Arhive Zilnice: 23 iunie 2026

Zilele trecute, la sediul ADR Nord-Vest, s-a organizat sesiunea dedicată prezentării ghidurilor esențiale pentru adoptarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling) în pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. La întâlnire au fost şi reprezentanţi din Maramureş. Întâlnirea a marcat finalizarea pachetului complet de documente...

Lucrările la drumuri sunt în plină derulare în comuna Onceşti. Însă acestea vin cu disconfort pentru localnici, dar şi cu probleme conexe. În acest context, autoritatea locală vine cu câteva explicaţii. „În cadrul proiectului Reabilitare și modernizare a DJ 186 vor fi amenajate alei pietonale...

În Comuna Şieu se organizează Festivalul-Concurs de Folclor “Mândru-i jocul prin Șieu”. Acesta va avea loc în comunitatea locală în data de 26 iulie. Însă primăria nu poate susţine financiar evenimentul, din cauza dificultăţilor financiare. Totuşi, va pune la dispoziţie spaţiul în care are...

Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare a încheiat un parteneriat de cooperare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș. Acest document oficial este o confirmare firească a colaborării între cele două entități, de-a lungul anilor și are drept scop consolidarea capacității de intervenție și de...

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a efectuat o vizită de lucru în Ucraina pentru a verifica stadiul lucrărilor la noul punct de trecere a frontierei peste Tisa și la infrastructura care va asigura legătura dintre România și Ucraina. La întâlnire au participat consulul...

Proiect pornit din Maramureș Stop ”match-fixingului”! Fără blaturi, fără meciuri aranjate! Este opinia fermă a deputatului de Maramureș, Brian Cristian. În acest sens, el a depus o inițiativă legislativă ce poate deveni lege. ”Ați auzit cu toții de cazuri răsunătoare de corupție în sport, meciuri și...

Ne avertizează confrații noștri duși prin lume că vine peste noi prăpăd! Direct din TIR, ni se arată de pe bord cam ce temperaturi sunt acum în nordul Italiei... Pregătiți-vă de crăpelniță!

Patricia Moldovan, elevă a Colegiului de Arte din Baia Mare a fost recompensată cu cea mai înaltă distincție de excelență, „Arborele de lalea”, acordată de instituția de învățământ pentru rezultate deosebite și implicare în activitatea artistică și educațională. Eleva a obținut rezultate deosebite la concursurile...

Biblioteca Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș își deschide larg porțile pentru toți elevii și studenții care doresc să își petreacă vacanța descoperind secretele trecutului local. „Fie că vrei să vizitezi expozițiile noastre din clădirea fostei Monetării sau de la Bastionul Măcelarilor, fie că...

Săptămâna trecută, Bogdan Giurgiu, expertul angajat pentru selectarea persoanelor beneficiare ale proiectelor sociale accesate de către Primăria Recea, adică expertul pentru selectarea grupului țintă, a vizitat 28 de familii în Lăpușel, 20 de familii în Mocira și 10 familii în Recea. Săptămâna aceasta, el...

Preșcolarii de pe Pirită au intrat oficial în vacanță. Sfârșitul grădiniței este un pas important pentru dezvoltarea educației în comunitatea de aici. Pentru multe familii, înscrierea la grădiniță și frecventarea zilnică a cursurilor de către cei mici au fost adevărate provocări, peste care au...

Mateo Pocol a reușit să obțină prima victorie din acest sezon pentru TC Star Baia Mare, la Cupa Protenis Bistrița, în timp ce Natasha Hojda a urcat pe a treia treaptă a podiumului. De data aceasta, cei doi sportivi au jucat în grupe diferite,...

300 sportivi de la peste 30 cluburi din 5 ţări (Slovacia, Ungaria, Moldova, Grecia şi Romania) au participat la Borş, Bihor, în weekend, la Turneul Internaţional „Cupa de Aur”. Sportivii ACS Academia de judo Baia Mare s-au întors cu rezultate bune la mai multe categorii,...

Un titlu de Campion al României şi o medalie de bronz ajung la Ocna Șugatag prin sportivii formați la Handbal Club Bizău, confirmând încă o dată valoarea muncii, dedicării și pasiunii pentru handbal. Horia Ulici (Dinamo București) devine Campion al României, încununând un sezon...

Într-o perioadă în care cei mici sunt adesea atrași de ecrane, o mână de adolescenți ambițioși de la Interact Baia Mare a decis să schimbe perspectiva. Aceștia au pus la cale proiectul INTO THE MAP, un eveniment menit să scoată copii la mișcare în...

Conducerea Consiliului Județean Maramureș a semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitarea drumului județean DJ 109F Ocna Șugatag – Ferești, investiție care marchează deschiderea celui de-al patrulea mare șantier aflat în derulare pe drumurile județului. Investiția are o valoare de aproximativ 22 milioane...

Mai zilele trecute, mă sună colegul de liceu, Adrian Vețeleanu, din Râmnicu Vâlcea. Îmi spune, printre altele, că se află la Costești, la celebrii trovanți. Așa că mi-a stârnit o amintire cu aceste pietre miraculoase, din studenție. Când am avut prilejul să fiu invitat...

La sediul provizoriu al Consiliului Județean Maramureș au fost semnate două noi contracte de concesiune pentru Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie. Este vorba despre investiții care depășesc 7,6 milioane de euro și care vor crea 66 de noi locuri de muncă pentru maramureșeni....

Din dorința de a elimina timpii de așteptare și deplasările inutile, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a modernizat complet fluxul de programări online pentru serviciile de evaluare complexă. De asemenea, instituția a pus la dispoziție și un ghid rapid de utilizare,...

Prima probă din cadrul Evaluării Naționale s-a desfășurat fără probleme în cele 36 de centre de examen din județul Maramureș. La examen s-au înscris 3.309 candidați și au absentat 95 de elevi. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Maramureș spun că nu a existat niciun eliminat de...