Oare suntem noi grăbiți? Fușeriți? Sau doar nu mai avem răbdare cu toți rat(h)ații?!

0
7

Ceva se petrece. Cu noi. Poate ăsta era ritmul, lasciv și nu mai avem răbdare de el. Poate e bine că se fac piste de biciclete verzi cu linie albă și cu hidrant roșu-n mijloc (piros-feher-zold) și suntem noi ciufuți. Poate e marea eco-schimbare de care avea nevoie orașul nostru. Poate și Bolojan are dreptate să tragă pielea de pe noi, poate ne întărim pentru vremurile maro ce vin. Poate chiar și politrucienii care vorbesc, vorbesc, dar nu fac nimic nici măcar o amărâtă de coaliție, fie ea proeuropeană, fie ea patrioată sau cum, sunt de bună credință. „Da’ ce te zorești așe, că nu-i fi fuljer…”, zise ardeleanul din banc.
Se prăbușesc realități în jurul nostru. În curând, în zile, ne pleacă acasă stranierii și rămânem tot noi, cu liniile verzi și cu motorina la preț de șampanie. Ne vedem apoi de ale noastre. De șantiere, țevi de apă agățate în copaci, facturi. Și cuminți, înghițim. Facem economie la curent, spălăm dimineața rufe, spre exasperarea vecinului asistat social care doarme până la 10. El nu, nu face economie, ba ar băga în priză și nevasta, lui nu-i comandă nime’! Înghițim și facturi la apă ridicole și faptul că selectăm gunoiul, ca cei care-l ridică să-l arunce în același container. Sfidător. Acceptăm ca la oră de maxim trafic să vină oameni ocoși să se apuce de trasat linii continue la ieșire/intrare în oraș, la Lăpușel, să facă o coloană până-n Satulung. Oricum, e simulare, test, antrenament, că deja se strică iar podul de la Lăpușel, urmează cârpirea anuală. Și apropo, să nu credeți că e doar la noi. Dintre stranierii sus amintiți, unul ne spune că la fel e și-n Italia, șantiere peste șantiere, probabil banii PNRR or fi europeni, nu doar ro­mâ­nești. Ba ne spune că și acolo se lucrează prost, un pod în zona Torino a fost în refacere doi ani, după care au pus stâlpii de iluminat în mijlocul trotuarelor, i-au dat jos doar furtuna, după care au tăiat panglica, apoi au spart asfaltul de pe carosabil că uitaseră să pună șinele de tramvai. Da, se poate și la alții.
În paralel, americanilor li se spune să stea liniștiți, „șefu” importă o cantitate mare-mare de carne de vită, știm că vă place, că au prea crescut prețurile. Fermierii americani, siderați. Păi nu era America first? E Argentina first, apoi noi?
Mă tem că de fapt e mult mai simplu. Nu-ți face nimeni rău așa, de pervers. Ești doar din altă clasă socială. TU ești NOI, EI sunt EI. Atât. În România, Franța, SUA, Rusia etc. Nu-ți face cineva piste de care le e frică până și bicicliștilor, ca să te încurce pe tine. Efectiv LOR nu le pasă, că doar n-or umbla cu bicicleta… Un lider de sindicat etern a găsit soluția…nu mai facem nici o lege a salarizării, vrea să se regândească sistemul de taxare, să dea firmele și cei de la privat mai mult, ca să îi țină pe cei de la Stat. 4,3 milioane de salariați în privat să mai facă un efort de solidaritate să îi țină cu salarii (duble față de ale lor) pe cei 1,3 milioane de salariați la Stat. Logic! În Elveția se construiesc buncăre uriașe, de familie, pentru vremuri grele, scrie New York post. Pasul Brunig, satul Lungern, în Alpi, în caz că citesc și EI. La câteva milioane de euro bucata, poți merge cu mașina, bunurile, nevasta, iubita etc. Pagina de internet a Casei Albe postează o poză cu Trump plecând din fața presei cu titlul: „A lion among sheep/ Un leu printre oi”. O abordare nu doar jignitoare cât sinceră: Da, suntem oi! Iar dovada este că, în loc să dăm de pământ cu EI, ne certăm ca orbii între NOI-Oi și ne dezbinăm și mai și. Dovada? În timp ce unii își îndemnau adepții să consume cât mai mult curent, să crape șandramaua, alții foloseau energia din sistemele lor fotovoltaice cu grijă și nu stocau, pompau în rețea, să fie. Știți cât au băgat? Aproape 700 MW, cât un reactor de la Cernavodă. În rest, toate bune. Să vină toamna îmbelșugată, s-a făcut bine porumbul dulce de Ungaria, vinetele ucrainene, ardeii și gogoșarii polonezi. O să vină și vinucul din Franța și dupe Italea și să-i să sune! În câteva săptămâni („decât” 18!!) vin sărbătorile!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.