorilor. Realizată la propunerea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), inițiativa legislativă mai așteaptă doar să fie promulgată de către Președintele României.
FSLI consideră că Legea privind măsurile de protecție a personalului...
575 locuri de muncă disponibile în Maramureș
În această săptămână, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș pune la dispoziția celor interesați 575 locuri de muncă vacante. Se caută: agenți de securitate, agenți poștal, ambalatori manual, asistenți personali al persoanelor cu handicap, bucătari, casieri, electricieni, maeștri de sunet, mecanici...
Probleme ale nistrenilor
În localitatea Nistru a avut loc Adunarea cetățenească, tema principală fiind: Preluarea rețelelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare de către SC VITAL-Operator unic regional. Problemele nistrenilor au fost susținute de asemenea în Consiliul local. Tot la Nistru, dar și în Băița s-au...
Persoanele de peste 45 de ani preferă cursurile de formare profesională
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a cuprins anul trecut în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților și centrelor proprii din cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, 30.901 persoane.
Dintre acestea, 20.820 sunt...
Mobilizare de excepție la donare de sânge!
În Borșa a avut loc o mobilizare de excepție. Peste 100 de persoane s-au prezentat la donare de sânge, în cadrul acțiunii organizate la Spitalul de Recuperare Borșa.
Fiecare dintre aceste persoane a venit cu inima deschisă pentru a salva viețile semenilor. Implicarea donatorilor, a...
„Grigore Vieru- ființă întru poezie”
Vineri, 14 februarie 2020, ora 12,00, la Centrul Cultural din Sighetu Marmației, va avea loc evenimentul „Grigore Vieru - ființă întru poezie”- 85 de ani de la nașterea poetului român din Basarabia.
Din program: Evocarea poetului: prof. Doina Voina și prof. Pablo Romaniuc; Interviu cu...
A IV-a ediție a Târgului Estic din Polonia
În intervalul 6 - 7 februarie 2020 s-a desfășurat în Polonia, la Jasionka, a IV-a ediție a Târgului Estic, în paralel cu a XIII-a ediție a Forumului Economic „UE - Ukraine”.
La invitația președintelui Institutului pentru Studii Estice, Zygmund Berdichowsky și în baza acordului de...
Concurs pe teme de protecție civilă
În contextul activităților desfășurate cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, sărbătorită în fiecare an în data de 28 februarie, ISU Maramureș a organizat un concurs cu teme de protecție civilă.
Ca de obicei, competiția a fost organizată împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, reprezentat de...
Destinul unui sentiment
Se mai acreditează ideea că a vorbi despre patriotism, în acest timp neliniștit, este o chestiune desuetă. Acest sentiment, care în vremuri de răscruce pentru țară a avut un rol făuritor. Mai nou, aud tot mai des în spațiul public, cuvinte aspre și nedrepte...
Nu există suspiciune de coronavirus în Maramureş!
• Cetăţeanul întors din China este perfect sănătos
În urmă cu câteva zile, un cetăţean român de origine chineză din comuna Şişeşti s-a întors acasă din China, mai precis din Beijing. Acest fapt a pus pe jar autorităţile locale, îndeosebi pe primarul Ioan Mircea Tentiş,...
Colaborare între Asociaţia „Sănătatea” din Franţa şi ASSOC
Preşedintele Asociaţiei „Sănătatea” din Franţa, Rachida Bounoua, a vizitat ASSOC împreună cu doi colegi, Yves Meriadec şi Jean Claude Houllier, iar în cele două zile de şedere în Baia Mare i-au întâlnit pe tinerii cu dizabilităţi care beneficiază de serviciile psihologilor şi terapeuţilor ce...
În Moldova, după puncte • CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare
Etapa 17 din Liga Zimbrilor la handbal masculin programează pentru CS Minaur Baia Mare deplasare la CSM Bacău, partidă planificată pentru azi, 13 februarie, de la ora 18.00.
Duelul va aduce față în față două echipe cu obiective diferite, gazdele au ca strategie evitarea retrogradării,...
In memoriam DR. LUCIA-VALERIA GOLGOȚIU
S-a născut în 26 noiembrie 1938 în Baia Mare. A urmat cursurile școlii elementare și apoi liceul în orașul natal, absolvind în anul 1955. A făcut în continuare Școala Tehnică Alimentară la Cluj, după care a lucrat în cadrul Întreprinderii de Morărit și Panificație...