Arhive Zilnice: 10 mai 2021

Începând de sâmbătă, toți maramureșenii cu vârsta de peste 16 ani, dar și cetățenii străini cu drept de ședere în România se pot vaccina fără programare, direct în centrele de vaccinare, inclusiv cele deschise în spitalele militare din ţară. Persoanele în vârstă și cele care...

Activitățile s-au reluat în Centrul de Zi ASSOC, după ce tinerii care-l frecventează au trecut prin vaccinarea antiCOVID. Chiar dacă în grupe mai restrânse, tinerii au revenit în ASSOC, iar acum așteaptă cu nerăbdare să poată participa la un meci de fotbal, la fel...

Prof. dr. Anca Minodora Costin Hendea, inspector școlar general, a efectuat săptămâna trecută o vizită de lucru la Sighetu Marmației. Alături de Daniela Onița-Ivașcu, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației, inspectorul școlar general a fost, mai întâi, la Liceul Pedagogic ”Taras Sevcenko”, unde a avut loc o...

În Duminica a doua după Paști, numită și Duminica Tomii, în 9 mai, Înaltpreasfințitul Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în satul natal, Oarța de Sus, cu prilejul hramului bisericii parohiale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest...

În weekend, polițiștii maramureșeni au identificat 8 bărbați care au condus comițând infracțiuni ru­tiere. Bărbații au vârste cuprinse între 19 și 53 de ani, 6 sunt din Maramureș, unul din Satu Mare și unul din Brăila. În urma verificărilor, s-a constatat că doi dintre bărbați...

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul consilierului local Marinca Marius, comuna Petrova. În perioada exercitării mandatului 2016 - 2020, societatea comercială la care deține funcția de administrator și calitatea de asociat, a încheiat cu Primăria Petrova două contracte de prestări...

Sâmbătă, 8 mai, la ora 22, patrula de siguranță publică din cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș a oprit pentru verificări un autoturism, condus pe raza localității Rogoz. La volan a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din localitate, singur în autoturism. S-a procedat la...

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au emis un ordin comun pentru aprobarea protocoalelor terapeutice necesare prescrierii unor medicamente compensate. De asemenea, în tratamentul specific al unor afecţiuni s-a introdus recomandarea de iniţiere sau schimbare a medicamentelor biologice de referinţă cu medicamente...

În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 620 de cazuri noi de COVID-19 și s-au înregistrat 68 de decese. În secțiile de Terapie Intensivă pacienții au scăzut sub o mie. Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.066.731 de cazuri de...

Duminică, 9 mai 2021, a Sfântului Apostol Toma, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi. Sfânta Liturghie Arhierească Soborul a fost alcătuit din Arhim....

În luna mai, echipa American International School of Transylvania (AIST) Baia Mare oferă sprijin în educaţia copiilor din clasele primare. Astfel, începând de săptămâna aceasta, la sediul AIST, se va organiza un program de ajutor la teme. În intervalul orar 13-15, copiii vor beneficia de...

Începând cu anul 2010, Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” Baia Mare face parte din reţeaua de licee care organizează şi susţin bacalaureatul francofon. Menţiunea specială de pe diploma de Bacalaureat: „secţie bilingv-francofonă”, emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale, este cel mai mare avantaj pentru elevii care...

Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş informează că inspecţiile de specialitate din cadrul examenului pentru definitivare în învăţământ, inspecţiile şcolare curente din cadrul examenelor pentru obţinerea/ echivalarea gradului didactic I şi pentru obţinerea gradului didactic II se pot organiza şi desfăşura în sistem online sau cu...

Potrivit graficului desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2021, depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/ instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, se va putea face în perioada 13-21 mai. Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar...

Dosarele de înscriere pentru Concursul naţional de ocupare a posturilor/ catedrelor declarate vacante/ rezervate în învăţământul preuniversitar se vor putea depune începând de mâine, 11 mai, la centrul de înscriere stabilit la Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny” din Baia Mare (la parterul clădirii internatului). Programul...

Nantes Atlantique Handball a învins duminică, cu 36-31, echipa maghiară Siofok KC, în finala EHF European League la handbal feminin, în cadrul turneului Final 4 disputat în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, din Baia Mare. Echipa franceză fusese cotată cu șansa a patra înainte de turneul...

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câștigat duminică pentru a 6-a oară Marele Premiu al Spaniei de pe circuitul de la Barcelona, reușind a 3-a victorie a sezonului și cea de a 98 a carierei. Locul doi a fost ocupat de Max Verstappen (Red...

Adrian Oros, ministrul agriculturii, a declarat că va susține fermele de familie printr-o plată redistributivă de la Pilonul I - plăți directe, dar acestea trebuie să devină „comerciale”. Dintre cei 830.000 de fermieri, 800.000 sînt fermieri mici, care lucrează sub 5 ha de teren agricol,...

Centrul Europe Direct, din cadrul Fundației CDIMM Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean, organizează marți, 11 mai, de la ora 14,30, evenimentul online „Ziua Europei 2021 - NextGenerationEU”. Scopul evenimentului este celebrarea Zilei Europei în comunitatea locală, promovarea serviciilor Centrului în noua perioadă de finanțare...

Psihologul Edith Eger este o supraviețuitoare a holocaustului. La 16 ani, făcea cunoștință cu lugubrul Auschwitz. La câteva ore după ce părinții ei au fost trimiși la gazare, dr. Josef Mengele, declarat unul dintre cei mai mari criminali de război, a forțat-o pe Edith...

Numărul din luna aprilie al revistei de cultură „Nord Literar” vine cu surpriza debutului în proză al lui Săluc Horvat, cu fragmentul intitulat „Inginerul stagiar”, dintr-o narațiune în curs de publicare („Casa din strada piezișă”). Corespondența din Chișinău aduce un amplu studiu despre „Nicolae...

Victorie amară pentru ACS Fotbal Comuna Recea în ultimul meci din Play-Out, care a învins pe terenul Universității Cluj-Napoca, 2-3 (0-1), însă nu a scăpat de barajul pentru menținerea în Liga 2. Ripensia a marcat golul de trei puncte cu Metaloglobus în minutul 90+2...

În cadrul proiectului „ETOS - excelență în turism la Ocna Șugatag” se lucrează intens în centrul localității. Zona va fi una pietonală, iluminată ambiental pe timpul nopții, cu loc de joacă pentru copii, bănci de odihnă și recreere, arbori ornamentali și fântână arteziană. Toate acestea...

Înregistrarea în SPV va fi obligatorie pentru persoanele juridice, PFA-uri și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală, precum și pentru operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale - potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică. Înregistrarea în Spațiul...

Campioana CSM Știința Baia Mare a suferit prima înfrângere în întrecerea internă, cedând la limită în derby-ul din deplasare cu Steaua București, 18-17 (9-9), contând pentru etapa 3 a Superligii. Așa cum era de anticipat, derby-ul dintre cele două rivale a fost foarte bine pus...

Polițiști din cadrul structurilor de Ordine Publică și investigarea criminalității economice, sprijiniți de consilieri superiori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și medici din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniile silvic,...

De AZI, 10 mai, cei 700 de recenzori din județul Maramureș vor începe să colecteze date din gospodării și din ferme, în cadrul Recensământului General Agricol valabil pentru anul 2020. Îi vor întreba pe țărani și pe fermieri ce suprafețe de teren agricol lucrează, cîte...

Minaur a pierdut disputa din etapa 28 a Ligii Zimbrilor, derulată împotriva celor de la Dinamo București, scor 25-31 (7-14), grupare ce și-a asigurat al cincilea titlu de campioană consecutiv. Băimărenii au avut o evoluție dezamăgitoare, care pune în pericol și ocuparea poziției 5. Despre...

După ce în 6 mai 2021 a fost confirmat focarul de gripă aviară din Ungheni-Mureș, fiind eutanasiate (prin ardere) 180.000 de păsări, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor îi atenționează pe crescătorii de păsări să fie mai atenți la măsurile de biosecuritate din...

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei C.R.J. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Față de inculpată a fost luată măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. Probatoriul administrat a relevat că...