Arhive Zilnice: 5 iunie 2021

Elevii secţiei Şcoala Populară de Artă din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Baia Mare au avut o primă reprezentaţie oficială, în timp de pandemie. Spectacolul, anunţat cu mult entuziasm de organizatori a devenit însă unul fără public, din...

Expoziţie la Bastionul Măcelarilor Bastionul Măcelarilor organizează primele expoziţii după o perioadă de restricţii. În turnul Bastionului vor putea fi admirate machete ce înfăţişează în miniatură imaginea oraşului Baia Mare, la mijlocul secolului XX. Expoziţia e organizată în colaborare cu cei de la Asociaţia Yellow...

În Satul de pe Deal, ”prăbălim” să ținem rânduială pe cât se poate. Curățăm grădinile primăvara, sărbătorim când e sărbătoare, ”tomnim” casele, ”hleaburile”, gardurile când e de tomnit, cosim când e iarba mare și mai facem și grădini pentru legume și zarzavaturi, că așe-i...

Chiar dacă 2020 a fost un an mai atipic şi mai pustiu în privinţa evenimentelor culturale, reprezentanţii Bastionului Măcelarilor au reuşit să adune material consistent pentru două proiecte editoriale, depuse spre finanţare la Primăria municipiului Baia Mare. „Un prim proiect editorial se numeşte «O istorie...

Primăria comunei Seleuș a județului Arad, a organizat în localitatea Moneasa, cea de a VI-a ediţie a seminarului coregrafic, ,,Magia dansului”. Au participat 48 de instructori – coregrafi, dansatori și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din mai multe regiuni ale țării: Sibiu, Cluj, Bistrița, Hunedoara,...

Este sâmbătă, deci la rubrica mea este ori istorie, ori cultură. Că așa este în tradiția cotidianului nostru. Astăzi voi povesti despre un lăcaș de cult din Țara Moților; Biserica de lemn din Albac, cu un destin impresionant în istoria noastră. Din păcate mai...

Final de sezon în Liga Florilor, unul acaparat previzibil de CSM București, care a devenit campioană incontestabilă după trei ani de secetă. Surpriza la vârful elitei handbalului feminin o constituie însă parcursul grupării CS Minaur Baia Mare, formația antrenată de Costică Buceschi fiind constantă...

SCM Timișoara – CSM Știința Baia Mare Liderul Superligii CSM Știința Baia Mare joacă în etapa 7 la rivala SCM Timișoara, partidă care poate relansa lupta la vârf, unde ar urma să fie implicată și trupa de pe Bega, sau poate consemna desprinderea primelor două...

Joi, 3 iunie, la ora 12.10, polițiștii au oprit pentru control pe strada Tineretului, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 ani, din Lăpuș. Conducătorul auto a prezentat polițiștilor un permis de conducere, care a ridicat suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea. În cauză,...

Vineri dimineața, la ora 05, polițiștii băimăreni au fost sesizați că pe strada Grănicerilor a luat foc un autoturism. La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 71 ani, din Italia, aflat la volanul unui autoturism, în momentul în care a ajuns la...

Joi noaptea, în jurul orei 23.55, polițiștii din Groși au oprit un autoturism, pe strada Alexandru Vaida Voievod, din Coruia. În urma solicitării documentelor, conducătorul auto a relatat că nu le are asupra sa. Ulterior, în vederea identificării conducătorului auto, polițiștii au stabilit că este...

În dimineața zilei de 2 iunie, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați că la o unitate silvică administrativă a avut loc un furt. La fața locului, polițiștii au constatat că, în perioada 31 mai - 2 iunie, cineva a sustras suma de 120.000...

Joi, 3 iunie, polițiștii din Sarasău, în cooperare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare și Serviciului de Investigații Criminale Maramureș, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Carei, pe numele unui bărbat, de 39 ani,...

• Preasfințitul Părinte Episcop Iustin Duminică, 6 iunie 2021, a VI-a după Paști (a orbului din naștere), Preasfințitul Părinte Iustin va oficia Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Parohiei Satu Nou de Sus, Protopopiatul Baia Mare, unde va hirotoni întru preot pe seama acestei parohii pe...

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă Pastorală, nivelul licență și master, din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare au avut joi, 3 iunie, cursul festiv. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită în sobor de preoți și diaconi de PS Timotei Sătmăreanul, arhiereu-vicar al...

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre prin care se propune ca activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată în cadrul evenimentelor private (nunți și...

3 milioane de lei au fost alocate de Ministerul Tineretului și Sportului pentru finalizarea lucrărilor la bazinul olimpic descoperit. Aflat pe lista de priorități de finanțare a Guvernului României, bazinul se află în custodia Complexului Național Sportiv „Lascăr Pană” Baia Mare. „Acest demers este un...

Spre finalul acestei săptămâni, mii de absolvenți de clasa a XII-a din județ s-au bucurat de festivitățile dedicate lor cu prilejul finalizării anilor de liceu. Emoțiile au fost cu atât mai mari pentru ei cu cât, după ce în 2020, foștii lor colegi nu...

Azi, 5 iunie 2021, de Ziua Mondială a Mediului, băimărenii pasionați de natură sînt invitați să participe la o drumeție pînă la aria naturală protejată Creasta Cocoșului. Plecarea se face la ora 9, din fața sălii sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare. Sărbătoresc în acest...