Deniza Toma are 23 de ani și vine din „Vestul sălbatic”. Este absolventă a Universității de Stat din Arizona, cu un master în Educație Liberală Clasică și Leadership Civic. Se declară ca fiind „nesfârșit fascinată de oamenii interesanți, de filmele și literatura pline de sens, de drumeții, de călătorii și de majoritatea animalelor”.
A venit în Maramureș cu o bursă Fulbright. Timp de nouă luni va fi asistent universitar Fulbright la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Predă cursuri în limba engleză intitulate „Limba Engleză” și „Istoria și Geografia S.U.A. și a Regatului Unit”. Spune că a ales să vină în România, deoarece părinții săi sunt născuți în această țară. Deniza este de părere că „Baia Mare este absolut superbă și foarte subapreciată”. Despre impresiile ei despre Maramureș, despre bursa Fulbright și despre experiența sa ca studentă în Arizona etc veți afla în detalii în acest interviu. Mulțumiri alese se îndreaptă spre lector univ. dr. Andrei Achim, de la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare, cel care ne-a facilitat interviul și a asigurat serviciile de traducere.
R: Ce te-a determinat să aplici pentru bursa Fulbright?
D.T.: Am auzit prima dată despre bursa Fulbright de la o profesoară pe care o admiram și care a absolvit o bursă Fulbright în Maroc. A vorbit atât de bine despre cercetarea în străinătate încât am păstrat-o în minte ca pe o opțiune după absolvire. Părea un vis de neatins – să petrec nouă luni predând studenților din străinătate și construind relații de durată cu oamenii din orașul în care am fost plasată. Pentru mine, Fulbright a oferit o oportunitate pe care nu credeam că aș avea-o în altă parte, așa că, în cele din urmă, am știut că ar fi o prostie să nu aplic.
R: Cum a fost procesul de selecție?
D.T.: Numărul mare de schițe ale aplicației mele este incredibil. Am ajustat și ajustat fiecare propoziție pentru a se potrivi cu numărul de cuvinte. Am avut trei scrisori de recomandare de la profesori și șefi, un interviu la universitatea mea și o așteptare de 7 luni după ce am aplicat. De asemenea, este stresant să aștepți și să nu primești niciun răspuns atât de mult timp după proces – dar cred că a meritat!
R: Ce înseamnă pentru tine această bursă?
D.T.: Pentru mine, bursa Fulbright este o oportunitate dată de Dumnezeu. A venit într-un moment perfect din viața mea. Întotdeauna mi-a fost greu să-mi părăsesc familia, așa că aș face-o doar pentru o oportunitate ca aceasta. Bursa Fulbright este o oportunitate de a aborda independent țara pe care am crezut-o magică când am vizitat-o prima dată. Am crescut cu o dragoste pentru România și nu cred că aș fi aplicat pentru Fulbright dacă nu aș fi putut fi în această țară. Copilăria mea a fost plină de povești despre România și frumusețile și greutățile ei – acum sunt cufundată în țara din inima tuturor acestor povești. Este un pic ireal să fiu de fapt aici după atâtea luni în care am sperat că voi fi acceptată.
R: De ce ai ales România și implicit Maramureșul?
D.T.: De fapt, nu am ales Maramureșul, dar am ales România. Pentru Fulbright, poți doar să-ți alegi țara, iar apoi, dacă ești acceptată, speri doar să fii plasată într-un loc bun. Am ales România pentru că sunt etnic român, ambii mei părinți născuți aici. Încă am familie în Transilvania, ceea ce înseamnă că am mulți oameni de văzut, dar găsesc și istoria politică a României foarte interesantă. Într-atât încât mi-am concentrat proiectul de masterat pe interviuri cu imigranți români care au fost educați în timpul regimului comunist. Specializarea mea a fost parțial filosofia politică, iar epoca comunistă a fost ceva căruia i-am acordat o atenție deosebită în timpul școlii, având în vedere poveștile pe care familia mea mi le-a împărtășit de-a lungul anilor.
R: După câteva săptămâni de ședere aici, cum ți se pare zona, oamenii, universitatea?
D.T.: Nu știam prea multe despre Maramureș în afară de „Cimitirul Vesel”, deoarece familia mea se oprise acolo în drum spre Cluj cu câțiva ani în urmă, în timpul unei vacanțe. Mi s-au părut frumoase drumul și peisajul, dar nu am înțeles prea multe, deoarece nivelul meu de limba română nu este atât de bun pe cât ar trebui să fie. Cred că Baia Mare este absolut superbă și foarte subapreciată. Înainte să ajung, am întrebat mai mulți români din toată țara cum este această regiune, iar majoritatea oamenilor au spus că Baia Mare are „cei mai drăguți oameni din toată țara”. A fost foarte plăcut să aud asta în timp ce mă pregăteam să mă mut în cealaltă parte a lumii, dar când am ajuns la București, nu toată lumea avea cea mai bună imagine despre acest oraș, din cauza dimensiunii sale și a distanței față de orașele mari. Cred însă că se înșelau. Acest oraș mi se pare locul perfect pentru a preda și a explora frumusețea României. Oamenii sunt, de fapt, cei mai amabili pe care i-am întâlnit în România, iar munții și parcurile sunt uluitoare. Universitatea are o dimensiune bună, profesorii sunt foarte primitori, iar studenții mei par încântați să se implice în sala de clasă – pentru mine, acesta este un sol bogat în care să plantezi pentru următoarele nouă luni.
R: Mai exact ce faci în cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare?
D.T.: Sunt asistent universitar Fulbright la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Predau cursuri în limba engleză intitulate „Limba Engleză” și „Istoria și Geografia S.U.A. și a Regatului Unit”. Bursa mea este de 9 luni, și cam atât voi sta în Maramureș.
R: Ți-ai făcut o primă impresie despre viața studențească de aici? Care ar fi diferențele dintre o universitate românească și universitare din Arizona?
D.T..: Prima mea impresie despre viața studențească de aici a fost că studenții de toate vârstele sunt foarte implicați în cadrul universității. În Arizona, universitatea mea era formată în principal din studenți mai tineri, dar existența unei game largi de vârste face ca discuțiile din clasă să fie mai interesante. Cred că cel mai șocant lucru venit din SUA a fost însă faptul că mi-am primit programul cu câteva zile înainte de momentul în care trebuia să predau. Încă mă adaptez la flexibilitatea orarelor și a planurilor de curs.
R: Ce crezi că ar trebui schimbat în România, în privința activității cu studenții?
D.T.: Nu sunt sigur că am vreun sfat despre ce aș putea schimba în ceea ce privește activitățile studențești. Din câte am văzut până acum, studenții par să se descurce bine cu organizațiile lor studențești și lucruri de genul acesta.
R: Cum ți se par studenții români?
D.T.: Cred că studenții români sunt mai interesați și mai puțin temători să spună ce gândesc în sala de clasă decât mi s-a spus să mă aștept. Sunt încântată să-i cunosc mai mult.
R: Ce îți place cel mai mult aici?
D.T.: Iubesc oportunitatea pe care o am de a fi profesor și de a încerca lucruri noi în sala de clasă pentru a implica inimile și mințile elevilor mei în orice lecție predau. Îmi plac și munții și pădurea, dar încă nu le-am explorat.
R: Ce le-ai spus sau le-ai spune studenților, profesorilor despre zona de unde provii?
D.T.: Le-am spus și le spun în continuare profesorilor și elevilor că sunt din „Vestul Sălbatic” și chiar am ținut o prezentare despre o împușcătură faimoasă care a avut loc cam pe vremea când adevărații „cowboy” cutreierau Arizona. De asemenea, menționez des Marele Canion și căldura din Arizona, mai ales pentru că ambele sunt atât de străine mediului de aici, din Baia Mare.
R: Care este mesajul pe care ai vrea să îl transmiți studenților?
D.T.: Un mesaj pe care aș dori să-l transmit studenților: curiozitatea și dragostea de a învăța sunt neprețuite și sunt ceva ce trebuie cultivat în timp ce ești la universitate și ai atât de multe ocazii de a vorbi cu profesori ale căror interese variază de la Shakespeare la domeniul aerospațial. Vreau să-i învăț pe studenții mei să se implice cu adevărat în materia cursului, într-un mod care să le captiveze interesul celor din jurul lor.
