Sâmbătă, 26 septembrie, 2026, pe covorul de iarbă, am numărat 47 de toamne de când, în satul de pe Valea Marei, au venit la Desești. cu poezia și cuvintele rimate, scriitori din Maramureș, din țară și din străinătate. Vreme multă, dar o vreme câștigată. Se vede și după felul în care au reacționat scriitorii din țară, care, în aceste zile, și-au făcut cărare spre satul binecuvântat, de două ori, de prezența marelui poet Nichita Stănescu. Da, l-am luat pe Nichita simbol al valorii lirice, cel care a construit un nou limbaj poetic în literatura contemporană. Cu câțiva ani în urmă, în curtea casei mele părintești, poetul elvețian Andreas Saurer m-a întrebat: cum se face că într-un sat maramureșean i se poartă atâta respect lui Nichita? Care nici măcar nu este născut în Maramureș. Cum îl știam pe Andreas un istoric, un redutabil jurnalist la Berner Zeitung, l-am suspectat că întrebarea lui are un substrat sociologic, mai ales că a scris o carte despre satul românesc.
I-am spus că simbolul valorii lirice, întrupat de Nichita, m-a fascinat încă din tinerețea mea literară. Și nu am greșit, deoarece prezența lui la Desești a fost chemarea și îndemnul și pentru alți mari poeți români și străini. Dicționarul scriitorilor care au călcat iarba satului este voluminos. Luminos de mare. Întrebarea prietenului elvețian, care și-a lansat cartea de debut în Maramureș, m-a întors înapoi, prin vreme. Într-o zi de octombrie, din anul 1979, poetul „Necuvintelor” a trecut prin poarta satului Desești. Era o zi frumoasă de toamnă. Veneam dinspre Sighetul Marmației. De o parte și alta a drumului, livezi cu meri. Autobuzul cu scriitori mergea încet. Pe Valea Marei am întâlnit căruțe trase de cai, ori de bivoli. V-am provocat cu această atmosferă deoarece, la un moment dat, autobuzul s-a oprit în vecinătatea unei splendide livezi din Desești.
Am intrat în acel rai real. O lume de scriitori și darul pământului. Culegeau mere: Nichita Stănescu, cu soția lui Dora, Damian Necula, Laurențiu Ulici, Dinu Flămând, Gelu Ionescu, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu, menestrelul Tudor Gheorghe. O imagine de neuitat. Am ajuns la Căminul cultural. Lume multă! Din sat și din împrejurimi. Am avut sentimentul că nu prea au rămas prea mulți pe la casele lor. Nichita a fost o legendă în timpul vieții. Amfitrionul serii a fost minunatul dascăl al Deseștiului, Vasile Fodoruț, care a consemnat în a sa Cronică despre prima trecere a poetului prin sat. Atunci am botezat cu Nichita manifestarea „Serile de Poezie de la Desești”. Poetul, îmbrăcat într-un pulover gri, a recitat, cu gesturi largi, mai multe poeme. Laurențiu Ulici intervenea, din când în când, pentru a provoca la lectură și alți poeți invitați. Apoi a urmat jocul deseștenilor, animat de dascălii Vasile Pop-Taina și Petre Verdeș.
Eram aproape de Nichita când a fost luat de vârtejul jocului. Cum era firesc, nu-i cunoștea regulile. Dar a găsit o soluție salvatoare: contratimpul. Așa, în veselia aceea înverșunată, Nichita s-a simțit în ritmul lui. A fost acceptat de feciori, pe când băteau aprig bărbătescul. Profesorul Andrei Făt a observat felul atipic al lui Nichita de a se integra în lumea jocului maramureșean. Semn că s-a simțit bine, mi-a lăsat ca mulțumire pentru acea seară cuvinte rămase în tezaurul de simțire al satului. Înainte de a ajunge la Desești, i-am scris lui Nichita o scrisoare, pe care o încheiam așa: „prietene întru cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici e frig și ceea ce este frumos vederii și simțirii poate să ție loc de cămașă. Cu venirea ta pe la noi, cuvintele nu vor locui în melancolie.” Mi-a răspuns: „ Mulțumesc de invitație. Voi ven,i deoarece Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată. Iar satul tău face parte din acest miracol.”
Și a venit Nichita și a îmbrățișat falnicul stejar din preajma bisericii. Și au venit mulți oameni de valoare. Îmi aduc aminte, acum, după atâția ani, de multe gânduri ale lor. Și de un gând al lui Marin Sorescu, din 1987, scris pe stâlpul casei mele părintești: „Am venit și eu să colind stelele, atât de limpezi peste Desești, și să mă vindec de toamnă cu descântecul lor!”
Sâmbătă, 26 septembrie, la Desești, spiritul lui Nichita i-a unit pe cei care doresc să ia lumină de la Cuvânt. Laureatul din acest an, 2026, al „Serilor de Poezie de la Desești”, este scriitorul Nicolae Scheianu, premiu înmânat de poeta Ana Blandiana, deținătoarea Marelui Premiu de la Desești, ediția 2015. Au mai fost premiați: scriitorul Gelu Dragoș și tânărul Angelo Supuran, elev la Colegiul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, pentru reușite deosebite pe tărâm literar. Despre toate acestea în zilele următoare.



























