Sighetu Marmaţiei îşi schimbă încet faţa

0
519

Reabilitarea termică a blocurilor din cartierul Independenţei din Sighetu Marmaţiei sunt în plină desfăşurare. După ce s-a schimbat acoperişul imobilelor, acum muncitorii înlocuiesc geamurile, uşile de acces şi lucrează la refacerea instalaţiilor electrice. Urmează anveloparea faţadelor blocurilor, lucru care va schimba total imaginea zonei.
Lucrările sunt cuprinse în proiectul privind renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din municipiu. Finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin PNRR. „Lucrările au început în luna iulie şi sunt în grafic. Termenul de execuţie este de 12 luni de la data începerii. Vorbim aici de primul lot de blocuri ce cuprinde trei imobile din cartierul Independenţei. Unul dintre blocuri este finalizat în proporţie de 53%, iar al doilea este la 25% din total. Cât de curând vom începe lucrările şi la al treilea bloc, nr. 9 adică”, a spus Vasile Moldovan, primarul municipiului. Alte blocuri din acelaşi cartier, dar şi din cartierul Cuza Vodă urmează la reabilitare: „În ceea ce priveşte lotul 2, ce cuprinde tot trei blocuri, nr. 1 şi 2 – Independenţei şi blocul nr. 4 din Cuza Vodă, procedura de licitaţie aici a fost de o durată mai lungă, având şi contestaţii, însă în prezent este finalizată. Dacă nu vor exista contestaţii şi pe procedură, atunci undeva până în 25 octombrie vom semna contractul de execuţie lucrări şi pe acest lot. Investiţia este una foarte importantă pentru cartierele municipiului, ţinând cont mai ales de starea blocurilor”, a conchis primarul. Valoarea totală a lucrărilor la cele două loturi este de circa 30 milioane lei, de investiţie beneficiind 350 de apartamente. Primăria spune că mai caută şi alte surse de finanţare pentru reabilitarea energetică a altor blocuri din oraş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.