Mă uit la lumea din jur și nu-mi vine să mă oglindesc în toate cuvintele ei. Încerc să privesc partea plină a paharului. Am căzut de acord cu mine să mă străduiesc să înțeleg lumea așa cum este. Că îmi place, că nu-mi place. Sunt supus vitezei ei. De multe ori mă lasă în urmă, adică nu-i mai țin cadența. Ba mă întristez, ba îmi dau curaj. Sunt sfătuit să gândesc pozitiv. Ușor de zis, mai greu de făcut, răspund eu. Vin întrebările. Ce reazem mai am? Oare sunt depășit de vreme? Cine mă apără?, vorba poetului Pituț. Adeseori îmi răspund: apără-te singur! Singurătatea, cât ar fi ea de sonoră, nu mă liniștește. Iar mă întorc și privesc lumea în detaliile ei. Caut frânturi care să mă bucure. Ocolesc cuvintele colțuroase. Stările care nu sunt unse cu parafină. Cum erau șlepurile care coborau, pe vremuri, lemnele la Crivin. Nu mi-am părăsit merindea sufletească, dobândită în cei șapte ani de acasă. Adică să mulțumesc oamenilor pentru binele făcut, să respect prietenia, să nu fac rău cu voia mea, să respect aproapele. Să las loc de bună ziua.
Cu aceste porunci interioare, care nu m-au părăsit, adesea mă întorc împăcat acasă. La ce-mi folosesc astăzi? Mă feresc să trăiesc intens dramele lumii, că nu-mi fac bine. Uneori reușesc, alteori nu. Îmi aduc aminte de profesorul meu de istorie, din facultate, care, fiind jefuit de portmoneu, a murit întristat de strâmbătatea lumii, în timp ce dădea declarație în fața oamenilor de ordine. Cum să se fure în țara asta? Mă lovesc și pe mine, adesea, gesturi omenești de parcă ar fi valurile care lovesc în zidurile Mănăstirii Argeșului. Recent m-am întâlnit cu o persoană care dorea să intre în magazinul cu pâine. Fiind la îndemână, îi deschid ușa să intre. Trece de parcă i-aș fi fost dator să-i fiu ușier. Niciun gest de mulțumire. Mărunțișuri, o să-mi spuneți.
Am uitat povestea după ce m-am văzut și eu cu pâinea în plasă. Da, lumea e grăbită. Cum sunt un cumpărător consecvent, intru des în magazinele din preajma casei. După tejghea, de obicei tinere și tineri. De o vreme încoace, după ce le mulțumesc pentru oficiul făcut, mi se răspunde afabil: cu tot dragul! Inițial, am crezut că este vorba doar de o tânără cuprinsă de politețe. În fiecare dimineață trec prin fața chioșcului de ziare. Cumpăr presa și mulțumesc. Doamna, cu o bunăvoință evlavioasă, îmi răspunde: cu tot dragul! Am început să fiu atent la acest răspuns politicos. Mă duc la un market, unde este lume grăbită. Oameni la rând, coșuri pline, marfă pusă pe banda rulantă, tânăra sau tânărul sunt aglomerați. Te-ai aștepta să intri în ritmul bandei rulante. Cumpărătorii au la îndemână politețea. Ți se răspunde cu atenție: cu tot dragul!
Asta mi se întâmplă de o vreme încoace. Le enumăr aici și pe farmacistele de la „Catena”, de lângă „Fragus”, Bulevardul Unirii din Baia Mare! Da, fac reclamă cuvintelor de inimă bună, care ne bucură sufletul. Că și la „Fragus” întâlnesc aceeași elegantă adresare, care ne luminează viața. Mai sunt locuri în care ziua bună se cunoaște din vorba dulce. Mă întreb unde au învățat oamenii frumoasa expresie? Am sentimentul că au absolvit toți aceeași școală. Să folosească această odihnitoare expresie pentru sufletul nostru. Este cea mai adecvată invitație de a mai trece pragul acestor firme. Când aud această expresie declar o zi bucuroasă. Niciodată nu i-am întrebat pe acești tineri unde au învățat această formulă de a liniști omul. Să depășească relația rece dintre bani și marfă. Nu sunt cazuri izolate, ci au darul de a fi un fenomen.
Fericit fenomen într-o lume care, parcă, și-a pierdut busola. Acestor tineri care ne înfrumusețează viața, cu trei cuvinte frumoase, li se cuvine admirația noastră. Frânturile agitate ale unei zile pot fi astfel liniștite. Practica politeții la casa de marcat este o atitudine de marcă și respect pentru noi, cei mulți. Cu o condiție: să spui cuvântul mulțumesc! Și vei auzi frumoasa expresie care îți va colora ziua. Acest text se referă la cei admirabil de eleganți. Despre alții, altădată. Că multe vorbe buruienoase aud în vălmășagul străzii. În acest text le-am ocolit. Doamne, cât de puțin îi trebuie omului să fie fericit! Câteva cuvinte potrivite. Cuvinte de inimă bună. Am auzit un sfat de luat în seamă: chiar dacă lumea asta e pe dos, noi îndrăznim să vorbim frumos! Că vorba dulce mult aduce! O viață de om am cultivat cuvintele alese, nu am cum să nu prețuiesc farmecul și sănătatea lor. Cuvintele frumoase sunt vindecătoare. Cu tot dragul…
