Pensiunea Potcovaru din Vișeu de Sus găzduieşte până în 31 octombrie expoziţia „Miniaturi reprezentative din lumea satului tradiţionale”. Sunt „miniaturi tradiționale funcționale, realizate cu o migală și o răbdare extraordinare: războiul de țesut, batoza, piua, gaterul, casele tradiționale, porțile maramureșene, cuptoarele și multe alte elemente care ne amintesc de rădăcinile și identitatea noastră. Fiecare exponat spune o poveste, iar faptul că aceste mecanisme funcționează la scară redusă demonstrează talentul, ingeniozitatea și pasiunea celui care le-a creat”. Expoziția este completată de lucrări de pictură și sculptură semnate de artiști valoroși, oferind vizitatorilor o întâlnire deosebită cu arta și frumusețea patrimoniului cultural maramureșean.






























