Zece ani de când arhiepiscopul Justinian Chira ne privește și ne călăuzește din Împărăția lui Dumnezeu

0
10

S-au împlinit zece ani de când arhiepiscopul Justinian Chira a plecat să ne aștepte la poarta raiului. Marele ierarh, cel care a stat de strajă la cârma Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, timp de 26 de ani, a fost pomenit la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, acolo unde a intrat în monahism și a fost stareț timp de trei decenii.

Cu acest prilej, în biserica din „muntele cel sfânt” al Rohiei a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin și a Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. La final a fost oficiată slujba parastasului. Atmosfera de emoție a fost întregită de răspunsurile la strană oferite de Grupul Psaltic Theologos.
La prima vedere era o dimineață mohorâtă, căci ploaia părea să nu mai contenească. Pentru cei care au venit la Rohia a fost însă un semn al binecuvântării de Sus. Iar oamenii nu s-au lăsat intimidați de vremea, căci inimile lor tânjeau să se întâlnească cu duhul marelui păstor de suflete, a celui care L-a iubit cu întreaga ființă pe Dumnezeu, căruia I-a slujit fără să se abată nici măcar o clipă de la drumul drept, dar a îndeplinit și porunca iubirii de aproapele cu aceeași jertfelnicie de sine, căci scris este „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Biserica și curtea mănăstirii s-a umplut de mulțimea de oameni la fel ca atunci când arhiepiscopul Justinian Chira era cu trupul pe acest pământ și le vestea credincioșilor cu putere multă, cuvântul din Evanghelia lui Hristos. A fost un semn esențial că oamenii nu l-au uitat pe cel care și-a pus amprenta pe inimile, pe viața lor. Și uitarea nici nu ar avea cum să se aștearnă peste chipul Înaltpreasfințitului Justinian Chira, căci a fost omul proniator al acestei episcopii, cel care s-a aplecat cu aceeași profunzime și iubire asupra omului simplu, la fel ca și asupra celui ce avea un anume statut.
De dincolo, din Împărăția lui Dumnezeu, arhiepiscopul Justinian Chira continuă să ne fie călăuzitor și mângâietor, căci așa cum spunea Sfântul Grigorie de Nyssa, „viața sfinților este ca un izvor care curge neîncetat. Chiar dacă trupul lor s-a întors în pământ, harul care a locuit în ei rămâne activ și izvorăște tămăduiri și mângâiere celor ce îi cheamă”. De altfel, Sfântul Vasile cel Mare accentua și el că „pomenirea sfinților este ca o lumină care nu se stinge niciodată. Ei nu au părăsit lumea, ci s-au mutat în veșnicie, de unde ne privesc și ne ajută. Sfinții nu mor, ci trec de la moarte la viață”.
Arhiepiscopul Justinian a fost aidoma bătrânilor din vechime, părea coborât din Pateric, așa cum remarca Preasfințitul Părinte Benedict, episcopul Sălajului.
„Așa a fost părintele arhiepiscop Justinian, coborât din patericul de oarecând, dar într-o formă foarte specifică cu geografia noastră spirituală. Pentru că nu vorbim de o tradiție monahală cu mii de călugări cum se întâmpla oarecând, cu o succesiune harismatică din generație în generație, ci vorbim mai ales de cei care au dat naștere unei succesiuni duhovnicești, care a născut și fii duhovnicești în sensul de preoți și călugări, dar a dat naștere și oamenilor obișnuiți care să privească spre Împărăția lui Dumnezeu în vremuri în care cerul părea să fie confiscat de pământ și să nu mai ai această perspectivă a Împărăției lui Dumnezeu. A fost omul deplin în varianta evanghelică, varianta filocalică, era cel care își reia viața cu Dumnezeu, noaptea în chiliuța lui de la Rohia, din Baia Mare sau din Cluj, iar ziua ieșea în fața poporului cu glas de tunet”, a remarcat Preasfințitul Benedict.
Episcopul Sălajului l-a mai asemănat pe arhiepiscopul maramureșean cu prorocul Moise.
„Dacă vine vorba de cuvânt, cred că nu este exemplu mai clar că se poate face comparație între el și prorocul Moise ca cel rostit de aici din apropiere, din altarul de vară al Rohiei atunci când dumneavoastră, cei care erați aici la Rohia și tuturor celor care l-am ascultat ne-a spus și ne-a promis că stă la poarta raiului și va negocia cu Dumnezeu până când fiecare dintre cei care suntem aici și privim cu drag la el vom trece granița dincolo. Cine a mai făcut asta? Prorocul Moise. În momentul în care Dumnezeu era supărat pe poporul lui Israel pentru că se ticăloșise, a stat înaintea lui Dumnezeu și a zis: Dacă îi ștergi din cartea celor vii, dacă nu-i ierți, să mă ștergi și pe mine. Eu nu vreau să intru în raiul promis fără de ei, adică de cei pe care mi i-ai dat. Sau Sfântul Apostol Pavel a avut aceeași negociere cu Dumnezeu pentru poporul în fața căruia era el. Și a zis așa: Vreau să fiu anatema, să fiu părăsit, să fiu alungat fără popor, dar fără el nu vreau să intru în Împărăția Ta”.
Despre Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Părintele Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, a amintit că avea trei mari calități. „Arhiepiscopul Justinian a fost un mărturisitor al lui Hristos. În al doilea rând a fost omul bunătății absolute și în al treilea rând așa cum l-am intuit noi, în jurul lui adia aerul sfințeniei. Modul lui de a se comporta împrăștia bunătate și sfințenie în jurul său. Și lucrul acesta îl mărturisesc cei care au văzut lucrul acesta. Toți cei ce veneau cu problemele lor plecau cu mângâiere acasă”.
Preasfințitul Părinte Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului a completat că „o întâlnire cu Înaltpreasfințitul Justinian putea să fie una care îți schimba viața sau care te ajutea să îți stabilești niște principii sau să abandonezi un stil de viață pe care l-ai avut și pe care altfel nu l-ai fi putut îmbunătăți sau chiar abandona”. În sprijinul acestei afirmații, ierarhul maramureșean a adus ca argument momentul în care l-a întâlnit prima dată pe părintele Justinian care era pe atunci starețul Rohiei. Acea întâlnire avea să fie una decisivă, căci la scurt timp, la doar 14 ani, Preasfințitul Părinte Iustin, a intrat în viața de mănăstire.
Fiecare aducere aminte de arhiepiscopul Justinian nu poate fi decât un prilej de bucurie și unul necesar pentru a ne exprima recunoștința față de cel care ne-a așezat pe drumul ce duce spre Hristos, căci așa cum îl parafraza Preasfințitul Benedict pe Nicolae Steinhardt, „viața este formată din întâlniri cu oameni minunați sau personalitatea unui om se construiește mai ales din întâlnirile deosebite pe care le are cu un om sau cu altul, fie într-o formă fizică, fie într-o formă simbolică”. Și peste toate acestea mai trebuie să fie dorința noastră de a le urma modelul. „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”, după cum rostea Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.