Români(c)a, mon amour, trezește-te, până nu e prea târziu!

0
8

Încântați de evoluțiile externe, nu putem să nu ne aplecăm și asupra involuțiilor din țară. Practic a început cerșeala de bani guvernamentali, din toate direcțiile. Nu contează că nu-i de unde, contează că ne trebuie! Pe un site sindicalist din Învățământ, un lung șir de personalități din branșă se declară dezamăgite de noua conducere a țării că nu scoate urgent bani pentru ei, că era rândul lor. Așa vor face toți, de la primul minister la ultimul sindicat ori consiliu județean. „Bani, băăăă, că v-am susținut!!!”
Din păcate, de data asta, banii nu-s. Cu toate promisiunile de creșteri de pensii, cu toate asigurările subterane că „va fi bine” la următorul buget. Consilierul guvernatorului Băncii Naționale o spune pe șleau: „Suntem pe marginea prăpastiei.. Nici o blană de șinșila nu va putea amortiza prăbușirea”. Buf. Oau. A zis-o. Iar ironia sorții spune că cei care ar fi câștigătorii situației create, cu PSD cărând în spinare bolovanul fierbinte al unei țări în prag de iarnă scumpă, AUR, se ocupă cu tâmpenii. Vor să schimbe numele băilor Balvanyos în Bălvăniș, de nu chiar Bolovă­niș. În fața ridicolului absolut, fostul membru Lulea face sondaje și dă partidul nu la 40% cum se visa, ci la vreo 10. Dar să nu-i iertăm nici pe cei îmbrăcați în șinșile. Zău așa… să vii tu la guvernare acuzând greaua moștenire, dezastrul liberalo-userist și să… faci paradă intenționată de lux? Apoi, să-ți pui cenușă-n cap în stilul „trebuie să fim mult mai atenți”?? Adică…să ne ferim ceasurile, fraților? Cine vă consiliază, fraților? Cine e creierul, strategul? Că nu prindem ideea. Deocamdată, strategia pare desprinsă dintr-o manea, cu dujmanii ce n-au valoarea ta și-ți poartă pică și etc. Dar te miri că ai sub 20% în sondaje reale, deși promiți pensii, salarii, dreptate. Și culmea, tot le ținem pumnii să reușească, totul, absolut totul. Legea salarizării, creșterea salariului minim deși e foarte periculoasă va aduce reduceri de personal în zona privată, atragerea de fonduri europene, măriri de pensii, managerierea noii situații economice-politice-energetice mondiale. Chiar le ținem pumnii. Doar că, în fața declarațiilor parcă de copii mici și nu dintre cei mai sclipitori, ne întrebăm: Unde sunt oamenii de Stat de odinioară? Unde ni-s valorile? Tinerii sclipitori, olimpicii mondiali? Cu siguranță nu în politică. Iar de au intrat, nu au „școala vieți”, nu au preacurvia necesară. Nu se știu folosi de manevre obscure. Nu ne credeți? Uite știre. Preafericitul Daniel spune că orice încercare de a dobândi putere prin practici magice e o abatere de la dreapta…în fine. Nu vine de nicăieri, nu? Ce ți-i fularul mov, ce ți-s vrăjitoarele și cititul Molitvelor.
Să revenim la oamenii de Stat. Iată o povestioară, fie ea reală sau legendă, ce ne-a umplut sufletește, deși are ceva din grobianismul zilelor noastre, dar are și clasă. Se știe, Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu se urau, mai cu seamă din cauza orgoliilor puternice. Pe peronul gării de Nord, în 1932, în lipsa boschetarilor drogați, prim ministrul Nicolae Iorga îl conduce la tren pe ministrul de externe Titulescu, ce pleca la Paris. „Să vă aduc ceva din Paris?/Dumneata? Poate vreun sculament…/Se face, domnule prim ministru. Dacă nu vă găsesc acasă, să-l las la doamna?!?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.