De 47 de ani, cu poezia la Desești

0
9

Sâmbătă, 26 septembrie, va avea loc manifestarea consacrată sub numele de Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, ajunsă la a 47-a ediție.
Din program:
Ora 15 – la Biserica satului Desești, monument UNESCO, va avea loc slujba de pomenire pentru scriitorii trecuți în veșnicie, săvârșită de preotul Ioan Ardelean. Cei pomeniți au fost, prin vreme, participanți la manifestarea din satul de pe Valea Marei.
Ora 16 – decernarea Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești, în curtea părintească a poetului Gheorghe Pârja. Premiul va fi înmânat de poeta Ana Blandiana, laureată a Serilor de Poezie în anul 2015.
Ora 18 – în sala Căminului Cultural se va desfășura recitalul de poezie al scriitorilor invitați.
Invitat special al acestei ediții este scriitorul NICOLAE SCHEIANU.
Manifestarea este organizată de Uniunea Scriitorilor din România – Reprezentanța Maramureș, Asociația „Nichita Stănescu,” Parohia ortodoxă română – Desești, Primăria și Consiliul Local Desești, Asociația grup de acțiune locală Mara – Gutâi. Prin tradiție, Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești se desfășoară în colaborare cu Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Vă așteptăm cu drag!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.