Arhive Zilnice: 16 aprilie 2020

Blocul Național Sindical face parte dintr-o rețea de centre care oferă în Germania, România, Polonia, Croația, Ungaria și Slovenia servicii menite să îmbunătățească situația lucrătorilor români care se află sau se vor afla în scop de muncă pe teritoriul Republicii Federale Germania. Având în vedere...

Scurtmetrajul „Hayley”, regizat de băimăreanul Michael Dolha, este disponibil pe Amazon Prime. „Felicitări întregii echipe și tuturor celor care au sprijinit acest proiect de la început!”, a transmis, pe Facebook, tânărul regizor. Michael Dolha a absolvit, în 2018, New York Film Academy din SUA, proiectul...

În mai puțin de o lună, la Telefonul Vârst­nicului s-a înregistrat un număr dublu de apeluri zilnice și 384 de beneficiari noi. Astfel, numărul apelurilor a depășit 1.123 de solicitări, a informat Fundația Regală Margareta a României, care gestionează acest serviciu de ajutor pentru seniori....

În această săptămână se montează indicatoarele stradale, fiecare stradă sau uliță primind o denumire după specificul arealului respectiv, astfel ca cetățenii comunei să fie mai ușor de identificat de către administrația locală, poliție, ambulanță etc. Cei care montează indicatoarele sunt Vlad Mureșan, Florian Dorca Mărginaș...

CSM Știința Baia Mare este implicată în fiecare sezon în lupta pentru titlul de campion la rugby, aspect confirmat de foarte mulți ani încoace, în prim-plan mai fiind doi adversari redutabili, Timișoara Saracens și Steaua București. Acestea sunt echipele care-și propun, an de an, titlul,...

Doamne, și acum simt cum îmi crește, sub privire, ramura de mesteacăn cu care înstruțam stâlpul porții. Apoi covorul de brânduși, cu albastrul lor pământesc, și grădina cu păpădii, de culoarea soarelui izbăvitor. Erau semne certe că am intrat în lumea primăverii. Apoi primenirea...

Proiectul prin care se dorește ca orașul Cavnic să devină ”Stațiune Turistică de Interes Local” a mai înregistrat un pas important pentru a deveni realitate. Autoritatea locală a finalizat documentația necesară pentru a o depune spre aprobare Guvernului: ”Am parcurs toți pașii necesari în vederea...

Ultimele zile din Săptămâna Patimilor au o semnificație profundă. Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul...

Începând de ieri, 15 aprilie 2020, testele pentru depistarea infecțiilor cu SARS-COV-2 pentru cetățenii din Maramureș vor fi procesate în cadrul laboratorului care funcționează în Baia Mare, la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie. Unitatea medicală a fost inclusă oficial și pe lista celor 10...

Tatiana Cauni - profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, laureat MERITO 2019 - povestește în cele ce urmează despre cât de dificil a fost atât pentru elevii ei, cât și pentru ea să se adapteze noului stil...

Programul de lucru al subunităților poștale din mediul urban și rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, în perioada Sărbătorilor Pascale toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise în zilele de vineri, 17 aprilie (Vinerea Mare), și luni,...