Patrik Furtos are 18 ani, este din Sighetu Marmației și se declară pasionat de drumeții și alpinism. În perioada 30 august – 6 septembrie, tânărul și-a propus să participe la o expediție pe Muntele Ararat, în Turcia, cu obiectivul de a ajunge pe vârful de 5.137 de metri.
„Cred că faptul că am crescut în Maramureș a avut un rol important în felul în care am ajuns să privesc natura și muntele. Încă de mic mi-a plăcut să fiu afară, să descopăr locuri noi și să plec la drum, dar pasiunea pentru munte a devenit cu adevărat importantă pentru mine în ultimii ani. Din 2021 am început să merg tot mai mult pe munte, iar ceea ce la început era doar o pasiune s-a transformat treptat într-un mod de viață. Am ajuns să caut trasee noi, să urc vârfuri, să organizez drumeții și să îmi doresc ca fiecare experiență să mă ducă puțin mai departe decât cea anterioară”, mărturisește Patrik Furtos.Tânărul a mai adăugat că este elev la profilul turism la un liceu din Satu Mare. „Muntele a devenit însă locul în care mă simt cel mai mult eu însumi. Cred că ceea ce mă definește cel mai mult este dorința de a nu rămâne în același loc. Îmi place să îmi pun obiective care la început par puțin prea mari și apoi să văd cât de departe pot ajunge dacă muncesc pentru ele. Iar Araratul este următorul pas în această poveste”, a mai spus Patrik.
„Pentru mine, expediția pe Ararat înseamnă depășirea unei limite personale”
R: Ce te-a determinat să te gândești la o expediție pe Ararat?
P.F.: Araratul mi s-a părut o provocare potrivită pentru următoarea etapă a parcursului meu montan. La 5.137 de metri, este un munte care îți cere mai mult decât simpla dorință de a ajunge în vârf: ai nevoie de pregătire, răbdare, disciplină și respect pentru condițiile de la altitudine. M-a atras atât frumusețea și simbolistica muntelui, cât și faptul că este o ascensiune diferită de ceea ce am făcut până acum în România. Am vrut să ies din zona mea de confort și să văd până unde pot duce această pasiune. Pentru mine, expediția pe Ararat înseamnă depășirea unei limite personale. Nu privesc ascensiunea doar ca pe atingerea unei altitudini de 5.137 de metri, ci ca pe rezultatul tuturor lucrurilor pe care le-am învățat până acum prin munte. Este o experiență prin care vreau să văd cât de mult contează pregătirea, perseverența și capacitatea de a merge mai departe chiar și atunci când lucrurile devin dificile.
R: Ai un obiectiv personal pe care vrei să îl atingeți prin această ascensiune?
P.F.: Da. Unul dintre obiectivele mele este să ajung pe vârf și să duc cu mine, acolo sus, o parte din locul de unde provin. Vin din Sighetu Marmației, din Maramureș, iar faptul că voi încerca să ajung la 5.137 de metri este pentru mine și o formă de a reprezenta, în felul meu, locul de unde am pornit. În același timp, vreau să mă întorc din această expediție cu o experiență care să mă ajute să evoluez și să continui să explorez munții. Voi merge împreună cu grupul organizat de prietenul Radu Turta, ghid montan, pe care l-am cunoscut chiar „acasă”, în Munții Rodnei. Este important pentru mine să fac această ascensiune într-un mod organizat și responsabil, mai ales că vorbim despre altitudine și despre condiții care se pot schimba rapid.
R: Cum te-ai pregătit fizic pentru această expediție?
P.F.: În momentul în care, în martie, am luat decizia că voi merge pe Ararat, am început să privesc pregătirea mult mai serios. Din acel moment am început și pregătirea fizică propriu-zisă pentru expediție, încercând să mă pregătesc cât mai bine pentru efortul și altitudinea pe care le voi întâlni. Am continuat să merg pe munte ori de câte ori am avut ocazia, pentru că simt că acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a mă pregăti pentru o expediție. Pentru mine, pregătirea nu înseamnă însă doar partea fizică. Din momentul în care am spus „da” acestei expediții, am început să mă pregătesc și mental pentru ceea ce urmează. Știu că Araratul nu este doar despre a avea condiție fizică, ci și despre răbdare, disciplină, adaptare și capacitatea de a merge mai departe atunci când devine greu. Au mai rămas puține zile până la plecare, iar acum simt că toate aceste luni de pregătire încep să capete un sens. Fiind prima mea expediție în munții înalți, cred că va fi una dintre cele mai solicitante ascensiuni pe care le-am făcut până acum. Principala diferență este altitudinea, iar la peste 5.000 de metri lucrurile se schimbă. Nu vreau să pornesc cu ideea că va fi ușor. Din contră, vreau să pornesc cu respect pentru munte și pentru condițiile pe care le voi întâlni. Vremea, altitudinea, oboseala și ritmul ascensiunii pot transforma fiecare etapă într-o provocare.
R: Ai emoții? Care este cea mai mare teamă?
P.F.: Da, bineînțeles că am emoții. Cred că ar fi ciudat să nu am înaintea unei astfel de expediții. Cea mai mare teamă a mea este legată de felul în care va reacționa corpul meu la altitudinea de 5.137 de metri, mai ales pentru că am ASTM. Nu știu dinainte cum voi reacționa la aerul mai rarefiat și la efortul de la acea altitudine, iar acesta este lucrul la care mă gândesc cel mai mult înainte de plecare. Tocmai de aceea am luat pregătirea foarte în serios și vreau să fiu atent la ceea ce îmi transmite corpul pe parcursul ascensiunii. Pentru mine, obiectivul este să ajung pe vârf, dar siguranța este mai importantă decât atingerea vârfului cu orice preț.
R: Este prima experiență de acest fel?
P.F.: Da, Araratul va fi prima mea experiență într-o zonă de munte de această altitudine. Până acum, experiența mea s-a format în principal în munții României, unde am parcurs numeroase trasee și am urcat multe dintre vârfurile importante ale țării. Munții Rodnei au fost, într-un fel, locul în care am prins cel mai mult drag de munte. Am revenit de multe ori pe aceleași trasee, am descoperit altele noi și am învățat treptat ce înseamnă să mergi pe munte în condiții diferite și să fii pregătit pentru ceea ce poate apărea pe traseu. Tot ce am făcut până acum în România a fost pentru mine o formă de pregătire și de acumulare de experiență. Araratul va fi însă primul pas către munții de peste 5.000 de metri și, tocmai de aceea, îl privesc cu multă seriozitate și emoție.
„Muntele m-a învățat răbdarea și respectul”
R: Ce te atrage cel mai mult la munte și la astfel de expediții?
P.F.: Cred că cel mai mult mă atrage libertatea pe care o simți pe munte. Atunci când ești acolo, departe de agitația de zi cu zi, lucrurile devin mult mai simple. Îmi plac liniștea, peisajele, efortul fizic și sentimentul că fiecare metru câștigat trebuie obținut prin propriile forțe. Dar cel mai mult îmi place ceea ce înveți despre tine în timpul unei ascensiuni. Muntele îți arată cine ești atunci când ești obosit, când lucrurile nu merg conform planului și când trebuie să alegi dacă mai faci un pas.
R: Crezi că muntele poate schimba felul în care privești viața?
P.F.: Da, fără îndoială. Pe mine, muntele m-a învățat răbdarea și respectul. Când vezi cât de mari sunt munții și cât de mic ești tu în comparație cu ei, începi să privești altfel multe lucruri. Înveți că nu totul se întâmplă imediat și că uneori trebuie să înaintezi pas cu pas. Cred că una dintre cele mai importante lecții pe care mi le-a dat muntele este că nu trebuie să vezi tot drumul ca să faci primul pas. Trebuie doar să știi în ce direcție vrei să mergi.
R: Ce mesaj le-ai transmite celor care te urmăresc în această aventură?
P.F.: Le-aș spune să nu îi fie teamă să își urmeze pasiunile și să își propună lucruri care, la început, poate par prea mari. Nu trebuie să începi cu un vârf de 5.000 de metri. Poți începe cu o potecă, apoi cu un traseu mai lung, apoi cu un vârf. Important este să continui să înveți și să te pregătești. Cred că fiecare om are propriul său „Ararat” – un lucru pe care îl consideră greu de atins. Important este să ai curajul să pornești spre el, dar și răbdarea să îl cucerești pas cu pas.
