Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 18 din Baia Mare au participat, luni, 30 martie, la o activitate de educație rutieră organizată de polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară.
Acțiunea a avut loc în cadrul programului „Săptămâna Altfel” și a urmărit să îi învețe pe copii regulile de bază ale circulației, într-un mod simplu și interactiv.
Cei mici au fost atrași de laboratorul de educație rutieră, unde au învățat prin jocuri și explicații cum să se comporte corect în trafic, fie că sunt pietoni sau pasageri. Polițiștii le-au vorbit despre importanța atenției pe drum și despre pericolele care pot apărea atunci când regulile nu sunt respectate.




























