Arhive Zilnice: 25 ianuarie 2020

Anul 2019, aniversar, semi-centenar, a fost un an excelent pentru Complexul Astronomic Baia Mare, implicat într-un proiect european complex ce vizează schimburi de experiență cu specialiști de la unele din cele mai importante planetarii din Europa (Hamburg – Germania, Budapesta – Ungaria, Hurbanovo –...

Zilnic avem posibilitatea de a vedea frumusețile lumii, de a admira lucrurile din jurul nostru, de a răsfoi o revistă sau de a citi o carte, dar pentru persoanele cu deficiențe de vedere aceste lucruri sunt doar un visDin fericire, trăim într-o lume în...

Duminică, 26 ianuarie, între orele 12 și 18, în Baia Mare, la Value Centre, va avea loc un atelier de iarnă pentru copii. Sunt planificate activități distractive și creative pentru cei mici: creații handmade, face painting, spectacol cu mim și modelare baloane. Intrarea va...
Părintele Cristian Dumitru Crișan şi părintele Călin Ioan Bot

Sfântul Scaun a anunțat miercuri, 22 ianuarie, că Sfântul Părinte Papa Francisc și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care părintele Călin Ioan Bot și părintele Cristian Dumitru Crișan au fost aleși...

Ansamblul Folcloric Național Transilvania a început anul 2020 în forță. Pentru această lună au fost pregătite ieșiri la rampă în orașele din nordul țării. Primele reprezentații vor avea loc în orașul natal, Baia Mare. În acest sens, maramureșenii sunt invitați în 30 ianuarie, la Teatrul...

La Teatrul Municipal Baia Mare, mâine, 26 ianuarie, de la ora 19 sunteți așteptați la spectacolul „Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia Iulian Bulancea, scenografia Mihai Vălu. „Rinocerii, probabil cea mai autobiografică piesă a lui Eugène Ionesco, vorbește despre dezumanizarea și bestializarea societății prin intermediul...
Adrian Chira, Bertalan Kovacs, Laura Ghinea, Ioan Anghel Negrean

O expoziție comemorativă cu lucrările realizate de matematiciana cu suflet de artist, Lidia Elena Kozma, poate fi admirată până în 27 ianuarie la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), filiala Baia Mare. Pe simeze au fost expuse 18 tablouri create...
Virgil Țînțaș, Dorel Secară şi Nicolae Ungur

Joi, în sala mare de ședințe a Prefecturii județului Maramureș, o sută de agricultori s-au întîlnit cu Dorel Secară, delegatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și consilier al ministrului. Agronomul, ing. Dorel Secară este fermier (a cumpărat fostul IAS Gherla) din județul Cluj -...

Colectarea selectivă a deșeurilor menajere a demarat și în localitatea Băița, aparțină­toare orașului Tăuții Măgherăuș. Administrația locală a amplasat în mai multe locuri igluuri și îndeamnă populația să le utilizeze corect: „Stimați locuitori, recipiente de tip iglu (ALBASTRU –hârtie și carton, GALBEN -plastic și metal,...

Sâmbătă și duminică, echipa feminină de handbal a CS Minaur participă la un turneu de pregătire în Ungaria, jocul din campionatul Ligii Florilor Mol cu Măgura Cisnădie fiind amânat pentru 29 sau 30 ianuarie (din etapa 14). CS Minaur onorează invitația gazdelor de la Hajdunanas...

Anul 2019 a fost unul presărat cu peste 135 de activități liturgice, misionare culturale și social-filantropice pentru grupul bizantin „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. Potrivit bilanțului, grupul bizantin „Theologos” a participat la 95 de Sfinte liturghii, dintre care 48 cu...

La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Secția pentru copii, a avut loc vernisajul expoziției de caligrafie japoneză, realizată de cursanții Cercului de japoneză, sub îndrumarea prof. Annamaria Farkas. A fost realizată o expoziție comună cu lucrări selectate în cadrul atelierelor de caligrafie care au avut loc...

Joi, în fața Prefecturii Maramureș, s-au adunat peste 50 de pensionari minieri care au lucrat la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice IPEG Maramureș, în a treia lor acțiune de protest din acest an. Cu pancarte și vuvuzele, și-au arătat nemulțumirea cauzată de faptul că...

Comuna Mireșu Mare beneficiază, în satul aparținător Dăneștii Chioarului, de ape termale și sulfuroase. Din păcate, aceste surse de apă nu au fost exploatate până în prezent, însă situația s-ar putea schimba pe viitor. Asta deoarece atenția administrației locale se îndreaptă și către acest...

Preasfinția Sa Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj (născut în Maramureș), a împlinit, în 22 ianuarie, venerabila vârstă de 83 de ani. Deja în săptămâna premergătoare acestui eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop a fost felicitat în mai multe rânduri. În ziua de 18 ianuarie, PS...

La Oradea Plaza, Piața Cetății nr.1 poate fi admirată în aceste zile expoziția de fotografie ,,Tradiții din Maramureș, Sălaj și Bihor” a artistei fotograf Adela Rusu. Sunt expuse fotografii premiate la concursuri de fotografie pe teme etnografice și care prezintă o parte din minunata lume...

CS Minaur a câștigat ambele jocuri de la turneul pe care l-a organizat în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. În prima zi, a trecut cu 32-27 de CSM Reșița, iar în ziua a doua a învins, cu 34-24, Potaissa Turda. În acest ultim meci, antrenorul Horațiu...

Alianţa pentru Unirea Românilor şi-a înfiinţat filială şi în Maramureş. Marţi, 21 ianuarie, a reprezentat momentul lansării organizaţiei judeţene. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa liderului formaţiunii la nivel naţional, dar şi în prezenţa membrilor şi simpatizanţilor de la noi. Simion Chişiu, organizatorul evenimentului, a avut...

În acest weekend se joacă o nouă etapă în Divizia A1 de volei masculin, în cadrul căreia Știința Explorări (locul 8, 8 puncte) va juca acasă cu CSM Câmpia Turzii (locul 10, 1 punct). Partida este programată AZI, 25 ianuarie, de la ora 17, și...

Azi, 25 ianuarie, de la ora 17, în Baia Mare, la Value Centre, va avea loc Teatru de Păpuși. Intrarea va fi liberă.