Arhive Zilnice: 6 octombrie 2020

Marţi, 6 octombrie, conferinţa preoţească de toamnă din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului s-a desfăşurat în municipiul Satu Mare, iar din cauza ploii, în interiorul bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, fiind cea mai spaţioasă, pentru a se putea respecta regulile de distanţare. Şi...

Fermierii din Comuna Bârsana care au solicitat subvenție APIA, însă nu și-au finalizat dosarul mai au termen doar câteva zile, până la sfârșitul acestei săptămâni, să o facă. În caz contrar, ei riscă să nu intre la plată pentru anul în curs. Ei sunt așteptați...

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, în sistem online, după suspiciunea unui caz de pestă porcină africană la un porc domestic provenit dintr-o gospodărie în localitatea Săpânța. Până la confirmarea virusului de către laboratorul de specialitate din București, exploatația a...

În perioada 6 - 7 octombrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul" Maramureș se desfășoară o serie de activități de pregătire teoretică și practică comună corespondente Calendarului de implementare al proiectului ,,Creșterea capacității de cooperare transfrontalieră”. Proiectul are o valoare totală de 111.111...

• Pompierii militari din Șomcuta Mare au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în Vălenii Șomcutei, în urma căruia a ars o anexă gospodărească din lemn și diverse produse alimentare. • Pompierii sigheteni au intervenit pentru înlăturarea unor arbori căzuți pe carosabil, între localită­țile Sarasău...

Luni seara, în jurul orei 20, poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi de către o femeie, de 33 de ani, din Remetea Chioarului, cu privire la faptul că a fost victima unei tâlhării. La faţa locului, poliţiştii împreună cu ofiţerul de serviciu patruped „Vis’’ au identificat...

Luni seara, la ora 19:45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Cicârlău și Bușag, a avut loc un accident rutier cu victime. Din cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din Ulmeni, în timp...

Luni, 5 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de către un participant la trafic, cu privire la faptul că a observat un autoturism care circula haotic. La volanul acestuia, poliţiştii au identificat un bărbat, de 60 de ani, din Ardusat, care emana halenă alcoolică. Testat cu...

Pentru lotul din care face parte și județul Maramureș (4, Regiunea Nord-Vest), nici cea de a doua licitație pentru tabletele destinate elevilor nu a reușit, procedurile urmând a fi reluate. Prima licitație a fost finalizată înaintea începerii anului școlar, însă doar pentru trei loturi. Procedura...

Edilul orașului Cavnic a anunțat că nici nu a fost bine reales în funcția de primar și deja unii se gândesc să-l suspende. „Dragi căvnicari. Nu a trecut bine o săptămână de când s-au terminat alegerile locale, iar cei de la PMP au și început...

Angajatorii maramureșeni pot beneficia de un sprijin de 2.500 lei brut pentru fiecare salariat care în perioada stării de urgență a fost cel puțin 15 zile lucrătoare în telemuncă. Sumele se acordă pentru achiziția de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării de activități...

Unele comune din Maramureș au fost evident gândite din fotoliu sau pe hartă, poate chiar pe undeva prin București... Cum altfel să-ți explici că unele sate sunt mai aproape de altă comună decât de propriul centru de comună? Cum să explici unui străin că...

Administrația locală din Șișești a construit în Șurdești, sat aparținător comunei, o bază sportivă, cu tribune și instalație de nocturnă, ce dispune de un teren sintetic de cea mai bună calitate. „La Șurdești s-a construit un teren de sport dotat cu nocturnă și tribune. Când...

Serviciul Public Ambient Urban anunță că, în perioada 5 - 16 octombrie (cu posibilitate de prelungire dacă situația o va impune), demarează activitatea de deratizare împotriva rozătoarelor, prin amplasarea de stații de intoxicare cu momeală raticidă. Produsul utilizat RATTIDION PASTE are ca substanță activă...

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat un document pregătitor pentru Planul Național Strategic PNS 2021-2027, în care, pe 50 de pagini, experții ministerului fac o „analiză SWOT” a punctelor tari și slabe ale fermelor și exploatațiilor agricole din România. Prima dintre slăbiciuni este...

Primăria Desești aproape a finalizat, din bugetul local, un dispensar uman și unul veterinar. S-au reabilitat școala și grădinița din Mara, se termină școala din Desești, cu fonduri guvernamentale. Vestea bună e că primăria va „pleca” din blocul în care funcționa. Se ridică un nou...

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș derulează proiectul „Youth Empowerment Call to Action”. Scopul acestuia este promovarea implicării civice a tinerilor în cadrul comunităților în care trăiesc, urmărind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și dezvoltarea de competențe transversale pentru 20 de tineri din Baia Mare...

Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna august 2020, aferente serviciilor prestate în luna iulie 2020. Suma este de 1,5 milioane lei, pentru 27 de beneficiari (asociații...

Noul pod peste râul Someș din dreptul orașului Seini este tot mai aproape de finalizare. Astfel, structura metalică ce va lega cele două maluri avansează într-un ritm susținut. „Lucrările la po­dul de peste râul Someş avansează pe zi ce trece. Au început lucrările de ridicare...

Am urmărit cu mare atenție și interes confruntarea între candidații prezidențiali din alegerile americane. Prima rundă a dezbaterilor, potrivit tradiției, a fost una de tatonare, dar și de a-și descoperi, în direct, eventuale inabilități de situații, de exprimare. De ambele părți, simulând relaxarea, am...

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora. Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021-2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu...

Federația Internațională de Handbal a decis amânarea Campionatului Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret. Acesta va avea loc în anul 2021, data exactă fiind stabilită ulterior. IHF: "În urma unei analize a restricțiilor de călătorie în curs și a măsurilor de siguranță legate de pandemia...

În 1 octombrie 2020, Guvernul a stabilit cuantumul per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și al intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri, dar...

Echipa de robotică „Clever Core” a Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare are grijă de cadrele didactice din cadrul liceului. O ultimă activitate a absolvenților care au făcut parte din echipă a presupus printarea și donarea de viziere care să sporească siguranța dascălilor lor. Profesorii...

Mii de maramureșeni au primit până acum indemnizația de sprijin COVID-19. În continuare la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Maramureș se primesc solicitări, chiar dacă domeniile cu restricții de activitate sunt acum aproape inexistente. Cererile pentru acest gen de sprijin pentru luna...

În urma alegerilor locale din data de 27 septembrie, în județul Maramureș au fost alese 6 femei în funcția de primar, dintre care 4 au fost în funcție și până acum. Concret, este vorba despre Gabriela Tulbure (Coaliția pentru Maramureș) - Seini, Ana Enea-Bizău (PNL)...

O nouă stradă importantă din Seini se apropie de final cu reabilitarea și va fi redată circulației rutiere cât de curând. „După cum știți, asfaltarea și modernizarea străzilor reprezintă una din dorințele noastre, pe care vrem să o îndeplinim! Așadar, unul dintre proiectele noastre, care...

Nu trebuie să te gândești mult ca să enumeri în gând obiectivele turistice ale orașului Sighetu Marmației. Și totuși, traficul dificil prin centru și alte condiții au făcut ca turismul în Sighet să nu fie, încă, o forță de luat în calcul. Orașul are însă...

Iată că măsurile luate de stat nu au efect, pesta porcină africană se întinde în toată țara, fiind active peste 500 de focare în gospodăriile populației, dar și în 17 ferme mari, comerciale, fiind prezent virusul ucigaș de porci. În județul Maramureș, avem 9 focare....

Margarinele Upfield se află deja din 2012 sub pragul de 2%, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii în România Upfield, cea mai mare companie de produse alimentare de larg consum pe bază de plante și care deține brandurile Rama, Delma și Becel,...