Arhive Zilnice: 30 aprilie 2022

În Șura casei Preluca din satul de pe deal poate fi vizitată până în 30 iunie 2022, o expoziție ce îi este dedicată lui Găvrilă Hotico Herenta, “maistărul arhetipal al Maramureșului”. Pot fi admirate fotografii cu celebrul meșter popular din Ieud, în timp ce...

În această săptămână, la sediul Muzeului Județean de Mineralogie a avut loc un eveniment cu dublă semnificație: comemorarea a 80 de ani de la nașterea lui Victor Gorduza, muzeograf, director și fondator al Muzeului de Mineralogie Baia Mare, care astăzi îi poartă numele și...

Pe platforma on-line ZOOM, a avut loc premierea Concursului „Mineralele din viața noastră”. Acest concurs s-a adresat elevilor din ciclul gimnazial, s-a desfășurat în perioada 15 februarie – 20 aprilie și a fost organizat cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Pământului 2022. Participanții au avut...

Principesa Sofia, mezina familiei regelui Mihai şi a soţiei sale, Ana, a petrecut anul acesta într-un mod diferit praznicul Învierii Domnului. Dacă în ceilalţi ani, familia regală se reunea de marile sărbători, la Castelul Săvârşin, anul acesta, principesa Sofia a optat pentru a-şi petrece sărbătorile...

Anca Boc şi Daniela Butean sunt două mămici din Baia Mare, pasionate de hand­made. Din această dragoste de lucru manual s-a născut şi ideea de a confecţiona brăţări din roci vulcanice, pietre semipreţioase şi medalioane de argint. Nu sunt simple brăţări, ci unele cu...

Autoritatea locală din Borşa a mai concretizat, zilele acestea, un proiect important pentru educaţia copiilor. Este vorba despre dotarea unităţilor de învăţământ cu tehnică IT atât de necesară elevilor, atât pentru desfăşurarea unui act educaţional de calitate, cât şi pentru învăţământul on-line. „Mii de tablete,...

Am revenit la faţa locului, la superba centură pe care o face Baia Sprie dinspre Satu Nou de Sus/Penitenciar şi Tăuţi/Baia Sprie. Nu au reînceput lucrările în forţă, se lucrează firav la pista de biciclete. La locul întreruperii, în imediata vecinătate este o stranie...

Autorităţile locale din Băiuţ au demarat o acţiune de salubrizare a perimetrelor forestiere cunoscute cu probleme: „După ce am constatat, cu părere de rău, că o bună parte din pășunea comunală a fost distrusă, acum ne bucurăm de o perspectivă mai bună. Am văzut primele...

Autoritățile din orășelul Săliștea de Sus au depus proiecte pentru modernizări de străzi pe 27 de kilometri, de asemenea și pentru distribuție de gaz, dacă tot vine magistrala, ambele pe programul național Saligny. Prin Fondul de Mediu, se speră finanțarea extinderii canalizării unde e...

Iată un măreț drum forestier făcut în paralel cu ironizatul drum forestier asfaltat de pe Minghet. Evident, a fost făcut pionierește, de vreun Gigel, care a calculat chinezește, să țină „până trecem cu lemnele”. Atât a și ținut, acum e surpare ce se transformă în...

Joi, 28 aprilie, a fost instalat noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș - prof. Mihai Cosmin Pop. Evenimentul a avut loc în prezența Crinei Chilat, subprefect al județului Maramureș, a echipei de inspectori școlari generali adjuncți și de inspectori școlari, a...

Naționala de handbal feminin a României și-a aflat, joi, adversarele din grupa C, la Campionatul European din acest an, programat în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. Tricolorele vor întâlni reprezentativele Olandei (campioana mondială din 2019), Macedoniei de Nord (una dintre țările-gazdă) și Franței (campioana...

Românii care au de rambursat credite cu dobândă variabilă primesc o veste proastă. • Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la valoarea de 4,79% pe an. • Creșteri se...

În drumurile mele basarabene, în dialogurile cu scriitorii români din Chișinău și Cernăuți, mi-am putut da seama cum un spirit de anvergura lui Eminescu se poate împotrivi unui imperiu. După cum îmi spunea academicianul Mihai Cimpoi într-un interviu, Eminescu a fost și rămâne poetul...

Un alt proiect al administrației locale din Comuna Lăpuș se referă la dezvoltarea turismului local: “Pe lângă lucrările ce se impun în acest anotimp frumos, pregătim o surpriză în locul numit “La piatră”! Dezvoltarea din punct de vedere turistic trebuie să prindă roade și...

162 de lucrări cu tematică pascală, realizate de preșcolari de la grădinițe din Baia Mare, pot fi admirate până duminică, 1 mai, la Catedrala Ortodoxă Episcopală “Sfânta Treime” Baia Mare (sala bizantină). Expoziția face parte din concursul local “Micul creștin”, organizat de Grădinița cu...

Joi, 28 aprilie, polițiștii au fost sesizați de producerea unui accident rutier în orașul Tăuții-Măghe­răuș. La fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat, de 43 de ani, din Baia Mare, care conducea o autoutilitară, din­spre Satu Mare, înspre Baia Mare, a efectuat o depășire...

Autoritatea publică locală din Lăpuș are în derulare mai multe lucrări edilitare ce îmbunătățesc viața comunei. Astfel: parcul din centrul comunei prinde contur, deoarece s-au plantat o parte din flori și s-a semănat gazonul; curățarea canalelor ce pot afecta grădinile, curțile sau anexele gospodărești a...

• Doar 9 veterani de război mai trăiesc • Ziua Veteranilor de Război a fost marcată și în acest an la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare. Atmosfera a fost una mai tristă ca altădată, având în vedere că au lipsit veteranii de război, prea...