Arhive Lunare: mai 2020
Peste 6.600 de pacienţi au solicitat asistenţă de urgenţă
În perioada stării de urgență, între 16 martie și 15 mai, în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, s-a acordat asistență medicală pentru 6.688 de pacienți.
Dr. Dan ROMAN, șeful UPU a declarat: „După ieșirea din starea...
Dezbatere publică a programului Casa Eficientă Energetic
Până la mijlocul lunii iunie, pe site-ul Ministerului Mediului se află în dezbatere publică ghidul de finanțare a programului Casa Eficientă Energetic. Programul este în premieră în lista programelor finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu și se adresează proprietarilor de case deja construite din...
609.000 lei pentru proces educațional în condiții de siguranță
Consiliul Județean Maramureş a aprobat alocarea sumei de 1.809 mii lei către administrațiile locale din județ, atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru cea de dezvoltare.
În ceea ce privește secțiunea de funcționare, s-au alocat 609 mii lei către unitățile administrativ-teritoriale care au transmis...
Bani pentru Spitalul de Boli Infecţioase
În şedință ordinară, Consiliul Județean a aprobat rectificarea pozitivă a bugetului pe anul 2020 pentru Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, prin majorarea veniturilor cu suma de 1.460 mii lei.
Apoi, aleșii județeni au aprobat modificări în „Lista obiectivelor de investiții”, cu o...
S-a finalizat dotarea Căminului cultural din Moisei
De puţin timp, Primăria comunei Moisei, primar Toader Ștețcu, a implementat și realizat Proiectul privind “Dotarea Căminului cultural din comuna Moisei”, investiţie în valoare totală de aproximativ 648.000 lei.
Proiectul, finanțat prin fonduri europene nerambursabile, a cuprins tot necesarul unei activități culturale de marcă: echipamente...
Claudiu Bumba a salvat-o pe Kisvarda
Formaţia Kisvarda a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Ujpest, într-un meci din etapa a XXVI-a a campionatului Ungariei, în care golul a fost marcat de Claudiu Bumba.
Băimăreanul a înscris în minutul 63.
La oaspeţi, Andreias Calcan a intrat pe teren...
Stanciu, gol şi două assist-uri în Cehia
Fotbalistul echipei Slavia Praga, Nicolae Stanciu, a marcat un gol din penalti în meciul câştigat, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, în faţa formaţiei Jablonec, în campionatul Cehiei.
Stanciu, care a jucat până în minutul 73, a transformat o lovitură de la...
Investiție de 13 milioane euro la Cicîrlău
- primul stîlp a fost turnat de premierul Ludovic Orban
Vineri, 29 mai 2020, a fost pornită construcția halei de producție TechTex din Cicîrlău, amplasată pe togul grofului, lîngă drumul național Baia Mare - Satu Mare. Invitat de onoare la eveniment a fost prim-ministrul Ludovic...
Strategia de protejare a apelor, întîrziată
Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa supune consultării publice documentul „Probleme importante de gospodărire a apelor în spaţiul hidrografic Someş-Tisa” (din care face parte și județul Maramureș), act care identifică apele poluate cu substanţe organice, nutrienţi, substanţe periculoase, precum şi impactul alterărilor hidromorfologice asupra calităţii...
Sfânta Liturghie Arhierească în duminica a VII-a după Paşti
Duminică, 31 mai 2020, duminica a VII-a după Sfintele Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Paraclisul Episcopal din Baia Mare, „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, cu începere de la ora 10,00, şi a rostit cuvânt...
Diplomație între vecini
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită forțată la București. Intenția sa era de a merge doar în Ardeal. Însă diplomația românească l-a invitat să viziteze mai întâi Capitala României și să aibă întâlnire, oficială, cu...
Programul Preasfințitului Vasile
Cu ocazia sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici, Preasfințitul Vasile Bizău va celebra la biserica greco-catolică „Sfânta Maria” din Baia Mare.
Programul sărbătorii este următorul: luni, 1 iunie, ora 18 - Seară de rugăciune; marți, 2 iunie, ora 10 - Sfânta Liturghie Arhierească.
De asemenea, sărbătoarea Fericiților...
Concursul Național de Muzică bizantină „Ziua Învierii”
În această săptămână a avut loc audierea, jurizarea, transmiterea rezultatelor finale și stabilirea ierarhiei în cadrul Concursului Național de Muzică bizantină „Ziua Învierii”, ediția a V-a (online), Baia Mare, 2020, ediție care a fost organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului în...
Spectacole de teatru pentru copii
Teatrul "Ion Creangă" celebrează 1 Iunie - Ziua internaţională a copilului cu o selecţie de spectacole prezentate la Bucureşti, în perioada 2015 - 2017, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii. Evenimentul online "Spectacole de poveste găzduite de Teatrul 'Ion Creangă'" se desfăşoară...
Oportunitate de voluntariat
YMCA Baia Mare anunță oportunitate de voluntariat în Portugalia pentru trei tineri.
„Dacă această situație în care ne aflăm cu toții acum te-a făcut să îți (re)analizezi opțiunile, dacă vrei să îi ajuți pe cei în nevoie, dar în același timp să te dezvolți pe...
În Sârbi • Sală multifuncțională de sport, cu 180 de locuri
O sală de sport cu tribună de 180 de locuri este următoarea investiție ce se preconizează a se realiza în satul Sârbi, având ca beneficiar Comuna Fărcașa.
Investiția, care urmează a fi realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, va avea o suprafață construită desfășurată...
În Valea Chioarului • Lucrările de canalizare au demarat în trei sate
Administrația locală din Valea Chioarului a început, zilele trecute, execuția la proiectul de alimentare cu apă și canal în trei sate aparținătoare.
„Am demarat lucrările de execuție pentru proiectele de investiții în Comuna Valea Chioarului, vizând rețelele de apă și canalizare în localitățile Curtuiușu Mare,...
Trenurile suspendate, repuse în circulație
CFR Călători continuă procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată. Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă cu data de 1 iunie 2020. Excepție fac trenurile care...
Răutate și bunătate
Nimic nu ne face mai necesari în lume ca iubirea și înțelegerea pentru semenii noștri. Bunătatea este lucrul cel mai valoros al omului, iar opusul ei - răutatea - începe acolo unde se sfârșește omenia. Și de cele mai multe ori oamenii se îmbolnăvesc...
Octavian Morariu, Nadia Comăneci şi Mihai Covaliu, în comisiile CIO
Trei români, Octavian Morariu, Nadia Comăneci şi Mihai Covaliu, se regăsesc în componenţa comisiilor Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru 2020, anunţate joi, informează site-ul oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR).
Octavian Morariu, membru CIO pentru România, şeful comisiei CIO pentru viitoarele ediţii ale...
Yuliya Dumanska a semnat cu Podravka Koprivnica
Handbalista Yuliya Dumanska, componentă a naţionalei României, a indicat joi că va evolua din sezonul viitor la echipa croată Podravka Koprivnica.
"În sezonul viitor am ales să evoluez pentru RK Podravka Vegeta. Voi avea o experienţă nouă şi sper ca aceasta să fie una reuşită,...
Debutul Ligii 1, în pericol?
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi seară, la Telekom Sport, că reluarea Ligii I ar putea fi pusă în pericol, dacă jucătorii vor fi nevoiţi să rămână în cantonament, anunță news.ro.
"Chiar astăzi (n.r. - joi) de la ora 16:00 am...
România primeşte încă un loc în EHF European Cup
Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, joi, criteriile de acordare a locului oferit de obicei câştigătoarei competiţiilor EHF Cup şi Challenge Cup, iar la masculin România primeşte un loc suplimentar, ca şi naţiune cu cele mai bune rezultate per total în rankingul continental.
Forul european...
Depunere de jurământ şi trecere în rezervă
Vineri, la sediul ISU Maramureș a avut loc o ceremonie în cadrul căreia 5 subofițeri, elevi din cadrul Școlii de Subofițeri Boldești, au depus jurământul, iar 8 subofițeri, din cadrul detașamentelor Baia Mare, Sighetu Marmației și Secției Vișeu de Sus, au trecut în rezervă.
Ceremonia...
Depunerea jurământului militar
Vineri, într-un cadru restrâns, impus de condițiile referitoare la distanțarea socială, cei 21 elevi jandarmi aflaţi în stagiu de practică, au depus jurământul militar față de țară și popor. Pe rând, fiecare dintre ei și-a rostit numele iar apoi legământul sacru faţă de ţară.
Accident mortal
Polițiștii din Sighetu Marmației au fost solicitați să intervină, joi, în jurul orei 17.10, la un accident de circulație produs pe strada Valea Hotarului.
La fața locului poliţiştii au constatat că un tânăr, de 27 de ani, a condus un ATV dinspre strada Iapa spre...
Amenzi în sumă de 14.000 lei
Joi, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au verificat 12 societăți comerciale și 8 persoane fizice care desfășoară activităţi comerciale în zona Sighetu Marmaţiei şi Borşa.
Neregulile constatate au impus aplicarea a 9 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 14.000 lei şi ca...
Pe Valea Nistrului • Conducta de apă și carosabilul, avariate de viituri
Din cauza ploilor abundente căzute zilele trecute, drumul către Nistru și conducta de apă de la „Ciurgău” au fost avariate. Primăria a intervenit de urgență pentru a face reparații în zonă.
„În urma ploilor și viiturilor de pe Valea Nistrului, s-au produs avulsiuni care au...
La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, cazuri severe tratate cu succes de specialiștii în pediatrie
În perioada stării de urgență, între 16 martie și 15 mai, în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare au fost internați 86 de copii, toți cu urgențe pediatrice.
Patologia predominantă a fost cea infecțioasă, cuprinzând infecții respiratorii joase, infecții digestive și infecții...
Viceprimar nou în Tăuții-Măgherăuș
Ioan - Cristian Cadar este noul viceprimar al orașului Tăuții Măgherăuș. El a fost ales joi, 28 mai, în conducerea administrației publice locale.
„Noul viceprimar al orașului este Cadar Ioan – Cristian. A fost ales azi (n.r. joi, 28 mai), de Consiliul Local, în această...





















































