Arhive Zilnice: 3 aprilie 2026

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul teritorial Baia Mare au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și control judiciar pentru 60 de zile în cazul arhitectului-șef al municipiului Baia Mare, Izabella-Mihaela Morth. Aceasta este acuzată de abuz în serviciu și luare de...

Se face curățenia de primăvară, se înțelege. Pe alocuri, curățenia unora devine mizeria noastră, a tuturor. Se petrece la margine de sat cu populație romă majoritară, pe un drum ce dă în drumul European 58. Inițial, am crezut că era “punct de sortare” de PET-uri...

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș se confruntă uneori cu situații extrem de neplăcute. Pe lângă faptul că apelul la 112 nu este mereu justificat și nu se califică drept urgență medicală, mai sunt cazuri în care unii aparținători cer echipajelor de prim-ajutor să...

Martie, martie, mărțișor, ai dat drumul la izvor și s-a făcut primăvară în lumea noastră. În această înverzire a naturii a apărut numărul pe martie al revistei „Nord Literar”, publicație care în ultimii ani s-a impus în lumea literară românească, dar și în alte...

Conducerea Consiliului Județean Maramureș a prezentat în deschiderea ședinței ordinare din ultima zi a lunii martie, stadiul proiectelor importante de infrastructură din județul Maramureș. După ce Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici pentru drumul rapid Baia Mare-Satu Mare, autoritățile județene spun că proiectul respectiv „nu...

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a continuat seria de ateliere dedicate cadrelor didactice la Hub-ul Învățătorilor, cu sesiuni practice care răspund nevoilor reale ale profesorilor. În cadrul ultimei întâlniri, a fost organizat un atelier pentru profesorii de limbi străine, concentrat pe modul de lucru cu elevii...

Înscrierile pentru clasa pregătitoare 2026 au început pe 31 martie și durează până pe 6 mai. Părintele poate opta: pentru înscrierea la școala de circumscripție: în această situație, copilul este automat înscris, în baza validării cererii de înscriere; pentru o unitate de învățământ, alta...

Autoritățile băimărene au participat la campania de ecologizare denumită „Maramureș Curat”, inițiată de Prefectura Maramureș. Pe parcursul acțiunii reprezentanții primăriei au constatat în teren numeroase nereguli privind colectarea selectivă a deșeurilor în Baia Mare. „Am văzut cu ochii mei mobilier aruncat pe lângă platformele de...

Muncitorii au curățat recent întreaga zonă a noii stații de tratare a apei din Baia Borșa. Însă Primăria Borșa îi avertizează pe cetățenii certați cu bunul simț să păstreze curățenia și să nu mai arunce gunoaiele în acea zonă. „S-a făcut curat în zona noii...

O bună parte dintre problemele cetățenilor privind serviciile de apă și canalizare vor fi soluționate odată cu finalizarea Proiectului de Dezvoltare Durabilă, în care comuna Bocicoiu Mare este inclusă. Este important de subliniat că acest proiect face parte dintr-un master plan județean, conceput în urmă...

Consiliul Județean Maramureș va încheia acorduri cu primăriile din patru localități pentru a organiza expoziții de animale. Mai exact, evenimentele ar urma să fie organizate în Seini, Șomcuta Mare, Copalnic Mănăștur și Suciu de Sus. „Este un program județean prin care încercăm să redeschidem amplasamentele...

• Știința Explorări Baia Mare – CSM București 3-2 (19-25, 16-25, 25-18, 25-19, 16-14) • Știința Explorări Baia Mare a fost cât pe aici să își semneze definitiv sentința, însă voleibaliștii lui Liviu Râpeanu au crezut într-un deznodământ favorabil până la ultima minge. Conduși în...

Ieri, 2 aprilie, a fost marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, ocazie cu care, diverse instituții publice au fost luminate în albastru. La nivelul județului nostru, reprezentanții Asociației Prietenii Unicornilor pregătesc un proiect, menit să sprijine familiile care au copii cu autism. „Părinții din...

Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile din cadrul rundei 1 a play-offului pentru promovarea în Liga 2. În Seria 4 sunt implicate echipele din seriile 7 și 8 ale sezonului regulat, opt în total, iar dintre acestea doar prima clasată va promova la finalul...

Salvamont Maramureș a acționat ca resursă de sprijin într-o misiune medicală de urgență în localitatea Ulmoasa. O femeie de 60 de ani și-a pierdut starea de conștiență în timp ce se afla la domiciliu, iar aparținătorii au sunat la 112. Din cauza reliefului specific zonei,...

România își reconfirmă valoarea în sportul balcanic, printr-o nouă performanță remarcabilă obținută de profesorul de educație fizică și sport Grigore Coman, de la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus. Acesta a câștigat medalia de bronz la categoria Men’s Physique Open, în cadrul Campionatului...

Sportivul băimărean Octavian Stoica a reprezentat cu succes clubul Flykick Team Baia Mare la Campionatul Național de înot Masters, desfășurat la Košice, în Slovacia. Competiția a reunit peste 250 de sportivi de la aproximativ 100 de cluburi din șase țări: Polonia, Ungaria, Austria, Cehia,...

Recent, la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, a avut loc o activitate specială. Aflați în județul vecin, Satu-Mare, în cadrul unui proiectul Erasmus +, 16 elevi de la Istituto Comprensivo Chignolo Po, Italia, însoțiți de profesoarele Ioana Dolca, Paola Maria Inzoli, Maria...

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa a organizat la Cluj-Napoca, ședința festivă a Comitetului de Bazin Someș-Tisa. Evenimentul marchează Ziua Mondială a Apei, care este sărbătorită anual în data de 22 martie. În cadrul acestui eveniment au fost abordate tematici care vizează consultarea publică privind...

În ultima ședință a Consiliului Județean, consilierii au aprobat în unanimitate mărirea echipei la Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș. Pentru cei aflați în dificultate sau în pericol pe munte, fiecare secundă contează. „Mai mulți salvatori înseamnă o acoperire mai bună și intervenții mai rapide în...