Luni, 26 octombrie 2026, praznicul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și a rostit cuvânt de învățătură în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, din Baia Mare, paroh Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial patrimoniu sacru și pictură bisericească.
„Am revenit în Parohia Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din municipiu Baia Mare, din cartierul Săsar. Această biserică s-a împodobit în chip minunat cu pictură frumoasă și s-a înveșmântat în interior cu o lucrare deosebită, a început în 1996, când s-a înființat propriu-zis și parohia și a fost pusă piatră de temelie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Jutinian, vrednic de pomenire. Apoi au continuat lucrările mai anevoios, deoarece parohia a fost de la început mică și nici acum nu este foarte mare, are puțin peste 1.200 de credincioși și au evoluat anevoios lucrările pe parcursul păstoririi Părintelui Augustin Onea, care este și ctitorul bisericii și care a dus-o până la acoperiș, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Din 2019 a venit părintele Virgil Jicărean, care este consilier eparhial cu patrimoniu și pictura bisericească și restaurarea picturii. Și a continuat să îmbrace biserica în pictură, a confecționat catapeteasma, a padimentat și suntem foarte aproape de momentul frumos și binecuvântat al sfințirii. Biserica este așezată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de aceea venim în fiecare an ca să le facem bucurie și să îi întărim pe credincioși, să îi apreciem, să le arătăm prețuire pentru lucrarea lor. Acum ei pregătesc incinta, în jurul bisericii și, probabil, că la anul va fi programată slujba de târnosire. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și cinstire și evlavie Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul acestei sfinte biserici.”
Sub protia Preasfințitului Părinte Episcop Iustin a slujit un sobor ales, alcătuit din Pr. Adrian Mihali – consilier administrativ, Pr. Andrei Pop – inspector eparhial, Protos. Serafim Bilt – eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Virgil Jicărean – consilier eparhial și preot paroh, Pr. Ionuț Todorca – protopop de Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, de la Parohia „Sfântul Ilie” Baia Mare, Pr. Dr. Daniel Achim, Pr. Călin Iosip – muzeograful Centrului Eparhial, Pr. Ovidiu Spătar – Parohia Groși, Baia Mare, Pr. Marius Median – Parohia ,,Adormirea Maicii Domnului” Valea Borcului, Pr. Dr. Ciprian Gligan – Parohia Coaș, Pr. Victor Benciu – pensionar, Pr. Vasile Marchiș, pensionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, consilier eparhial cultural, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Ionuț Hotico, consilier eparhial pentru monumente și patrimoniu bisericesc, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop, și corul parohiei.
Cuvântul de învățătură
Un lămuritor și vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin în care a vorbit despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și sfințenia sa deosebită, despre vremurile grele pentru creștini și sacrificiul mucenicesc pe care l-a făcut.
xxx
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit ca dar din partea preotului și a credincioșilor o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul.
xxx
Pr. Paroh Virgil Jicărean: Dacă am fi dorit să serbăm hramul într-o zi nelucrătoare, credeam că nu e prea potrivit. Iată că ne-a dovedit încă o dată Sfântul Dimitrie că este ocrotitorul nostru și biserica a devenit plină, pentru că ne-a mai dovedit și pe parcursul ultimilor șase-șapte ani în lucrările pe care le-am avut de împodobire și de finalizare a bisericii, că este ocrotitorul nostru. Ne pregătim și de sfințirea acesteia. Și până acum Sfântul Mucenic Dimitrie ne-a dovedit că este alături de noi și că Dumnezeu ne poartă de grijă și prin ocrotirea Sfântului Mucenic Dimitrie. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, care ne-a dăruit astăzi o zi deosebită și nu doar astăzi, pentru că ne-a dăruit cu binecuvântări și cu îndemnuri deosebite în realizarea lucrărilor pe care le-am făcut până în prezent și rugăm pe Dumnezeu ca și de astăzi încolo să fie împreună cu noi. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru înfrumusețarea și împodobirea zilei acesteia și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate.”
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”































