Proiectul de tineret al anului • Tinerii maramureșeni și sătmăreni se reunesc la Huta Certeze

0
86

După reuniunile tinerilor ortodocși din 2013 și 2014, organizate în Baia Mare și care s-au extins la nivel național, Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului vine cu un nou proiect ambițios, menit să constituie un model și pentru alte comunități ortodoxe din țară.
Evenimentul „Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului” va aduna mii de participanți de pe cuprinsul eparhiei, „într-o unitate de credință, de spiritualitate ortodoxă, tocmai pentru a demonstra celor două județe, țării și lumii întregi că aici, în această vatră strămoșească, încă dragostea de neam, de țară și de Dumnezeu se păstrează cu ardoare”.
Considerat „proiectul de tineret al anului”, evenimentul debutează duminică, 21 august, cu plecarea delegației din județul Satu Mare, de la Mănăstirea Scărișoara Nouă. A doua zi, în 22 august, delegația Maramureșului va porni de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” Baia Mare pe traseul Coaș – Copalnic – Tg. Lăpuș – Botiza și va înnopta la Săliștea de Sus. Marți, 23 august 2022, va porni de la Săliștea de Sus pe traseul Mănăstirea Moisei – Valea Izei – Mănăstirea Bârsana – Sighetu Marmației, cu sosire pe dealul Huta Certeze în jurul orei 15.
Ambele delegații se vor deplasa în căruțe trase de cai. Totul are o anumită semnificație, organizatorii arătând că „simbolistica adusă de călăreți, cai, căruțe este una profundă”: toate aceste elemente simbolizează trecutul, iar calul este cel care „a dus și duce în spate istoria neamului românesc, pentru că pe spinarea lui s-au purtat războaie, pe spinarea lui s-au construit mănăstiri care azi dăinuie de sute de ani și clădiri istorice, de aceea fiecare tropot de cal, fiecare potcoavă pusă pe drumul pe care îl vom străbate până la locul întâlnirii va simboliza credința noastră, cultura, tot ce avem mai sfânt”. În plus, delegațiile vor trece prin cele 8 protopopiate ale episcopiei, pentru a sublinia unitatea de credință, de neam și dragoste față de toate valorile ancestrale ale acestui popor, în general, și ale acestei părți de țară, în special.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc marți, 23 august, de la ora 16. Va fi prezent și PS Iustin, episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului. Evenimentul va debuta cu un moment de rugăciune, urmat de intonarea Imnului reuniunii, special conceput pentru acest eveniment, pe versurile lui Ioan Belbe.
De la ora 16,30, se vor adresa tinerilor părintele Constantin Necula și Mihail Neamțu, iar de la ora 18, va începe regalul folcloric, cu participarea mai multor artiști de renume din țară: corul de copii al Parohiei Irești, din Vrancea, Bianca Angela Cionca, Maria Poptean, Gabriela Ardusătan, Marian Buzilă, Virginia Irimuș, Viorel Pop, Mihaela Iacob și Flaviu Dan, Oana Bozga, Georgiana Marina, Paul Ananie, Maria Tripon, Petrică Mureșan, Maria și Mihai Nemeș, Nicușor Mureșan. Se estimează o participare de circa 5.000 de persoane.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.