Arhive Zilnice: 28 februarie 2026

Municipiul Baia Mare informează cetățenii că, începând de luni, 2 martie 2026, de la ora 9:00, se închide strada Barbu Ștefănescu Delavrancea pentru realizarea lucrărilor la „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Baia Mare – CL 06”. Lucrările...

De curând, prefectul județului, Florian Sălăjeanu, s-a aflat în vizită la Primăria Borșa, pentru a sta de vorbă cu reprezentanții administrației locale și pentru a căuta soluții la o parte din problemele sensibile cu care se confruntă. Cu această ocazie s-au purtat discuții și despre...

Primăria Orașului Vișeu de Sus informează cetățenii că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 7/2026, adoptată de curând, autoritățile administrației publice locale au competența de a aproba, restricționa sau interzice desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza localității. În aceste condiții, reprezentanții instituției...

În cadrul ultimei ședințe de consiliu local din Sighetu Marmației, a fost aprobată oficial stema municipiului. Momentul este unul simbolic, în condițiile în care se pregătește celebrarea a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului. ”Ne dorim ca acest moment aniversar să...

În comuna Lăpuș urmează să fie ridicat un Centru Respiro, destinat persoanelor adulte cu dizabilități. Conducerea primăriei a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru această investiție. Suma depășește 10 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene. ”S-a semnat contractul de...

Conducerea Consiliului Judeţean Maramureş a anunţat că a fost aprobată promovarea la finanţare a proiectului Heritage Connect prin care ar putea fi aduse peste 1,1 milioane euro în vederea modernizării infrastructurii Muzeului Satului din Baia Mare. Asta ar însemna: alei pietonale reabilitate, sisteme moderne de...

Anul acesta se anunță unul plin de provocări pentru apicultorii din Maramureș. Problema stropirii culturilor cu pesticide interzise de Uniunea Europeană persistă. În plus, o nouă inițiativă legislativă riscă să pună în pericol și mai mare efectivele de albine. „Am avut îngheț la salcâm ceea...

Iniţiativă legislativă pentru accesul echitabil la serviciile de distribuţie a presei tipărite Deputatul social democrat maramureşean, Crina Chilat, a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, proiect înregistrat la Biroul Permanent al Senatului în data...

Dorite, nedorite, le avem. Da, au loc schimbări majore în societate, aparent ele vin, ca întotdeauna în istorie, atunci când ceva nu mai funcționează. Deloc. Omul e hedonist prin definiție, caută confortul, nu vrea schimbări de dragul schimbării. Iar dacă susține că vrea, o...

Artista ceramist, Ileana Horoba-Danci, se încăpăţânează de 18 ani să aducă în faţa băimărenilor altfel de mărţişoare faţă de cele care se regăsesc de obicei pe tarabele comercianţilor. Sunt mărţişoare unice, cu o poveste aparte şi lucrate cu migală, cu bun gust şi cu...

40 de persoane cu dizabilități din sistemul de protecție socială al DGASPC Maramureș au avut parte de un nou început. Acestea s-au mutat în locuințe maxim protejate, în comuna Mireșu Mare. ”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a făcut un pas important...

Seniorii băimăreni s-au întrecut la jocul de table cu ocazia „Cupei Mărțișor – Joc de table”. Competiția a fost organizată la Centrul Rivulus Pueris, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare și a reunit numeroși participanți. ”Evenimentul aduce împreună pasiunea pentru strategie,...

La Casa de Tip Familial Bradului Sighetu Marmației, mărțișorul este așteptat cu nerăbdare. Împreună cu doamna educator Danusea Brotnei, copiii au desfășurat o activitate creativă dedicată primăverii. ”Cu mult entuziasm și voie bună, au confecționat ornamente delicate, cu care au împodobit casa, aducând astfel culoare...

Copiii beneficiari ai Centrului Comunitar Romanii s-au bucurat din plin de săptămâna de vacanță, participând la numeroase activități recreative, educative și culturale, organizate special pentru a le oferi momente de neuitat. ”Energia, curiozitatea și entuziasmul lor au transformat fiecare zi într-o adevărată aventură. Pe lângă...

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș continuă seria activităților de sprijin și mentorat dedicate profesorilor debutanți și studenților de la Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar prin proiectul „Hubul Învățătorilor”. Recent, atenția a fost direcționată către aria curriculară Matematică și Științe, în cadrul atelierului intitulat „Metode de...

CS Minaur Baia Mare a realizat un transfer important pentru sezonul viitor. Interul dreapta spaniol Seynabou Mbengue Rodríguez (27 de ani) va evolua din vară pentru echipa băimăreană. Născută pe 14 octombrie 1998, la Las Palmas, Mbengue are 1,88 metri și evoluează în prezent la...

Vești bune pentru suporterii băimăreni: extrema dreaptă braziliană Jéssica Da Silva Quintino Ribeiro și CS Minaur Baia Mare au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului pe încă două sezoane, începând din această vară. Născută la São Paulo, pe 17 aprilie 1991, Jéssica (1,72 m,...

Interul dreapta Anderson Mollino Da Silva și-a anunțat plecarea de la CS Minaur Baia Mare la finalul actualului sezon competițional. Mesajul de rămas-bun a fost transmis pe contul său de socializare: „Mul­țumesc, Baia Mare, pentru dragostea și sprijinul necondiționate pe care mi le-ai arătat de-a...

Duminică, 1 martie, pe pârtia Prislop va avea loc a cincea ediție a Cupei Borșa Ski Junior, un concurs de schi slalom dedicat copiilor cu vârste între 4 și 16 ani. Înscrierile și ridicarea numerelor de concurs încep de la ora 8.00, iar recunoașterea traseului...

Corespondență specială din Italia În cadrul programului bilateral al Anului Cultural România-Italia - 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerelor Afacerilor Externe din România și Italia, sub Înaltul Patronaj al Președinților celor două țări și în...