Arhive Zilnice: 22 iulie 2020
Vînzarea terenurilor
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș ne informează că în luna trecută, iunie 2020, în județul nostru, au fost vîndute oficial un număr de 44 de terenuri agricole extravilane și 12 terenuri neagricole extravilane (păduri). În aceeași lună, au fost vîndute 204 terenuri...
Maratin Rivulus Dominarum, 4 medalii la Transylvania Open şi CN
În zilele de 17-19 iulie, pe o vreme foarte rea, ploaie continuă, a avut loc concursul internaţional Transylvania Open, respectiv Campionatul Naţional de echipe juniori, tineret și master la care au participat peste 250 de concurenţi. Competiţia a avut loc în pădurea Făget, zone...
Primul amical al ACS Fotbal Feminin Baia Mare
Primul amical al noii echipe ACS Fotbal Feminin Baia Mare a fost susţinut la finalul săptămânii trecute în Ungaria, în compania grupării din primul eşalon maghiar Kelen SC Noi Labdarugo Csapat, formaţie ce a încheiat ultimul sezon pe locul 7.
Kelen SC Noi a câştigat...
1.030 de noi cazuri de COVID-19 și 27 de decese, în ultimele 24 de ore
Un număr de 1.030 de noi cazuri de COVID-19 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, la nivelul României, iar 27 de oameni au murit din cauza aceste maladii, anunță Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163...
Antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu, diagnosticat cu COVID-19
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost testat pozitiv cu coronavirus, anunţă Gazeta Sporturilor. Este al 10-lea caz pozitiv la campioana CFR dupa 4 jucători (Păun, Sandomierski, Djokovic şi Manea). Celelalte cinci cazuri sunt din staff-ul lui Dan Petrescu.
Dan Petrescu va...
Delicii turcești în Baia Mare
Bucătăria turcească va putea fi testată în Piața Libertății din Baia Mare în zilele de 24, 25 și 26 iulie. Veți putea gusta vestitele baklavale, dar și renumitele plăcinte turcești. Nu vor lipsi înmiresmata cafea turcească și cea mai iubită înghețată din lume. Toate...
Simple observații
Mă întreb de multe ori: ne cunoaștem țara? Cine să ne-o prezinte? Ce am vrea să știm despre țara în care trăim? Șirul întrebărilor de acest gen poate continua. Fiecare cetățean își poate pune întrebări. Dacă le pui, cine îți dă răspuns? Parcă întrebi...
🕮 Lecții de învățat 🕮 Relația de cuplu și capcanele ei
Pornim la drum cu cele mai bune intenții, de iubire și fericire și neatenți, ne rătăcim sau găsim un alt drum, care pare că ni se potrivește mai bine. Însă trecerea de pe un drum pe altul nu e ușoară, iar efectele sunt dureroase,...
Scriitorul Walter Ubelhart, invitat la TEDxBaiaMare
TEDxBaiaMare revine în forță printr-o o serie de webinarii cu invitați speciali. Webinariile vor putea fi urmărite Live pe pagina de Facebook a TEDxBaiaMare.
Următorul invitat al lui Ciprian Borșan, curatorul TEDxBaia Mare, este scriitorul, antreprenorul și biologul Walter Ubelhart. Walter Ubelhart este autorul romanului...
Obiecte de minerit donate Muzeului „Tarnița”
Colecta pentru muzeul mineritului din Băița continuă cu succes.
Astfel, un localnic, fost miner, a hotărât să-și doneze o parte din exponatele adunate de-a lungul anilor: „Ștefan Gretingher, un om cu suflet mare și iubitor al nobilei meserii de miner, donează Muzeului „Tarnița” din Băița...
La frontiera din Sighet, 34.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în urma unor acțiuni desfășurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de competență, aproximativ 34.000 pachete cu țigări de proveniență extracomunitară.
Țigările, în valoare totală de aproximativ 379.000 de lei, au...
Hramul Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” Dealu Mare
Luni, 20 iulie 2020, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Dealu Mare, Protopopiatul Lăpuș, cu ocazia hramului.
Din rândul părinților slujitori au făcut parte Arhim....
COALIȚIA PENTRU MARAMUREȘ – platforma pentru dezvoltarea municipiului Baia Mare și a județului Maramureș • Primarul Cătălin Cherecheș a lansat COALIȚIA PENTRU MARAMUREȘ
Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a prezentat platforma civică “Coaliția pentru Maramureș“. Practic, cel care a uimit nu o dată prin gândurile exprimate și acțiunile sale, și-a prezentat armata cu care va lupta pentru Baia Mare și pentru Maramureș.
„Coaliția pentru Maramureș: împreună suntem...
Pod nou deschis circulației în Borșa
Sute de localnici de pe Valea Tisei din Borșa au de acum posibilitatea să circule în siguranță pe noul pod, construit de administrația locală, peste Râul Repedea. Investiția a fost finalizată săptămâna trecută: „Pe aici se trece! Peste 150 de familii de pe Valea...
Petiție pentru redeschiderea școlilor
Peste 10.000 de părinți din întreaga țară au semnat o petiție online prin care se cere, din septembrie, reîntoarcerea elevilor pe băncile școlii. ”Semnând prezenta petiție, noi - părinți de copii înscriși în sistemul de educație preuniversitar, în urma experienței din ultimele luni, solicităm...
Știința Electro Sistem, 14 podiumuri la Cluj-Napoca
În perioada 17-19 iulie, în împrejurimile municipiului Cluj-Napoca s-au desfășurat primele acțiuni importante din calendarul intern al competițiilor de orientare în alergare, respectiv Campionatele Naționale pe echipe și cea de-a 19-a ediție a Transylvania Open, o puternică competiție ce a adunat la start circa...
Material lemnos confiscat la Suciu de Sus
În acest început de săptămână, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, pe D.J. 171, în localitatea Suciu de Sus, se transportă material lemnos fără proveniență legală. Polițiștii au identificat o autoutilitară pe...
Adrian Petrea, noul tehnician al CS Minaur?
CSM Bacău, grupare ce activează în Liga Zimbrilor, trece prin momente de cumpănă, mulți dintre jucători părăsind echipa din cauza problemelor financiare. CS Minaur vrea să profite de acest aspect și încearcă să „fure” tehnicianul echipei din Moldova, Adrian Petrea, conform site-ului handbalmania.ro.
După cum...
În Oarța de Sus • Tânăr reținut pentru infracțiuni rutiere
Luni seara, la ora 19.15, polițiștii Secției 3 Fărcașa au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că în localitatea Oarța de Sus s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii ajunși la fața locului au identificat doi tineri de 27,...
Identificat de polițiști după comiterea unui furt dintr-o biserică
Polițiștii din Seini au identificat, în cursul zilei de luni, un tânăr de 15 ani, din localitate, bănuit de comiterea unui furt produs într-un locaș de cult. În fapt, duminică, 19 iulie, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul legal al unei biserici de...