Arhive Zilnice: 20 august 2022

Tabita Petcu, soția pr. Ștefan Petcu, împreună cu ÎPS Justinian Chira

• Amintiri...mărturii • În numerele trecute ale cotidianului „Graiul Maramureșului” am relatat câteva dintre mărturiile părintelui Ștefan Petcu de la Parohia Costeni, despre întâlnirile sale cu ÎPS Justinian Chira. Continuăm seria acestor amintiri. De la vârsta de 14 ani, atunci când l-a întâlnit pentru prima...

... e revoltată de faptul că pe ruta Lăpușel - Baia Mare traseul devine un calvar, atât pentru navetiști, cât și pentru cei care traversează zona. Zilnic, circulația e blocată pe sensul de intrare în municipiu, ambuteiajul trecând, de cele mai multe ori, de biserica...

La Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost deschisă în această săptămână expoziţia ''Buzura despre Buzura'', care reconstruieşte, cu documente inedite, păstrate în arhiva familiei, traseul intelectual al scriitorului şi medicului psihiatru Augustin Buzura. Născut în Berinţa, judeţul Maramureş, Augustin Buzura (1938-2017) este unul dintre...

Cunoscuta epigramistă băimăreană, Viorica Găinariu Tazlău, ne oferă, cu ocazia împlinirii a șaptezeci de anotimpuri calde și luminoase ca inima ei mare și a 20 de ani petrecuți în mijlocul clubului ”Spinul” (a cărei membră fondator este), cartea de referință ”Dinspre Maramureș înspre lume”,...

“OXI MORE”, un concept cu elemente inovatoare în domeniul muzicii clasice, ajunge în acest final de săptămână la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Anticomuniste din Sighetu Marmaţiei. Conceptul a fost lansat într-o primă apariție publică în anul 2020 la Geneva și constă în...

Exponatul săptămânii este un tipar de sigiliu al breslei cizmarilor din Baia Mare. Piesa are o valoare documentar-istorică pentru evoluția în timp a breslelor băimărene, fiind inventariată în colecția de istorie modernă a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. “Tiparul are o formă ovală....

Municipiul Baia Mare beneficiază de o finanțare de 43 milioane lei pentru reabilitarea străzii Victoriei, tronsonul cuprins între Bd. Decebal și Bd. Independenței. Proiectul este cuprins în lista obiectivelor de investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri, finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național...

După ploi sporadice ici-colo, au început să apară ciupercile în pădurile noastre. Nu la discreţie ca-n alţi ani, dar dacă mai plouă, vor fi. Dat fiind sezonul ciudat, sunt şanse ca ciuperci de vară să se întâlnească cu cele de toamnă, ceea ce sporeşte...

CS Minaur Baia Mare – Ripensia Timișoara CS Minaur joacă azi, 20 august, de la ora 11, pentru prima oară în fața propriilor suporteri. Pe Stadionul ”Viorel Mateianu” va poposi Ripensia Timișoara, meciul urmând să conteze pentru etapa 3 a Ligii 2. Fără victorie după cele...

Moment mult așteptat de foștii fotbaliști de la „Minerul” Baia Sprie. În fiecare an, în luna august, organizează o întâlnire, ocazie cu care joacă un meci de fotbal, după care socializează la un restaurant din oraș. În acest an, au răspuns convocării peste 30 de...

De la studiile de limba japoneză la „Jocul cuvintelor” Vlăduţ - Florin Burde are doar 30 de ani. Cu energia specifică tinereţii, Vlăduţ Burde a ales să îşi pună în practică toate pasiunile. Aşa a ajuns să finalizeze studiile la specializarea Limba şi literatura japoneză...

În Rona de Sus, mănăstirea ortodoxă ruteană e în plină reconstrucție. După ce s-a debarasat de măicuțele cele pline de dorință și de gânduri nu-foarte-creștine, acolo sunt călugări și s-a început o reabilitare. Autoritățile locale au contribuit cu bani și s-a făcut o fundație...

Ambasada SUA și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației organizează luni, 22 august, ora 9, prezentarea proiectului de restaurare a Casei Memoriale „Elie Wiesel” cu fonduri acordate prin Fondul Ambasadorial de Conservare a Obiectivelor Culturale al Guvernului SUA. Pentru restaurarea casei, unde s-a născut câștigătorul Premiului...

În perioada 26-27 august, la Cluj-Napoca, va avea loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sătmarului, proiect realizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte. Sub genericul “Rugăciunea ține lumea”, evenimentul va include: festivitatea de deschidere în Piața Unirii în data de 26...

Autoritățile din Ulmeni au depus, în lista sinteză a CNI, 3 blocuri ANL. Dar și pe lista cu investiții de primă urgență reprofilările unor văi (Mânău și Chelința) care puneau în pericol comunitățile. Din bugetul local se profilează extinderea rețelei de gaz spre Chelința, dar...

De câteva săptămâni bune, presa vântură știrea că va fi o remaniere guvernamentală. Comentatorii s-au dat la întrecere să afle numele celor vizați cu plecarea. Oare schimbarea miniștrilor este un moft politic, sau demnitarii au căzut la proba competenței? Se pare că este dificil...

Joi, 18 august, între orele 9 - 14, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din Leordina și Vișeu de Sus, au organizat o acțiune pe DJ 187 Ruscova - Repedea. Polițiștii au aplicat 103 sancțiuni contravenționale, din care 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea...

După reuniunile tinerilor ortodocși din 2013 și 2014, organizate în Baia Mare și care s-au extins la nivel național, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului vine cu un nou proiect ambițios, menit să constituie un model și pentru alte comunități ortodoxe din țară. Evenimentul „Satele...

Dacă vreți să vedeți o lucrare bine făcută (deocamdată), trebuie să uitaţi la centura orașului Baia Sprie, de la Penitenciarul din Satu Nou de Jos până la intersecția cu drumul de Unguraș și cu ieșire spre Tăuții de Sus ori spre Dumbrăvița. Deși termenul...

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii asimilate contrabandei, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalită­ții Economice, cu sprijinul celor din Seini, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în oraș. În urma activităților, polițiștii au identificat și ridicat...