Arhive Zilnice: 20 august 2019
Propunere pentru prima zi de şcoală
La Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost depusă săptămâna aceasta o propunere legislativă pentru completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011. Aceasta sugerează începerea școlii în a treia săptămână din luna septembrie, în ziua de luni. “Odată stabilită începerea şcolii prin introducerea acestui articol...
Vocea MERITO
MERITO este un proiect prin care antreprenorii din România, reuniți în Romanian Business Leaders (RBL), recunosc public și material meritele profesorilor valoroși ai României și lucrează, apoi, împreună ca să ducă mai departe în sistemul de educație bunele practici ale profesorilor MERITO. Aceștia propun...
Tânăr reţinut în Baia Mare pentru furt din locuinţă
În baza probatoriului administrat, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr, din municipiu, cercetat pentru comiterea unui furt din locuinţă.
Activităţile specifice pentru identificarea acestuia au fost demarate de poliţişti după ce duminică, 18 august,...
Trei persoane au ajuns la spital
Puțin după miezul nopții de luni, polițiștii au intervenit la un accident de circulație produs pe raza localității Satulung.
La fața locului s-a constatat că un autoturism, condus de un tânăr, de 27 de ani, a fost acroșat în partea laterală stânga, de un autoturism,...
6 situaţii de urgenţă
• Pompierii din Fărcașa au lichidat un incendiu, în urma căruia au ars circa 0,15 hectare de vegetație uscată, în localitatea Sârbi.
• Militarii băimăreni au intervenit, alături de SVSU Seini, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Focul a distrus circa 10...
Măsuri de ordine la examenul de bacalaureat
În perioada 21-26 august, se desfăşoară probele scrise pentru examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2019.
Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii unor eventuale situaţii de risc care ar putea afecta siguranţa persoanelor şi desfăşurarea examenelor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean...
Trimis în judecată pentru contrabandă cu ţigări
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Z.Y. pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi punere în circulaţie a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Anterior, faţă de acesta a fost...
Poliţişti fără birou
Guvernul a decis să intervină în justiţie şi prin ordonanţă de urgenţă va pedepsi crima cu închisoare pe viaţă, iar pentru violatori şi pedofili, pedeapsa va fi înăsprită. Însă scopul unui stat democratic nu este să impună pedepse foarte mari, ci să prevină infracţiunile!
Guvernul,...
Start la depunerea proiectelor de investiţii în domeniul pomicol
În perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă lansarea sesiunii de depunere a Cererilor de Finanţare pentru submăsura 4.2a - Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020.
Investiţiile...
Concert The Remakers
În 23 august, de la ora 21, trupa The Remakers revine în Grădina de Vară La Tour! Suport artist: 20 de lei. Biletele se găsesc la barul La Tour în limita locurilor disponibile.
Tabără pentru părinţi şi copii
Duminică, 11 august, în localitatea Vima Mică, s-a încheiat cea de-a XIV-a ediţie a Taberei pentru părinţi şi copii, organizată de Parohia Greco-Catolică Beclean cu sprijinul Asociaţiei Ecomunio-Lumina Evangheliei.
Motto-ul taberei din acest an a fost: „Liberi şi milostivi” fiind inspirat din cuvintele Sfântului Părinte...
Proiectele şi deciziile primarului Cătălin Cherecheş aprobate de Consiliul Local şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă
Cherecheș a primit avizul Comitetului Local pentru Situații de Urgență pentru asanarea zonelor Craica, Pirită, Ferneziu, Gării și Cuprom
Modul ineficient în care autoritățile acționează în zonele locuite cu preponderență de cetățenii de etnie rromă determină reacții dure din partea autorității locale și a primarului...
Boli mai multe la legume
Acest an a fost până acum unul destul de capricios pentru legumicultură şi nu numai. Asta din cauza vremii schimbătoare, cu diferenţe mari de temperatură şi umiditate în exces în perioadele optime de plantare. Dar chiar şi aşa, agricultorii au scos producţii destul de...
Loteria bonurilor fiscale va fi schimbată
Ministerul Finanțelor va modifica Loteria bonurilor fiscale, astfel încât în locul unei singure valori unice câștigătoare, extrase din intervalul 1-999 lei inclusiv, vor fi introduse două valori câștigătoare ale bonului fiscal, aferente intervalelor 1 - 99 lei inclusiv, respectiv 100 - 999 lei inclusiv....
Ansamblul Folcloric ,,Flori din Maramureş” a adus „plus valoare” la un festival din Bacău
Cântecul şi dansul popular maramureşean au ajuns pe scena unui festival din Bacău. Artiştii maramureşeni, coordonaţi de maestrul coregraf, prof. Grigore Simionca au fost „sufletul şi inima” festivalului, după cum a remarcat chiar primarul comunei Săuceşti. Soliştii şi dansatorii din judeţul nostru au promovat...
Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România, prezent la cea de-a III-a ediție a ”Întâlnirii borșenilor de pretutindeni”
Cea de-a treia ediție a ”Întâlnirii borșenilor de pretutindeni” a avut loc joi, 15 august 2019, în parcarea din spatele Centrului Cultural Borșa. Programul a debutat cu reprezentații oferite de Ansamblul folcloric ”Cercănelul” Borșa, de Silvia Timiș, de Formația Grigore Ursu și Andreea Rus,...
O comisie mixtă efectuează verificări la calea ferată din Vișeu de Sus
Prefectul Vasile Moldovan, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a dispus deplasarea unei comisii mixte, alcătuite din reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Maramureș, IPJ Maramureș, ISU Maramureș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, Direcția Silvică Maramureș, Poliția Transporturi Feroviare, OPC pentru...
Reforma sanitară actuală este o improvizație
Tot ce contează este imaginea personală a unui ministru al Sănătății, nu suferința bolnavilor
În fiecare zi, de doi ani, politicile de sănătate ale Guvernului asumate de ministrul Sănătății se dovedesc un eșec. Păcat că trebuie să moară oameni pentru ca Premierul României să înțeleagă...
Aurel Toncoglaz 80 de ani
L-am cunoscut pe artistul fotograf Aurel Toncoglaz pe vremea cînd era reporter la ziarul Agricultura României. Venea o dată sau de două ori pe an în Baia Mare (avea aici o garsonieră), şi trecea şi pe la redacţia ziarului nostru. S-a născut în Basarabia,...
Ultimele sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru împăduriri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează posibilii beneficiari că la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a planificat desfăşurarea ultimelor sesiuni de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de...
În semestrul I, Banca Transilvania – aproape un miliard de lei, profit net
Grupul Banca Transilvania - cea mai mare bancă din România din punct de vedere al valorii activelor - a anunţat că a înregistrat o creştere cu 9% al profitului net, în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut, până la 942,36 milioane...
4 femei la Poliţie
Teatrul Ararat vă așteaptă joi 22 august, de ora 20, la cel de al doilea spectacol din festivalul “Repere, Mituri, Identități” (ediția a 3-a) - “4 Femei la Poliție”. Acest spectacol invitat care aparține Teatrului particular din Brașov și o are ca protagonistă pe...
Grădiniţe deschise până la finalul lunii
Până la finalul lunii august, în Baia Mare funcţionează următoarele unităţi de învăţământ preşcolar: Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 (str. Hotea 42); Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9 (str. N. Iorga 3A); Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 27 (str. V. Alecsandri 58); Grădiniţa...
Sighetu Marmaţiei – documentaţie pentru a deveni oraş turistic
Municipiul Sighetu Marmaţiei şi-a finalizat documentaţia pentru ca oraşul să fie declarat staţiune turistică de interes local. Acest lucru ar ajuta mult administraţia locală, din punct de vedere al accesării fondurilor nerambursabile, în sensul că există bani europeni dedicaţi acestui capitol. Odată cu titulatura...
Selecţie pentru Conferinţa ASEF “Classroom Network”
Profesorii care doresc să participe la cea de a 15-a ediţie a Conferinţei ASEF “Classroom Network” ce va avea loc în perioada 25-29 noiembrie, la Tokyo, sunt invitaţi să se înscrie până în 31 august.
Participanţii vor fi selectaţi printr-un apel deschis la cerere care...
Verificări în unităţile de învăţământ
Prefectul Vasile Moldovan şi colonelul Pavel Baltaru, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş, s-au deplasat în teren pentru efectuarea de verificări cu privire la stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru anul şcolar 2019-2020.
„Având în vedere dispoziţiile...
Jurnalul cavalerului
Mâine, 21 august, de la ora 13, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc lansarea primului volum al cărţii „Jurnalul cavalerului: Cu tricolorul, de la Chisindia, la Nalcik şi înapoi”, autor: Mircea Cosma, apărut la editura...
ACS Satu Nou de Jos – Sport Team Baia Mare 6-7 (3-1)
Pe terenul din Satu Nou de Jos s-a disputat, în cursul săptămânii trecute, amicalul dintre gruparea din Liga a V-a ACS Satu Nou de Jos şi formaţia de old-boys Sport Team Baia Mare.
Victoria a revenit vizitatorilor cu scorul de 6-7, după ce la pauză...
Într-o săptămână • Peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţişti
În perioada 12 - 18 august, poliţiștii au organizat 27 de acţiuni și controale şi au intervenit pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la 480 de evenimente, cele mai multe sesizate prin SNUAU 112.
Amenzi de peste 500.000 lei
Poliţiştii au prins în flagrant...




















































