Arhive Zilnice: 14 octombrie 2024
Colocviul anual al bibliotecarilor
Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, director, dr. Teodor Ardelean, a găzduit zilele trecute Colocviul Profesional Anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene.
La reuniunea din acest an, alături de cei 42 de bibliotecari din cadrul bibliotecilor publice din județul...
Târnosirea bisericii din Berchezoaia
Duminică, 13 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Berchezoaia, Protopopiatul Chioar, unde a sfințit o Sfântă Cruce ridicată la intrarea în sat, capela de cimitir nou construită, un lumânărar nou, ridicat lângă biserică, a...
Gura lumii☺Asfaltul cu balegă
La noi, asfaltul are trei straturi. Cel iniţial, cel de uzură, apoi cel de balegă. Am văzut scena la intrare în satul Răzoare, unde asfaltul proaspăt are strat de balegă dar şi în sat vecin de Maramureş, la intrare în judeţ. Se poartă, mai...
Bani pentru şcolile care au aplicat pentru „Săptămâna Verde”
Școlile care au aplicat pentru a primi bani prin Fondul de Mediu pentru finanțarea activităților din programul “Săptămâna Verde” pot primi bani începând cu luna octombrie, potrivit calendarului oficial. Banii au fost repartizați pe județe de Ministerul Educației. Maramureşul va beneficia de peste 2,2...
Elevii din Cavnic, „arhitecţi” ai propriului viitor
La Liceul Teoretic „Pintea Viteazul” din Cavnic a debutat proiectul „Change Architects” (coordonat de prof. dr. Crina Borcut). Acesta urmărește primordial transformarea statutului copiilor din spectatori în arhitecții propriului viitor, prin activități de antreprenoriat social și dezvoltare comunitară. În acest proces, elevii își dezvoltă...
Elemente de inovaţie şi antreprenoriat în liceele agricole
Junior Achievement România, în parteneriat cu Romanian-American Foundation, continuă proiectul educațional AgriSchool Plus și în anul școlar 2024-2025. Proiectul este o inițiativă care și-a propus să stimuleze spiritul antreprenorial în rândul elevilor din liceele agricole, cu ajutorul profesorilor lor și voluntarilor din mediul de...
„Peniţa călătoare”, la Şcoala Gimnazială Baia-Sprie
Pentru prima dată, „Penița călătoare” de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a poposit la Şcoala Gimnazială Baia-Sprie. Reprezentanţii muzeului au fost primiți cu multă căldură și prietenie de elevii claselor a III-a și a IV-a, îndrumați de profesoarele Monica Papp și...
Drumari neserioşi la orizont
Primim plângeri din diverse locuri, la adresa drumarilor. În Baia Sprie, un cetăţean se plânge că i-au intrat cu metri în proprietate, au distrus pomi, au descărcat piatră pe proprietatea sa.
În alt loc, smoala ce face priză cu viitorul asfalt a ajuns în curţile...
Investiţii din bani proprii la Coltău, până vin promisiunile
Sătui să mai aştepte investiţii promise, oficialii din Coltău au pornit lucrări necesare din bani proprii.
Zilele trecute, primarul Lajos Csendes era pe uliţe, la construirea a două podeţe spre uliţe importante. Ce nu mai puteau aştepta. De asemenea, spune el, începe reabilitatea, cu finanţare...
Peste 100 de persoane selectate în vederea angajării la Bursa Locurilor de Muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș a organizat, în 11 octombrie, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.
Pentru această ediție, AJOFM Maramureș a contactat peste 150 de agenți economici, dintre care 21 au răspuns invitației,...
Aparatură nouă pentru Cabinetul de gastroenterologie de la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
Cabinetul de gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare a fost dotat cu aparatură nouă.
Astfel, cu sprijinul Asociației Prietenii Spitalului, s-a reușit achiziționarea unui electrocauter cu plasma-argon, din donațiile primite din partea mai multor firme, dar și a persoanelor fizice. “Îi dorim...
Consiliul Judeţean Maramureş, participant la Săptămâna europeană a regiunilor şi oraşelor
Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat la nivel european în cadrul celei de-a XXII-a ediții a evenimentului “Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor”, organizat de Comitetul European al Regiunilor și de Direcția Generală pentru Politică Generală și Urbană a Comisiei Europene. Evenimentul a reunit...
Peste 150 de tineri liberali din întreaga țară au venit zilele acestea la cea mai importantă școală politică dedicată tinerilor din Partidul Național Liberal
“Sacrificiul de ieri, libertatea de azi, demnitatea de mâine”, aceasta a fost tema principală a celei de-a XV-a ediții a Școlii Memoriale “Gheorghe I. Brătianu”, organizată de TNL Maramureș, și desfășurată într-un loc reprezentativ pentru democrație și pentru lupta pentru libertate, Sighetu Marmației.
Ionel Bogdan,...
Dezvăluiri din dosarul DNA în care erau anchetate fostele șefe ale CAS Maramureș
Hotnews a consultat datele din dosarul DNA și a prezentat modul de operare al celor directoare de la CAS Maramureș, Carmen Prodan – directorul instituției și Camelia Stretea – director Relații Contractuale. Potrivit sursei citate, cele două nu cereau mită, însă nu refuzau “atențiile”...
PAMFLET ☺ Vin independenții!
Nu candidează doar foștii sau medicii, din partea „noastră, a poporului”, cum ar veni. Vin și independenți. Am râde, de n-ar fi de plâns. Sigur, salutăm și le respectăm șansele. Doar că un independent de dreapta a dat șansa stângii să aibă primul primar...
Sighetu Marmaţiei îşi schimbă încet faţa
Reabilitarea termică a blocurilor din cartierul Independenţei din Sighetu Marmaţiei sunt în plină desfăşurare. După ce s-a schimbat acoperişul imobilelor, acum muncitorii înlocuiesc geamurile, uşile de acces şi lucrează la refacerea instalaţiilor electrice. Urmează anveloparea faţadelor blocurilor, lucru care va schimba total imaginea zonei.
Lucrările...
Centrul de zi din Sarasău pentru copii expuşi riscului poate fi primul finalizat la nivel naţional!
Lucrările la primele zece centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie sunt aproape finalizate, a anunţat recent Ministerul Familiei. Printre ele se numără şi investiţia din Comuna Sarasău.
Aici stadiul execuţiei este foarte avansat, de aproximativ 80%. Proiectul, în...
Verificarea construcțiilor hidrotehnice din județul Maramureș
În această perioadă, au fost finalizate acțiunile de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor de pe râurile interioare din județul Maramureș, indiferent de deţinător.
Concluziile acestor verificări au fost următoarele: starea tehnică și funcțională a digurilor...
Şomcuta Mare are un centru multifuncţional modern
Inaugurarea centrului multifuncțional „Cetate” din Şomcuta Mare aduce un plus oraşului din mai multe puncte de vedere.
Fost sediu al Districtului Chioar, acest centru va găzdui un Muzeu al Țării Chioarului, are o sală de recreere pentru tineri, un cabinet de consiliere psihologică, un cabinet...
Apar primele intoxicații cu ciuperci în Maramureș
Fiind sezonul ciupercilor, numeroși maramureșeni au ieșit la cules. Pe această cale, Direcția de Sănătate Publică Maramureș vine cu o serie de recomandări pentru populație, mai ales că, în trimestrul trei, instituția a înregistrat un prim caz de intoxicație cu ciuperci, raportat de un...