Arhive Lunare: martie 2026
Transportul de valori, verificat de polițiști
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, prin Serviciul de Ordine Publică, a desfășurat, în perioada 27-31 martie, acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor asupra persoanelor care manipulează bani sau bunuri de valoare, dar și pentru verificarea personalului de pază și protecție.
Pe parcursul acțiunilor, polițiștii au controlat 20...
Elevii din Cavnic au devenit „polițiști pentru o zi”
O dimineață obișnuită de primăvară s-a transformat într-o lecție practică de educație rutieră pentru elevii Școlii Generale Nr. 2 din Cavnic, care, sub îndrumarea polițiștilor din oraș, au participat activ la dirijarea traficului.
Activitatea, desfășurată luni, 30 martie, a avut ca principal scop conștientizarea importanței...
La Școala 18, lecții de siguranță rutieră în „Săptămâna Altfel”
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Baia Mare au participat, luni, 30 martie, la o activitate de educație rutieră organizată de polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Acțiunea a avut loc în cadrul programului „Săptămâna Altfel” și a urmărit să...
Tupeu maxim! Iar au aprins unde a fost incendiu masiv în 2024!
Dacă țineți minte, cel mai mare incendiu din apropierea Băii Mari a fost cel propagat de la Arieșu de Pădure și ajuns la Recea în livezi, în 2024. A ars enorm și a fost o mobilizare uriașă. Am trecut zilele acestea pe pășunea respectivă,...
Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez, prezenți la Raliul Maramureșului
Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul plin pentru voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare, care au fost prezenți în mai multe localități din județ, pentru a asigura primul ajutor în caz de nevoie, cu ocazia Raliului Maramureșului.
„Pe parcursul celor trei zile ale competiției,...
Utilaje noi pentru viitorul CAV din Merișor
Se fac pași importanți pentru finalizarea centrului de colectare deșeuri prin aport voluntar (CAV), pe care primăria Tăuții-Măgherăuș îl construiește în localitatea aparținătoare Merișor. Zilele acestea au sosit noile utilaje care vor deservi centrul.
Vorbim aici despre containere, compactoare, utilaje de salubrizare, care vor fi...
Medicamente produse în Baia Mare, exportate în toată lumea
O firmă băimăreană din domeniul farmaceutic a reușit o performanță cum poate mulți și-ar dori: să-și exporte produsele în aproape toate colțurile lumii. A reușit asta cu ajutorul unei finanțări de la ADR Nord-Vest, prin programul ”Dezvoltarea capacității de export și promovare pe piețe...
Nichita și podul lui Apollodor
Astăzi este 31 martie, ziua când a venit pe lume poetul Nichita Stănescu, în anul 1933, Ploiești, în Piața Sârbească. S-a întâmplat să-l cunosc în studenția mea bucureșteană. Vremea a trecut, dar nu ne-am uitat. Așa, la sugestia unor prieteni din Marmația, în frunte...
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare – 45 de ani de activitate
Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare marchează un moment important din istoria sa, aniversând 45 de ani de activitate dedicată îngrijirii pacienților
Ridicat încă din anii 1930, ca singura unitate medicală a orașului, spitalul a evoluat odată cu nevoile comunității. A fost, pe...
Elevii din comunitatea de romi din Ponorâta, sprijiniți să meargă la școală
Situația elevilor de etnie romă, aflați în risc de abandon școlar, este atent monitorizată de autorități. În acest sens, la finele lunii martie, reprezentanții prefecturii alături de oficiali ai autorităților locale, au efectuat o vizită de lucru în comunitatea de romi din cartierul Ponorâta.
„Au...
Împăduriri cu elevii din Vișeu de Sus, în Munții Maramureșului
Campania de împădurire în Parcul Natural Munții Maramureșului a continuat alături de elevii Școlii Profesionale Româno - Germane, Vișeu de Sus.
„Am avut bucuria de a participa la o frumoasă acțiune de plantare alături de elevii de la Școala Profesională Româno - Germană. Cu entuziasm,...
O nouă presiune pe bugetul Consiliului Județean Maramureș
Consiliul Județean Maramureș anunță că, din bugetul actual, va trebui plătită suma de 16,5 milioane lei, pentru a asigura continuitatea a două proiecte de modernizare a drumurilor. Este vorba de DJ 108A Gârdani – limita județ Sălaj, unde cofinanțarea asigurată de CJ Maramureș se...
Mașină nouă pentru Compartimentul de Îngrijiri la Domiciliu
Direcția de Asistență Socială (DAS) Baia Mare va primi în curând o nouă mașină destinată Compartimentului de Îngrijiri la Domiciliu pentru persoane vârstnice. Un astfel de autovehicul este extrem de necesar, în condițiile în care, adesea, seniorii îngrijiți sunt însoțiți și la diverse controale...
Se extind rețele de canalizare și gaz, la Șomcuta Mare
Edilul orașului Șomcuta Mare, Gheorghe Buda, ne spune că are în derulare investiția la un centru de zi pentru vârstnici, care va fi gata în luna iunie, se lucrează deja la interioare. În blocaj încă e baza sportivă de pe Calea Mireșului, executantul a...
Scrisoare de felicitare din partea Consulatului României la Chicago pentru Nicoleta Roman
Consulatul General al României la Chicago, prin domnul Lucian-Ilie Stanică, Consul General, a transmis o scrisoare de felicitare doamnei Nicoleta Roman pentru cei 28 de ani de activitate artistică, educațională și de promovare a culturii române în Statele Unite ale Americii.
Nicoleta Roman este o...
Campanie de conștientizare a cadrelor didactice cu privire la autism
Reprezentanții Centrului Magia Unicornilor au demarat o campanie de conștientizare a cadrelor didactice din școlile și grădinițele din Baia Mare cu privire la autism. O primă întâlnire a avut loc la Grădinița de Arte.
„Prima experiență a fost una foarte plăcută, cu doamne educatoare receptive...
Zeci de saci cu gunoaie, adunați de pe malurile Lăpușului și Someșului
O acțiune de ecologizare a râurilor Lăpuș și Someș, organizată de administrația locală a orașului Tăuții-Măgherăuș împreună cu Prefectura Maramureș, a avut loc zilele trecute.
„Împreună cu Instituția Prefectului – Județul Maramureș, am desfășurat o amplă acțiune de ecologizare pe raza orașului Tăuții-Măgherăuș, mai exact...
Seminar pomicol la Seini
La Seini s-a desfășurat Seminarul de pomicultură – ediția a VIII-a. A fost un eveniment reușit care a adus împreună specialiști, cadre didactice, elevi și oameni pasionați de agricultură. Seminarul de pomicultură a fost organizat de Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini.
APIA - Centrul...
CSȘ 2 Baia Mare, vicecampioană națională la rugby 7s U20
Duminică, 29 martie, în București, s-a încheiat ultima etapă a Campionatului Național de rugby 7s pentru juniori 1 (U20). Echipa CSȘ 2 Baia Mare a urcat pe locul doi după o victorie importantă în fața celor de la CSU Elbi / Rugby Club Junior...
Peste 120 de misiuni ale jandarmilor în weekend
La finalul săptămânii precedente, aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au desfășurat 120 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât în localități, cât și în stațiuni turistice și pe traseele montane.
În cadrul verificărilor, aproape 60 de...
Zeci de mașini verificate în Sighetu Marmației și amenzi de peste 5.000 de lei
Polițiștii din Sighetu Marmației au desfășurat, duminică, 29 martie, o acțiune de tip „Blocada”, alături de jandarmi și polițiști de frontieră, pentru menținerea siguranței publice.
În doar două ore, oamenii legii au oprit și verificat 59 de autoturisme. În urma controalelor, au fost aplicate 37...
Peste 200 de pietoni sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș au desfășurat, în cursul săptămânii trecute, acțiuni zilnice pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonale.
Scopul acestor controale a fost creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea pietonilor în trafic. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat 215 abateri de...
Andrei Gîrtofan, marele câștigător al Raliului Maramureșului 2026
Echipajul format din Andrei Gîrtofan și Dorin Pulpea a câștigat Raliul Maramureșului 2026, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Cei doi au obținut prima lor victorie la general, după un weekend plin de schimbări și probleme tehnice pentru adversari.
Raliul a început surprinzător vineri,...
Ne apropiem de îndeplinirea obiectivului
CS Minaur Baia Mare – Universitatea Cluj 34-29 (15-13)
Duminică, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, CS Minaur Baia Mare a întâlnit, în cadrul rundei 17 a Ligii Zimbrilor, formația clujeană Universitatea, partidă încheiată cu victoria echipei gazdă, 34-29 (15-13). Victorie care a propulsat echipa noastră...
Gura lumii☺Patriotism de criză
Nu contează localitatea. Nu e prima. Nici unica. Doar că, uite, se strică steagurile puse din stâlp în stâlp și arată cu totul altceva.
Un steag a pierdut roșul, e ucrainean. Altul are franjuri de roșu, ceva, acolo. Poate mai bine le-am da jos decât...
Drumuri din Maramureș în șantier, nu foarte coordonate
Au reînceput lucrările la drumul județean de pe teritoriul Cavnicului, sunt iar semafoare și subțieri ale traficului la un singur sens.
Pe ruta de drum național spre Târgu Lăpuș, drumul abia reabilitat se strică ici-colo. Pe cea spre Chioar, spre Săcălășeni-Coaș iar se lucrează, sunt...
Final de canalizare la Mireșu Mare, început de proiect transfrontalier
Comuna Mireșu Mare începe proiect transfrontalier cu hangar pentru situații de urgență și utilaje plus dotări necesare. Pe final este și canalizarea în comună.
L-am întrebat pe primarul Ioan Mătieș de problemele ivite, știut fiind că a fost cercetare a DNA: „În ciuda verificărilor, s-a...
Ciudata tăcere în jurul analfabetismului funcțional
Știți, nu cred că așa ceva există, cum se mira personajul lui Marin Preda când s-a întâlnit cu girafa. Așa ceva nu există! Tot așa procedez și eu când aud, cam de multă vreme, că în societatea românească 40% din populație este analfabetă funcțional....
Cinci din cei șase bărbați răniți în accidentul din Cluj au murit
Poliția Cluj anunță cum s-a produs accidentul rutier de pe DN1F-E81, la ieșirea din localitatea Sânpaul, spre Mihăiești.
„Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția...
Problema necesarului de apă din Ocna Șugatag, rezolvată prin suplimentarea debitului
În curând, toți locuitorii comunei Ocna Șugatag vor avea acces la apă curată și sigură, direct în gospodăriile lor. Stația de tratare și cea de pompare a apei urmează să fie racordate la întreaga rețea, ceea ce va asigura servicii moderne și uniforme pentru...






















































