Mă întreb de multe ori: ne cunoaștem țara? Cine să ne-o prezinte? Ce am vrea să știm despre țara în care trăim? Șirul întrebărilor de acest gen poate continua. Fiecare cetățean își poate pune întrebări. Dacă le pui, cine îți dă răspuns? Parcă întrebi în pustiu. Nu-ți rămâne decât să observi, să vorbești singur, eventual cu doi prieteni de terasă. Atât de complicată este și lumea românească, că greu îi deslușești cărările. Am întâlnit și oameni fericiți, dacă le merge bruma de afaceri. De obicei contractele se fac cu statul și atunci omul cel bun este cel cu înlesnirea banului. Până la un punct este firesc. Dar după acel punct, începe încrengătura. Care durează de multă vreme. M-am liniștit după ce am citit discursurile parlamentare ale lui Nicolae Iorga. Adică și la începutul veacului trecut, mecanismele funcționau cam în același fel. Ridicându-ne deasupra țesăturii de jos, unde simplele observații pot să descopere o morișcă greu de oprit, vom constata că nu ne cunoaștem țara.
Așa ne putem întreba: ce dorim, o democrație deschisă, sau una controlată? A noastră de care este? Ghiciți singuri. Apoi umblă prin țară vorba că guvernanții s-au împrumutat până peste cap. Deci bani ar fi. Dar unde-s banii? Nici un guvern din lume nu are toate soluțiile pentru dezvoltarea țării. Dar câteva substanțiale totuși are. Privesc în jur și văd o nouă arhitectură a puterilor în zonă. George Friedman, om de științe politice și autor american, care conduce o companie de previziune geopolitică, estimează că viitoarele puteri zonale vor fi Polonia și Turcia. Mai crede că slăbiciunea Rusiei este cauzată de slăbiciunea propriilor elite. Polonia este țara din această parte de Europă care a atras multe fonduri europene. Noi cum stăm? Decidenții, care s-au perindat la guvernare, au avut ca obiectiv miza puterii. Cum îi văd, și în această perioadă, asudați pentru a urca în schemă. Nu prea își pun problema dacă au aptitudini de zbor, ori nu.
Ca simplă observație, se vede că nu prea avem lideri care să ridice țara. Sărăcia a lovit România. Uneori strigă, dar nu aude nimeni. Sau aproape nimeni. Văd cu ochii mei că unii ocupă funcții cu sens invers. Cine pune mâna pe rană? Și dacă o pui, prostia nu doare. Sunt avizi și cam departe de țară, deși trăiesc confortabil în ea. România a ajuns într-o situație paradoxală, ca interesele noastre să fie apărate de alte state. S-a atras atenția că trimișii români în Casa Europei dăunează propriei țări. Cu adevărat, trăim o perioadă de mari schimbări. Noi, ce vrem cu noi? Pandemia asta a repliat țările Uniunii Europene în rezolvări naționale. Ne aducem aminte de singurătatea Italiei? Președinta Comisiei Europene a cerut scuze Italiei că a fost lăsată singură. Se accentuează scindările. Vedem că nu există o colaborare globală în lupta cu pandemia.
Nici măcar o coeziune europeană. Fiecare pe seama lui. Vedem, în aceste zile, câte crispări sunt la Bruxelles cu împărțirea banilor. Fiecare trage foc la oala lui. Sunt semnale că este chemat acasă capitalul național din străinătate. Un caz recent la Oradea. Trăim pe față o nouă afirmare națională. Globalizarea a subestimat importanța identitară. Ea a propovăduit reducerea importanței statelor naționale. Ceea ce nu s-a întâmplat. Inclusiv Statele Unite ale Americii, de unde a pornit globalizarea, se apleacă asupra principiilor naționale. Cine ne apără? Trebuie să ne apere în primul rând puterea românească. În primul rând cea aleasă. Dar și o luciditate a liderilor europeni. Profesorul Andrei Marga are câteva argumente care cer reflecție. Crede că a existat o slabă prestație a liderilor europeni după Romano Prodi. S-a înlocuit o Europă vibrantă cu birocratizarea. Mai este și ambiția marilor puteri de redesenare a ordinii mondiale. Apoi schimbarea lumii cu mare viteză. Mai ales din acest an, 2020.
În acest context, chiar repet întrebarea: ne cunoaștem țara? Încotro merge ea? Să nu ne amăgim cu binele aproximativ din preajmă. De la magazinul din colț. Care și el depinde de mersul țării. De mersul lumii, după cum se vede. Mi s-a spus că avansul SUA este datorat universităților de frunte. China a pus la contribuție mintea localnicilor. Germania s-a refăcut după război și prin acțiunea de înaltă calificare a intelectualilor ei. Vin alegerile! Cu toată democrația controlată, puneți pe liste oameni de ispravă. Dacă vă pasă de țară. Am făcut doar simple observații. Celelalte le faceți dumneavoastră.
