Arhive Zilnice: 1 februarie 2023
Lucrările a peste 600 de elevi, expuse
Lucrări constând în afișe, eseuri, clipuri video a peste 600 de elevi care învață în 75 de unități de învățământ din Maramureș sunt expuse, la sediul Galeriei de Artă Baia Mare, la cel al Inspectoratului Școlar Județean și la Casa Corpului Didactic, până în...
Curs de prim ajutor
Centrul educațional PlusCreativ Baia Mare, în colaborare cu Cabinetul de Medicina Muncii al dr. Lavinia Stănescu, organizează sesiuni de curs de prim ajutor.
Informațiile oferite vor fi însoțite de materiale didactice corespunzătoare și vor fi adaptate nivelului de înțelegere al participanților.
Cursul are loc în fiecare...
Polițiștii au citit povești cu elevi și preșcolari din Baia Mare
În acest context, mai multe unități școlare din Baia Mare și-au exprimat dorința ca activitatea să fie susținută de un polițist, astfel că anul acesta ziua cititului a adus împreună preșcolari sau elevi, cadre didactice și polițiști, dincolo de ora de lectură creându-se o...
Coliziune între două autoturisme în Târgu Lăpuș
- unul dintre șoferi nu deținea permis -
Marți, 31 ianuarie, la ora 14.05, polițiștii au intervenit la un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de către un bărbat, de 35 de ani, din oraș,...
A avariat 4 autoturisme și a amenințat trecătorii
Marți, la ora 14.26, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați că, pe strada 22 Decembrie, un autoturism a intrat în coliziune cu 4 autoturisme, care au fost avariate.
La fața locului, polițiștii au identificat autoturismul care a produs accidentul rutier, însă conducătorul auto...
Cod galben de ninsori și viscol
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben valabil până vineri, 3 februarie, ora 10, cu ninsori însemnate cantitativ și viscol în zonele mai înalte.
La munte temporar va ninge, însemnat cantitativ, îndeosebi în zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord...
Raliul Voievozilor Maramureș în Repedea
În perioada 10 - 12 februarie, pasionații sporturilor cu motor sunt așteptați în Comuna Repedea pentru Raliul Voievozilor Maramureș, anunță autoritatea locală.
Startul festiv al evenimentului va avea loc în 10 februarie, ora 18, din fața Primăriei.
Prima „curățenie de primăvară”!
Creșterea bruscă a apelor în Maramureș a constituit și prima “curățenie de primăvară”, din păcate.
Mii și mii de PET-uri au coborât la vale, pe Iza - Vișeu - Tisa și pe Lăpuș - Someș. Una dintre dovezi sunt insulițele împănate cu gunoaie ce au...
Prima avalanșă în Maramureș!
Deși iarna părea blândă cu Maramureșul, muntele și-a luat deja porția de sacrificii și generează și evenimente extreme. Conform pasionaților ONG-ului și paginii „Avalanșe în Carpați”, pe final de ianuarie, am avut o primă avalanșă în munții Rodnei, deasupra Borșei.
“Avalanșă mare în munții Rodnei,...
3 unități, eligibile pentru un program național de lectură
Școlile gimnaziale “Mihai Olos” Ariniș, Oncești și Mireșu Mare sunt cele 3 unități de învățământ din județul Maramureș eligibile în programul național de încurajare a lecturii “Citește-mi 100 de povești” al Asociației OvidiuRo.
Pentru a se înscrie în program, directori unităților școlare eligibile (880 în...
În Șomcuta Mare, elevii au aflat “adevărul despre droguri”
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Șomcuta Mare au participat la o acțiune de prevenire cu privire la riscurile și efectele negative ale consumului de droguri, în cadrul proiectului regional ,,Adevărul despre droguri”.
Pe parcursul întâlnirii, au fost prezentate servicii de prevenire și asistență oferite de...
Șincaiștii, două locuri 2 și un loc 1
Echipa de volei fete gimnaziu de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare a ocupat locul 2 la etapa municipală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Echipa de volei baieți gimnaziu s-a clasat tot pe locul 2 la aceeași competiție. Cât despre echipa de volei...
Locuri stranii, de văzut în Maramureș
Ce-i drept, ne ajută și vremea. Pe frig și pe ceață, trebuie doar puțină imaginație pentru a găsi ciudățenii prin Maramureș. Dar le avem oricum, e specificul nostru de oameni nordici, să fim altfel, puțin ciudați. De nu ne credeți, ia vedeți cum se...
CS Minaur se pregătește cu trei amicale tari în Antalya
Echipa Minaur a ajuns luni în Antalya, unde efectuează un stagiu de pregătire până în 10 februarie. Sunt preconizate și trei meciuri amicale. Clubul tocmai și-a împrospătat lotul cu 7 transferuri, iar așteptările sunt mari, dat fiind faptul că formația băimăreană nu stă prea...
În Baia Mare • Atelier explicativ despre studiile în străinătate
Tinerii din Baia Mare și nu numai care doresc să urmeze o facultate într-o altă țară, dar nu știu de unde să-și ia “zborul” pot participa la un atelier explicativ despre studiile în străinătate propus de Asociația DEIS.
Evenimentul este planificat pentru data de 9...
Cât încasează “șomerii de lux” ai Maramureșului?
În timp ce majoritatea șomerilor maramureșeni primesc un ajutor care abia le acoperă cheltuielile esențiale cu mâncarea, sunt și foști angajați care au avantajul să încaseze sume semnificative, după ce și-au pierdut locul de muncă.
Este cazul celor care au fost încadrați cu salarii mari...
5 drumuri paralele majore în Baia Sprie?
Pare a fi povestioară, dar nu e. Baia Sprie va avea, după finalizarea centurii, trei sau chiar patru drumuri paralele cu DN 18, de-a lungul localității, la care se va adăuga probabil centura Băii Mari ce ar trebui să iasă la intersecția cu drumul...
Radu Trufan, președinte USR Maramureș: ”Avem nevoie de experiența tuturor celor care își doresc cu adevărat o schimbare”
La finalul săptămânii trecute, peste 140 de persoane, lideri USR de la nivel central, șefii organizațiilor județene și din diaspora au participat la un team building care s-a desfășurat la Băile Felix, județul Bihor. Scopul întâlnirii a fost conturarea planurilor privind organizarea alegerilor din...
Mai multe femei şi populaţie îmbătrânită în Maramureș
Majoritatea populației rezidente din Maramureş este formată din persoane de sex feminin (231.398, reprezentând 51,14 %). Cei mai mulţi maramureşeni locuiesc în mediul urban (253.854, reprezentând 56,1%). Din punct de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Maramureș se situează pe locul 18 în ierarhia...
Amfitrion, scriitorul Nicolae Breban
Astăzi, 1 februarie, ceasurile destinului au făcut să vadă lumina zilei, la Baia Mare, Regatul României, în anul de grație 1934, marele romancier, dramaturg, publicist, scenarist, omul de vastă cultură, Nicolae Breban. Fiul lui Vasile Breban, preot greco-catolic în Recea, și al mamei Olga,...