– Urmare din nr. 10586/22 februarie 2025 –
„Cu adevărat era omul lui Dumnezeu. Dacă nu crezi în minuni și ai avut posibilitatea să îl cunoști, el era o minune de la Dumnezeu”, a accentuat dirijorul Fanfarei Municipale Baia Mare, Florian Mătăsaru.
Știa că episcopul prețuiește mult haina militară și îi iubea pe cei care activau în domeniul apărării. Florian Mătăsaru a înțeles că acest respect venea din faptul că arhiepiscopul Justinian percepea mult mai adânc ce înseamnă să ai o astfel de responsabilitate. Avea experiență din anii comunismului când securiștii doreau îi facă rău, fiind puși în situația de a respecta ordinele partidului. Numai că omul acesta mărunt la statură avea o asemenea forță interioară încât reușea să îi îmblânzească, oamenii regimului plecând mai umili și mai gânditori de la cel la care veniseră cu gândul să îl atragă de partea lor și mai ales să îl convingă să-l abandoneze pe Dumnezeu și chiar să plece din viața monahală. Alții veneau la el pe ascuns pentru a se spovedi.
„Întotdeauna ne spunea că atunci când era stareț la Rohia, pe ascuns mai veneau șeful de post, mai veneau unii și alții la el, cu diferite probleme. Veneau cei de la Securitate să îl chestioneze. Zicea: ei veneau să mă întrebe, să mă iscodească, să mă sperie, reușeam să îi pun cu botul pe labe, să mă asculte că eu nu fac rău, Biserica nu învață la rău și plecau oarecum smeriți. Și spuneam: nu trebuie să veniți neapărat la mine pentru că știu că aveți probleme dacă veniți în afara interesului de serviciu. Când sunteți singuri rugați-vă și mă rog și eu pentru voi”, așa își amintește o frântură din convorbirile cu părintele Justinian dirijorul Florian Mătăsaru.
Pe de altă parte, despre episcopul Justinian Chira se știa că a luptat împotriva comunismului cu puterea credinței sale, fiind cel care, în 1980, l-a luat sub protecția sa pe Nicolae Steinhardt, la Mănăstirea Rohia, atunci când mai multe așezăminte călugărești l-au refuzat, fiind căutat de Securitate. El era cel care, în 1989, la o predică, ridica vocea din altar împotriva acestor acțiuni: ”Să dea Dumnezeu să ardă scaunul celui care înfometează poporul și disprețuiește muncitorii!“
A participat apoi la momentele din decembrie 1989, la Cluj, acolo unde era episcop-vicar al Clujului. Atunci, împotriva ordinelor autorităților, el a dat ordin să se deschidă biserica, așa cum cerea mulțimea adunată în fața lăcașului de cult și să se tragă clopotele, lucru interzis la Revoluție de către autorități.
„Ne-a povestit și când a fost la Cluj, că Revoluția l-a prins în Cluj, s-a dus la militari, în toiul revoluției și i-a încurajat. Avea chiar în centru reședința episcopală. Era acolo la etaj și a mers la militari și le-a vorbit. Zice: «Nu mi-a fost frică niciodată. Erau copiii noștri și aveau nevoie de îmbărbătare, să știe că nu sunt singuri»”, a continuat Florian Mătăsaru.
Dirijorul Fanfarei Municipale crede că părintele Justinian ajunsese la o înălțime duhovnicească încât atinsese culmea sfințeniei despre care vorbesc sfinții părinți, ajunsese la îndumnezeire, devenind Dumnezeu după har.
„Oamenii învățau niște reguli foarte simple: că totul este trecător, că nu există să ai vreo funcție și să te depărtezi de oameni și mai ales de Dumnezeu, că trebuie să fii respectuos cu toată lumea. Să fii om în primul rând și să nu uiți că Dumnezeu are grijă de noi chiar dacă noi de multe ori uităm de El. Spunea: «Când aveți voi timp vă rupeți câteva secunde măcar și spuneți un Doamne, ajută și Dumnezeu vă vede și primește rugăciunea voastră». Era extraordinar. Era un om, era un Dumnezeu și el”.
Cei din Fanfara Municipală recunosc că le e dor de părintele Justinian, au fost momente unice, clipe de reală binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
„Ne lipsește mult Înaltpreasfințitul Justinian pentru că eram obișnuiți cu el. Am fost la ceremonialul de înmormântare de la Catedrala Episcopală, am dus și un trompet, a cântat stingerea și am simțit că se rupe ceva din mine, din noi. În fiecare an mergeam la episcopie, era printre primele locuri unde mergeam la colindat, în preajma Crăciunului. Când cântam stătea în picioare și ne asculta la cei peste 80 de ani. Se vedea că are și el suferințele lui, dar era demn. Erau de toate pe masă, dar el era așa de atent cu noi, spunea: «Soră, adu vinul acela bun». Era foarte bun, era nemaipomenit, se purta foarte atent cu noi, ne iubea extraordinar de mult, voia să ne dăruiască mereu tot ce e mai bun. Dacă ai sufletul curat, îi transmiți și celuilalt, dacă ești bucuros îi transmiți și celuilalt”, a concluzionat Florian Mătăsaru.
