Arhive Zilnice: 8 martie 2025
Simfonia Primăverii în Salonul Artelor
Sub egida Inspectoratului Școlar Maramureș și cu sprijinul Bibliotecii Județene Petre Dulfu, luni, 3 martie, s-a desfășurat vernisajul expoziției „Simfonia Primăverii”, expoziție ce aduce împreună talentele elevilor și profesorilor din 30 de școli din județ.
Avantajul acestui proiect este acela de-a realiza conexiuni benefice, de-a...
Perspective parabolice ale puterii totalitare
La Editura Actaeon Books vede lumina tiparului volumul exegetic „Perspective parabolice ale puterii totalitare”, semnat de Ligia Duruş, cu o prefață de Daniela Sitar-Tăut.
”Dacă manifestările opozante directe la adresa regimului totalitar sunt sporadice, se cultivă acum o literatură a înțelesurilor subterane, a alegoriei, mitului,...
Singura acupuncturistă din regiunea noastră, invitată la specializare în China
Andrada Pop practică acupunctura de peste zece ani şi o face bine. Meseria i-a insuflat-o tatăl său, medicul specialist în acupunctură - Marius Dan Pop, alături de care lucrează şi în prezent. Însă ea s-a specializat în China, de mai multe ori.
Ultima vizită pe...
Cursuri de acordare a primului ajutor pentru dascăli la Colegiul de Arte
Încă o zi, la Colegiul de Arte Baia Mare, în care cadrele didactice participante la cursul ”Metode și tehnici pentru acordarea primului ajutor de bază”, s-au familiarizat cu manevrele și procedurile de intervenție în cazul traumatismelor (entorse, luxații, fracturi), plăgilor și arsurilor.
”Am abordat subiecte...
Avem strajă la hotare?
Titlul acestui editorial poate părea multora învechit. Dar în ultimele zile amenințarea din toate părțile ne prinde în ciudate și neașteptate chingi. Se discută cu violență, în termeni războinici, cu portretul păcii în față! Adesea în contradictoriu și despre situația actuală a României, în...
Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • Florian Mătăsaru: „Dacă nu crezi în minuni și ai avut posibilitatea să îl cunoști, el era o...
- Urmare din nr. 10586/22 februarie 2025 -
„Cu adevărat era omul lui Dumnezeu. Dacă nu crezi în minuni și ai avut posibilitatea să îl cunoști, el era o minune de la Dumnezeu”, a accentuat dirijorul Fanfarei Municipale Baia Mare, Florian Mătăsaru.
Știa că episcopul prețuiește...
Clădiri emblematice din Borșa, lăsate în paragină, vor fi reabilitare!
Primăria anunță că a intrat, oficial, în posesia mai multor clădiri, unele emblematice pentru oraș, însă aflate de ani buni în paragină. Pasul este însă unul important, deoarece de acum administrația poate investi în aceste imobile și să le readucă la viață.
„A devenit oficial:...
În Baia Mare, alte parcări din cartiere se transformă în publice, cu plată!
Primăria municipiului Baia Mare anunță trecerea parcărilor de pe strada Regele Mihai I (zona imobilului nr. 27, Center), str. Gheorghe Bilașcu (tronsonul cuprins între bulevardul Unirii și strada Aviatorilor), strada Cuza Vodă și strada Andrei Mureșanu în regim de parcare publică cu plată.
În Câmpulung la Tisa • Piață nouă, cabinet medical, poate și casă-muzeu
Comuna are un proiect pentru o piață de alimente, cu finanțare GAL, care se poate face anul acesta. La fel, un proiect transfrontalier, cu vecinii din Vișk și Moftinu Mic din Satu Mare, va aduce modernizarea cabinetelor medicale/dispensarelor din cele 3 localități. În plan,...
Se readuce la viață o veche piațetă din Baia Mare
Modificări urbanistice în zona zidului medieval al orașului, amplasat lângă Muzeul de istorie din Baia Mare. Aici se va reamenaja o veche piațetă ce va pune în valoare ce a mai rămas din zidul vechi de apărare a orașului.
„Am început demersurile pentru conservarea micii...
740 de case din Borșa vor fi reabilitate termic, cu bani europeni!
După ce mai multe blocuri cu apartamente de locuit din Borșa au fost reabilitate din punct de vedere energetic pe bani europeni, a venit și rândul proprietarilor de case.
Prin două programe de finanțare cu fonduri europene, peste 740 de proprietari de case din oraș...
Doi membri ai grupării „Vlad Țepeș”, arestați preventiv pentru 30 de zile
6 persoane au fost reținute de DIICOT într-un dosar de trădare. Procurorii îi acuză că aceștia au fost în legătură cu agenți străini și au negociat, inclusiv la Moscova, retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituționale, desființarea partidelor, instalarea unui nou guvern, înlăturarea angajaților...
PF Daniel: „Ortodoxia înseamnă mărturisire prin cuvânt și prin imagine”
Dreapta credință este mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos și aceasta se face prin cuvânt și prin imagine, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel făcând referire la prima duminică din Postul Mare, Duminica Ortodoxiei care cade anul acesta în 9 martie.
„Ortodoxia înseamnă mărturisire prin...
Din Sinaxare • Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, în data de 9 martie. Acești mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor.
Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei,...