Arhive Zilnice: 15 iulie 2023

Familia Burzo Aurel Tășulea și Valerica vă invită în 22 iulie, de la ora 12, la Claca de Secerat la Casa Țărănească de la GLOD din Suciu de Sus. După secerat, legat snopi și făcut clăi urmează o pauză pentru o poveste cu bucate...

N-a trebuit decât să trecem în momentul potrivit pe Dealul Groșilor, să aflăm de ce nu se mai termină odată lucrările acolo. Am trecut recent, când se asfalta. Păi e nevoie acolo de munți de asfalt, câtă vreme se asfaltează și câte o curte...

Proiectul de reabilitare a căminului cultural din satul Chiuzbaia a ajuns la final. Obiectivul cultural arată într-un mare fel, așa că localnicii se pot bucura de acum de un spațiu cultural modern. „Am terminat lucrările de renovare a Căminului Cultural Chiuzbaia și clădirea a ieșit...

Străzile din Borșa vor fi mult mai vizibile odată cu refacerea marcajelor rutiere pe acestea. „Am început refacerea marcajelor pe drumurile aflate în administrarea primăriei. Acestea se realizează pe străzile Decebal, Ștrandului, Floare de Colț, 22 Decembrie, Unirii, Minerilor, Independenței, Fântâna, dar și spațiile de...

În 20 iulie, de la ora 20, la localul „La Tour” vă așteaptă o experiență culinară inedită. Celebrul bucătar Nicolai Tand va găti pentru cei prezenți. „Fie că ești un pasionat al gastronomiei sau pur și simplu îți dorești să descoperi noi arome și combinații...

Joi, 20 iulie, de la ora 17, sunteți invitați să descoperiți file din activitatea Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, cu ocazia aniversării a 45 de ani de la inaugurarea primei expoziții a instituției muzeale. Pentru a marca acest moment, în...

Comuna Dumbrăvița se pregătește pentru câteva proiecte de finanțare privind eficientizarea energetică, la cabinet medical, școala profesională Dumbrăvița, școala din Rus și sediul de primărie. Se pregătesc de asemenea sisteme inteligente prin proiect TIC, plus stații de încărcare mașini electrice. Urmează în scurt timp...

De ani buni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș este aproape de persoanele cu dizabilități cărora, prin activitățile desfășurate, încearcă să le ofere experiențe frumoase. Astfel de acțiuni au fost cele din săptămânile trecute în care câţiva tineri cu dizabilități beneficiari în cadrul Asociației ASSOC Baia...

Surorile baziliene de la mănăstirea greco-catolică “Sfânta Maria” din Baia Mare participă astăzi, 15 iulie, la Cluj-Napoca, alături de un grup de tineri, la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 75 de ani de istorie a Surorilor Ordinului Sfântul Vasile cel Mare - provincia ,,Inima...

După o viață de peste 70 de ani pusă în slujba omului, medicul Ariton Breban a avut ideea de a-și aduna gândurile, amintirile și trăirile într-un volum de memorialistică. Așa s-a născut cartea „Din amintirile unui medic nonagenar”, apărută la Editura Marist, Baia Mare....
Întrevedere compania FLUOR

Pentru a consolida legăturile economice dintre România - SUA și pentru a încuraja investițiile marilor companii americane în România și în Maramureș, odată cu marcarea a 26 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan,...

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu un criminalist din cadrul Poliției Orașului Borșa, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat miercuri, 12 iulie, o percheziție domiciliară, în baza unui mandat de percheziție domiciliară emis de către Judecătoria...

Sunt multe neajunsuri, de care te lovești în fiecare zi. Se simte o lipsă acută de meseriași. Este o adevărată aventură să ai nevoie să-ți verifici o instalație electrică, să-ți schimbi un robinet, ca să nu mai spunem că vrei să-ți pui un gard....

Primăria Orașului Târgu Lăpuș vă invită la evenimentul “Zestrea Lăpușană”, duminică, 16 iulie, de la ora 14, la Casa Muzeu Etnografic Rogoz. Cântecul, jocul și voia bună se vor îmbina perfect în acest eveniment. Nu vor lipsi nici meșterii populari din Țara Lăpușului care...

Revista de Cultură “Nord Literar” a semnat o convenție de colaborare cu Facultatea de Litere, domeniul Științele comunicării, specializările Jurnalism și Comunicare și relații publice, din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Urmare acestui parteneriat, se creează un cadru...

Asociația Energia Mișcării și familia Daco Spartanii în colaborare cu STG Baia Mare și STG Kids Baia Mare organizează, la începutul lunii august, a doua ediție a celui mai spectaculos eveniment necompetițional, de curse de alergare/jogging cu obstacole pentru copii, adolescenți, părinți și bunici...

Specificul comunei Băiuț nu e tocmai unul al folclorului maramureșean-lăpușean cu care ne-am obișnuit, comuna fiind populată și de maghiari, odinioară și de polonezi sau țipțeri. Așa se face că recent născutul festival „Trecui dealul la Băiuț” a ajuns la a doua ediție și...

În acest final de săptămână, la Seini, vor fi diferite evenimente artistice și culturale, menite să marcheze Zilele Orașului. Vor fi competiții sportive, expoziții de pictură, lansări de carte, recital de orgă, de muzică ușoară. Seara zilei de sâmbătă, 15 iulie, se încheie la...

Edilul comunei Groși s-a aflat zilele trecute la București. El a fost la Ministerul Dezvoltării unde a semnat contractul de finanțare aferent unei investiții extrem de importante pentru comunitate. Fondurile alocate sunt consistente și totodată nerambursabile. Cu acești bani, primăria va realiza rețeaua de canalizare...

Autoritatea locală din Cupșeni trage o serie de semnale de alarmă asupra consumului irațional de apă din ultima perioadă. Asta din cauză că, pe raza comunei, unii cetățeni folosesc tot mai mult apa de la rețea pentru tot felul de activități, altele decât consumul...

Azi, 15 iulie, este planificată o tură cu bicicleta electrică la Cascada Ștur. Tura este potrivită pentru cei care își doresc o plimbare relaxantă cu bicicleta electrică și nu necesită experiență anterioară. Traseul este ușor de parcurs de către oricine care dispune de un nivel...

Peste 40 de copii din comunele Săcălășeni, Coruia și Remetea Chioarului au luat parte, în prima săptămână a proiectului Hercules, la cursuri de oină. Timp de cinci zile, copiii au putut deprinde tainele sportului național de la profesorul Călin Moje. Proiectul Hercules s-a desfășurat...

La Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare puteți vizita expoziția care prezintă câteva aspecte ale meșteșugurilor medievale din Baia Mare. Aceasta este dedicată tuturor persoanelor interesate de istoria din perioade medievale, de istoria orașului Baia Mare și obiectele deosebite făurite de meșterii...

CS Academica Recea joacă azi al doilea și, totodată, ultimul meci din faza regională a Cupei României. Maramureșenii vor întâlni în deplasare, de la ora 18.00, Minerul Rodna, fostul oponent de la barajul pentru promovarea în liga a III-a. Campioana Maramureșului va aborda acest joc...

La Muzeul de Științele Naturii din Sighetu Marmației sunt expuse 122 de eșantioane mineralogice în cadrul expoziției “Zestrea minerală a României”. Este o expoziție în premieră ce cuprinde mineralele descrise pentru prima oară în România, precum și cele mai rare și spectaculoase asociații minerale...

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiștii din Vișeu de Sus, au pus în executare miercuri, 12 iulie, trei mandate de percheziție domiciliară în orașul Vișeu de Sus, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă. În urma administrării materialului probator...