4 femei la Poliţie

0
56

Teatrul Ararat vă așteaptă joi 22 august, de ora 20, la cel de al doilea spectacol din festivalul “Repere, Mituri, Iden­tități” (ediția a 3-a) – “4 Femei la Poliție”. Acest spectacol invitat care aparține Teatrului particular din Brașov și o are ca protagonistă pe directorul acestui teatru, actrița Dorina Roman, se va juca tot în Muzeul Satului la Casa Poartă. Veți asista la o comedie spumoasă, 4 roluri savuroase, în care actrița face un adevărat tur de forță printre personaje, interpretând cu talent și credință, fiecare „doamnă”! Dezida Coșovete, Mimicela Zurgălău, Nineta Sorcoveanu și Țușca Wilmoș, sunt „Invitate” la secția de poliție pentru un mic „interviu”. Femei simple, dar cu vise mărețe, neîmplinite, își varsă oful în fața domnului comisar, încercând să-l îmbuneze și chiar să-l cucerească! Scenariu după Tudor Muşatescu! Dorina Roman a terminat facultatea de teatru în anul 2000, la Târgu Mureş; timp de 12 ani a lucrat în televiziune, realizând diferite emisiuni de divertisment. În anul 2018 câştiga marele trofeu „Femina VIP” şi premiul de excelenţă în Cultură „Mărioara Voiculescu” pentru promovarea culturii la Braşov!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.