Arhive Zilnice: 9 aprilie 2023

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani. Bărbatul, domiciliat în județul Satu Mare, conducea un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse produse...

Președintele Klaus Iohannis a decorat mai multe unități medicale, de Ziua Mondială a Sănătății. Unitățile au fost decorate „în semn de apreciere pentru contribuția avută, de-a lungul timpului, în exercitarea actului medical, precum și în dezvoltarea profesională a cadrelor medicale”. Președintele Klaus Iohannis a conferit...

• SCM Zalău – Știința Explorări Baia Mare 3-1 (19, -20, 18, 20) • Avantaj SCM Zalău după prima confruntare contând pentru locurile 5-8 cu Știința Explorări Baia Mare, adversar pe care l-a învins sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (25-19, 20-25, 25-18,...

Elevii cuprinși în grupele de excelență la limba și literatura română din cadrul Centrului Județean de Excelență Maramureș au participat luni, 3 aprilie, la activitatea „Simboluri sacre legate de sărbători pascale”, organizată la Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare,...

Salutăm optimismul autorităților și încercarea de a liniști lumea. Așa e, la noi n-a fost ca-n Botoșani și Iași, n-a fost cod roșu, nu s-a închis traficul. Dar nu ignorați faptul că oamenii circulă și văd. Comunicatele liniștitoare gen “se circulă pe drum umed”...