Arhive Zilnice: 19 iulie 2022
Din septembrie, banii pentru programul de „Minimis la tomate”
Plata de 3.000 euro va fi achitată în conturile legumicultorilor după data de 30 august, când expiră termenul de depunere a documentelor justificative pentru ciclul I de producție.
În Maramureș sunt 48 de solicitanți în programul de „Minimis la tomate”. Producțiile obținute de aceștia și...
Gura lumii ☺ Ca să fugi de Ferneziu/Firiza definitiv…
Nu sunt doar lucrările la acumulare care te fugăresc din zona Firiza- Ferneziu. Mai nou, după ce abia abia am văzut asfaltul bun pe porțiunea de urcare din Ferneziu spre Firiza, acum se sparge. Se pun țevi de gaz subterane. Traficul este de-a dreptul...
Îngrijiri și tratamente medicale la domiciliu, cu CNAS Baia Mare
Serviciul de “asistent medical la domiciliu” se adresează atât copiilor cât și adulților, fiind foarte apreciat deja de numeroși oameni care au avut nevoie de tratamente medicale.
Este un serviciu creat special pentru pacienții care nu doresc sau nu pot să se deplaseze la medicul...
Parastas pentru “omul lui Dumnezeu”, părintele Lavrentie Șovre
În 20 iulie se împlinesc 20 de ani de când unul din marii duhovnici ai României, părintele Lavrentie Șovre de la Mănăstirea Frăsinei, a plecat să se roage din ceruri.
“De fapt, oamenii sfinți, cum a fost și părintele Lavrentie, strălucesc mai mult după moarte...
În Borșa și nu numai, a apărut superbul bulbuc de munte, protejat
Am reușit să găsim la Borșa, în munți, superbul bulbuc de munte, specie protejată, de altfel specifică, endemică pentru Europa montană.
E protejată oficial și-n Rusia și Bulgaria. I se mai spune Trandafirul Rodnei, deși nu e… I se mai spune bujorul galben. Aparent, la...
Amenzi de peste 1,3 milioane lei
Prețuri neafișate, produse potențial periculoase sau contrafăcute puse în vânzare și comercializarea de legume/fructe cu modificări organoleptice de aspect, culoare și consistență, care prezentau mucegai, deshidratare sau lovituri mecanice și pete.
Sunt câteva dintre neconformitățile identificate în urma controalelor efectuate de comisarii de la Protecția...
Puncte de recenzare în Baia Mare
Recensământul Populației și al Locuințelor continuă până în 24 iulie. Activitatea se desfășoară în două moduri: prin deplasarea recenzorilor la reședința fiecăruia sau prin prezentarea la punctele fixe constituite în comunitățile din județ.
În Baia Mare sunt deschise puncte fixe de recenzare în următoarele spații:...
A început admiterea la master
În această perioadă, Centrul Universitar Nord din Baia Mare organizează înscrierea la programele de master din cadrul celor trei facultăți: Inginerie - până în 20 iulie; Litere - până în 23 iulie; Științe - până în 29 iulie.
Sunt scoase la concurs 448 de locuri...
Plăți restante • Subvenția pentru acciza la motorina utilizată în trimestrul 1
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură virează banii restanți la subvenția pe care fermierii o au de încasat pentru acciza la motorina utilizată în trimestrul 1 din acest an.
“APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de...
În Maramureș • Peste 4.500 de cabaline verificate – 6 au fost pozitive la „SIDA cailor”
Autoritățile sanitar-veterinare din Maramureș au derulat în acest an campania de testare a cabalinelor la anemia infecțioasă ecvină, cunoscută și ca „SIDA cailor”. În urma testărilor, dintre 4.566 cabaline 6 au ieșit pozitive.
Cazurile au fost înregistrate în Cupșeni, Borșa, Mesteacăn și Baia Mare -...
Tratamente inovatoare la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”
Medicii din cadrul secției Recuperare Medicală a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au început o serie de tratamente inovatoare destinate pacienților care prezintă spasticitate în urma unor accidente vasculare cerebrale, traumatisme, tumori cerebrale, scleroza multiplă, afecțiuni ale măduvei spinării, boli...
Judecătorii cer refacerea dosarului Sorinei Pintea
Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au anulat mai multe capete de acuzare și au decis retrimiterea dosarului la procurori.
Fostul ministru al Sănătății a fost trimis în judecată pe 30 aprilie 2020, fiind acuzată de DNA că, în calitate de manager al Spitalului...
Borșa-Moisei-Vișeu • Probleme cu apa? Nu sub munți!
În timp ce zona de sud a Maramureșului stă pe ace în ce privește apa, în timp ce primarii fac apel la populație să înceteze cu stropitul și cu umplerea heleșteelor ori a piscinelor, sunt locuri în Maramureș unde oamenii nici nu-și imaginează cum...
O magistrală diplomatică
Încă din tinerețe, am fost pasionat de memoriile personalităților care au făcut istorie. Aflam acolo explicații la multe întâmplări redutabile, trăite în direct, idei care au marcat mersul lumii la un moment dat. Sunt scrieri credibile, incitante. Recent, prietenul Alexandru Peterliceanu mi-a dăruit două...
Vaccinurile copiilor nu mai pot fi înregistrate. Istoricul de vaccinare a multor copii a dispărut
Societatea Națională de Medicina Familiei atrage atenția asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor și punerea în funcțiune a noului Registru Electronic Național de Vaccinare.
Într-un comunicat, SNMF arată că problema o constituie imposibilitatea de a introduce...
Amenzi de peste 100.000 lei și 10 permise reținute
În weekend, polițiștii cu atribuții rutiere din Groși, Seini, Șomcuta Mare, Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Suciu de Sus, Sighetu Marmației, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică și reprezentanți ai RAR, au fost prezenți pe principalele...
Mii de reclamații înregistrate la Protecția Consumatorilor
Maramureșenii au în continuare o încredere ridicată în instituția care se ocupă de protecția consumatorilor, dovadă stă faptul că, în primul semestru din acest an, s-au primit 1.343 sesizări, cele mai multe făcând referire la produsele și serviciile nealimentare.
Din cele peste 1.300 de reclamații...
Bani pentru sistemul centralizat de irigații. Maramureșul nu are…
Fermierii primesc vești bune. MADR alocă 1,5 miliarde euro pentru infrastructura de irigații, desecare și drenaj. Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România și a infrastructurii de desecare și drenaj.
Acesta...
Cezar Bud a semnat cu Minerul Ocna Dej
Maramureșeanul Cezar Bud este noul jucător al celor de la Minerul Ocna Dej, echipă care în stagiunea precedentă a jucat sub denumirea de Someșul Dej.
Va evolua sub formă de împrumut, jucătorul aparținând de campioana CFR Cluj.
Folosit ca fundaș central sau mijlocaș la închidere, jucătorul...
Maramureșenii, de trei ori aur la CN de Alergare Montană
La Cocorăștii Mislii, județul Prahova, s-a desfășurat Campionatul Național de Alergare Montană Masters.
Județul Maramureș a fost reprezentat de 4 sportivi de la CSM Baia Mare și ACS Athletic Târgu Lăpuș. Și l-au reprezentat cu cinste, la finalul concursului aceștia obținând trei titluri de campion...