Arhive Zilnice: 21 iulie 2023

Joi, 20 iulie 2023, ziua de prăznuire a Sfântului şi slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureşul Voievodal şi-a serbat centenarul şi hramul. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui sobor...

Nu o dată am văzut scena, așa că o luăm ca fiind un fenomen. Am întrebat, ca să nu avem impresii, să fim rasiști prin definiție... Da, având acces la donații multe și dese, romii ce bântuie prin județ nu spală haine. Se schimbă...

Gheorghe Ionuți, decanul de vârstă al comunei Fărcașa, a împlinit venerabila vârstă de 103 ani! Veteranul de război s-a născut în data de 20 iulie 1920. A fost înrolat în armată la 19 ani și a luptat pe frontul de răsărit al celui de-al Doilea...

Sâmbătă, 22 iulie, Domeniul Mogoșa va fi gazda unei noi ediții a concursului de triatlon Cucerește Maramureșul, organizat de Asociația Club Sportiv Gold Stars Baia Mare. Competiția va cuprinde un triatlon destinat tuturor iubitorilor de înot, 1,5 km, MTB, 16 km și 9 km alergare...

Angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș au participat la acțiunea de ecologizare „All aBoard Firiza”. Voluntarii au adunat diverse deșeuri, de la piese de mobilier până la PET-uri. Ajunsă la a treia ediție, acțiunea „All aBoard Firiza” este inițiată de comunitatea de...

Fetele antrenate de Andrei Popescu se află în această perioadă (17-26 iulie) într-un stagiu centralizat în Ungaria, la Szekesfehervar. Unde are antamate și trei jocuri de verificare. Două împotriva naționalei de senioare a Japoniei, respectiv un test cu formația maghiară Alba Fehervar. Astfel, primul dintre...

Zoë Aqua, bursieră Fulbright în România, vine alături de trupa ei, duminică, 23 iulie, să susțină un concert de muzică klezmer în sala de spectacole de la Colegiul de Arte din Baia Mare. Evenimentul va începe la ora 16, iar intrarea este liberă. Într-un...

Mai mulți actori ai Teatrului Municipal Baia Mare au semnalat că li s-a virat pe carduri doar jumătate din salariul cuvenit pentru luna iunie. Problemele au apărut din cauză că s-a epuizat bugetul aprobat de consilierii băimăreni pentru cheltuielile salariale la instituția teatrală. „Luna asta...

Care sunt orașele din România unde ar fi cel mai bine să te retragi la pensie? Există mai multe locuri potrivite pentru a-ți petrece bătrânețea, în care să te poți bucura de aer curat și natură, iar wall-street.ro a alcătuit un top al acestora....

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» îi invită pe copiii cu vârsta între 9 și 12 ani în Tabăra de vară InteractivReCreativă „ArtAdventure”. În program sunt incluse diverse activități: drumeții, plimbări călare la Centrul de echitație Casa Pașcu din Budești, precum și de...

Voleibalistul maghiar David Csanad, care evoluează pe postul de trăgător secund, este născut în 16 noiembrie 1991, are 1,98 m înălțime și 92 kg. David Csanad se întoarce după patru ani la Știința Explorări, el jucând pentru formația noastră și în sezonul 2019-2020. David Csanad a...

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și GSM Zone Iași vă invită azi, 21 iulie, de la ora 12, la vernisajul expoziției temporare „Telefoanele mobile și mineralele lor”. Evenimentul va avea loc la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, bd. Traian,...

23 de jucători a deplasat CS Minaur Baia Mare în stagiul de la Ocna Șugatag, derulat în intervalul 19-29 iulie. Stagiu în care sunt prevăzute și două jocuri de verificare, cu CSM Sighetu Marmației și Minerul Ocna Dej. Lotul deplasat în cantonament de antrenorul Ciprian...

Marți, 18 iulie, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 186. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o tânără, de 19 ani, din Bârsana, dinspre Oncești înspre Vadu Izei, a părăsit...

Familia Burzo Aurel Tășulea și Valerica organizează clacă de secerat la Casa Țărănească de la Glod din Suciu de Sus. Evenimentul va avea loc în 22 iulie, de la ora 12. Sunteți așteptați în straie populare. Organizatorii anunță că după secerat, va fi joc...

Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș și fost ministru al Economiei în Guvernul Tudose, s-a ales cu dosar penal după ce marți, 18 iulie, a fost implicat într-un grav accident de circulație, produs în localitatea Strâmtura și soldat cu victime. Potrivit polițiștilor, autoturismul condus de...

Paturi degradate, lenjerie neigienizată, murdară, cu pete, dar şi alimente depozitate direct pe pardosea sau păstrate la temperaturi necorespunzătoare. Asta au descoperit comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj în centrele care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârst­nice,...

În urmă cu un an, 22 iulie, buna noastră prietenă Ioana Ileana Ștețco, poeta care și-a sprijinit elanul liric pe plăsmuirea unui munte, s-a ridicat la Cer. Plecarea ei neașteptată ne-a lăsat aplecați asupra singurătății, ca o răchită supărată. La Desești, unde am treierat...

Viceprimarul Sighetului îşi apleacă atenţia asupra meşterilor populari din municipiu. Astfel, aceştia ar trebui să beneficieze de un loc propice în care să-şi vândă produsele tradiţionale. „E vară, perioada concediilor și în Sighet poposesc din ce în ce mai mulți turiști. Pe lângă obiectivele turistice...

Pictorul Balazs Laszlo a terminat pictura "Frumoasei Spria" care va domina piațeta din centrul vechi al orașului Baia Sprie. Artistul a avut serios de lucru la monumentul vechi de un secol. „Balazs Laszlo, vechi băisprian, a pictat timp de 4 săptămâni în aer liber, lăsându-ne...