Arhive Zilnice: 27 ianuarie 2020

Pompierii maramureșeni au intervenit la 8 incendii. • Vineri, 24 ianuarie, în jurul orei 14.40, două echipaje de stingere și unul de prim ajutor EPA SMURD, din Vișeu de Sus, au intervenit la un incendiu izbucnit la coșul de fum al unei gospodării situate pe...

Polițiștii maramureşeni au intervenit, săptămâna trecută, la aproape 300 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat 1.317 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare. Pentru siguranţa cetăţenilor, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, în...

Duminică, 26 ianuarie 2020, duminica lui Zaheu, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în subsolul bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” din Baia Mare, cu ocazia hramului, preot paroh Mircea Vasile Dărăban. Sfânta...

Conducerea campioanei României a anunțat retragerea din activitate a jucătorului din linia a treia Sean Morrell, primul rugbyst din emisfera sudică ce a jucat la Baia Mare. Decizia vine după ce fijianul de 34 de ani solicitase clubului băimărean o pauză de circa șase...

În perioada 26-30 ianuarie, Departamentul de Scounting din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF) organizează cursul de "Talent ID". Emil Kemenes - referent FRF pentru Maramureș și președinte al Comisiei pentru Copii și Juniori din cadrul Asociației Județene de Fotbal Maramureș (AJFMM) - va...

La Liceul Teoretic ,,Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus, evenimentul legat de sărbătorirea Unirii Principatelor Române a început cu imnul naţional, ,,Deșteaptă-te, române!”. A vorbit prof. Mihaela Boșca, urmată de prezentarea succintă a elementelor urmărite ȋn această zi de către Denis Florin Năsui, președintele Consiliului Şcolar...

Dr. Vasile Pop, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, ne informează că acțiunile din cele două ferme din Seini afectate de gripa aviară au fost încheiate. Astfel, în ferma Karin, au fost incinerate 12.423 de găini ouătoare, 19.270 de...

În atenția conducerii Primăriei comunei Bă­iuț, a primarului Mihai Ceteraș și a Consiliului local, stă amenajarea drumului județean ce va lega centrul comunei Băiuț cu Văratecul, pînă în comuna Botiza de pe Valea Izei, proiect cu o bătaie mai lungă de acțiune. Zona este...

Programul „Școala de vacanță a Academiei Române”, dedicat elevilor cu talent pentru știință, care au obținut rezultate notabile la olimpiadele naționale și internaționale, s-a derulat în perioada 9-14 ianuarie 2020, la București. La prima ediție, au participat 14 elevi din 11 orașe ale țării (din...

Administrația Baia Sprie are în plan plantarea a peste 10.000 de puieți în pădurile care înconjoară orașul. Aceștia provin din pepinierele Direcției Silvice Maramureș: „Primăria Baia Sprie, în parteneriat cu Ocolul Silvic Baia Sprie, plantează în acest an, în pădurile din zona orașului, 11.000...

Miercuri, 22 ianuarie 2020, d-na Rozalia Mureșan, pensionară din Tg. Lăpuș s-a deplasat în Baia Mare pentru a procura medicamente pentru soțul ei, Vasile. La reîntoarcerea în Tg. Lăpuș, spre surprinderea sa, a constatat cu uimire și mare supărare că, dintr-o geantă mare pe care...

Concursul Național “Ocrotiți de Eminescu” de la Blaj, a răsplătit talentul, carisma și efortul grupului de recitatori de la Liceul Teoretic “Petru Rareș” din Tg. Lăpuș, coordonați de pr. dr. Valeria Bilț. Concursul de creație literară/eseu, s-a adresat elevilor din clasele a IX-a – a...

Staţia de epurare din oraşul Borşa şi magistrala de canalizare sunt în execuţie. Lucrările începute anul trecut continuă şi în 2020: „Proiectul de construire a noii stații de epurare din orașul Borșa și a magistralei de canalizare continuă și în anul 2020. Cu roșu...

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care se deplasează mai greu până în centrul comunei, pentru a-şi plăti utilităţile, reprezentanţii serviciului Apă – Canal Fărcaşa au hotărât să înfiinţeze, şi în acest an, puncte de încasare a facturilor de la oameni în fiecare sat...

După un an de la inaugurare, Centrul pentru îngrijirea persoanelor în vârstă „Bunul Samarinean” din comuna Coroieni funcţionează bine şi este ocupat în totalitate. Totuşi, pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii şi mai bune, conducerea unităţii este într-o căutare permanentă de surse...

Miercuri, 29 ianuarie, de la ora 19, la Teatrul Municipal Baia Mare se joacă “Coaste din Viața lui Adam” - o super comedie cu Leonid Doni, Paul Ipate, Anca Dinicu, Oana Strunilă și Octavian Strunilă. Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete a Teatrului Municipal...

Vedeta NBA, Kobe Bryant, (41 de ani), sa murit după ce elicopterul în care călătorea s-a prăbușit în orașul Calabasas din California. Una dintre fetele lui Kobe Bryant, Gianna Maria, denumită și GiGi, în vârstă de 13 ani, se afla alături de tatăl ei...

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, luni, după ce a învins-o pe belgianca Elise Mertens (17 WTA), scor 6-4, 6-4. Românca rămâne fără set pierdut la Melbourne și este pentru a 14-a oară în această fază a...

Anda Dilara Nicole Meţac, studentă a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, a fost aleasă, la nivelul judeţului Mureş, coordonator al proiectului „Şcoli Curate”. Iniţiat de Societatea Academică Română, proiectul propune un nou mod de a combate...

Miercuri, 29 ianuarie 2020, Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș organizează colectă mobilă de sânge la Spitalul de Recuperare Borșa. Donatorii sunt așteptați între orele 8,00-14,00. (o.m.)