În Șomcuta Mare, servicii gratuite de frizerie și coafură pentru vârstnici

0
2

Persoanele vârstnice din Șomcuta Mare pot beneficia de servicii gratuite de frizerie și coafură în incinta Centrului de zi din Șomcuta Mare. Serviciile sunt oferite pe bază de voluntariat de coafeza Lenuța Mureșan. Salonul va fi deschis în zilele de marți, miercuri și joi, în intervalul orar 11.00-13.00. Finalizat recent, acest centru modern oferă seniorilor din comunitate acces la servicii sociale, activități de petrecere a timpului liber și facilități de îngrijire personală. Centrul este amplasat pe strada Cornului nr. 20, Șomcuta Mare, iar serviciile se adresează persoanelor vârstnice (pensionarilor) înregistrate ca beneficiari ai centrului. Programul de funcționare al centrului este de luni până vineri în intervalul orar 8.00-16.00. Aici se vor desfășura activități distractive și de socializare, într-un cadru familiar, unde beneficiarii pot comunica și își pot petrece timpul liber în mod plăcut, jocuri de table și șah, activități creative – ateliere și îndeletniciri menite să stimuleze creativitatea și starea de spirit (lucru de mână, desen, pictură etc). La Centrul de zi se vor organiza și întâlniri pentru suport spiritual și ameliorarea stării psihologice a vârstnicilor singuratici sau vulnerabili.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.